LG Moldova susține campania „Renaște Moldova”

Compania LG Moldova susține campania „Renaște Moldova” desfășurată la Institutul Mamei şi Copilului (IMşiC). Centrul Mamei și a Copilului a primit din partea acestei companii o donație compusă din două televizoare moderne, împreună cu sistemele de montare.

separator
lg-moldova-sustine-campania-renaste-moldova-1408445897

Unul din cele două televizoare a fost instalat deja în secția de internare a copiilor.

„Sunt binevenite și utile, copii când sunt stresați de boală le mai arătăm desene animate, iar ei mai uită de boala. Noi de mult le așteptăm și le mulțumim din suflet că nu ne-au uitat”, explică domnul Victor Șcarevnea, șeful departamentului Medicină Urgentă.

Televizoarele au fost dotate cu câte un card de memorie cu conținut divers pentru a putea fi utilizate până vor fi conectate la televiziune.

20140819135855

„Cât a decurs operația am privit desene animate și ne-a mai amuzat puțin, ne-a mai luat din stres. Sunt binevenite pentru pacienții care așteaptă. Și pentru copii este înteresant”, a declarat un părinte.

Celălalt televizor urmează să fie instalat în secția de internare a însărcinatelor. Nu acum însă, deoarece în momentul de față în încăpere dată se efectuează reparații.

Compania LG Electronics nu poate rămâne indiferentă faţă de necesităţile celor ce au nevoie de suportul celor din jur, iar mai ales așa gen de instituții. Astfel, compania LG Electronics își continuă drumul început de mult timp deja, care are ca scop să aducă cât mai multe zâmbete pe fețele copiilor și a face cât mai multă lume fericită. Noi sperăm că acest gest va servi ca un exemplu pentru alte companii și persoane să facă astfel de activități, pentru că împreună putem face lumea mai frumoasă și mai luminoasă, a declarat Varvara Plamadeala-Marketing Part Leader, LG Moldova.

Veste bună pentru mai mulți pacienți! Schemele de tratament au fost actualizate și includ mai multe medicamente compensate de către stat

Persoanele cu boli ale aparatului digestiv, sistemului osteo-articular, ale muşchilor şi ţesutului conjunctiv, aparatului urinar, cu boli endocrine, de nutriţie şi metabolism vor fi tratați în baza unor scheme actualizate de tratament, scrie Ziarul Național.

Mai exact, schemele de tratament vor include, începândcu 1 aprilie curent, noi medicamente din lista celor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM).

Astfel, potrivit deciziei Consiliului pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală, pentru tratamentul maladiilor aparatului digestiv vor fi incluse preparatele cu denumirile comune internaționale (DCI) rabeprazolum și pantoprazolum, diuretice, antibioticele ceftriaxonum și ciprofloxacinum.

Astfel, pentru tratamentul artritei reumatoide, psoriazică, reactivă, precum și a gutei la adulți, schemele vor fi completate cu preparate antiinflamatoare nesteroidiene și cu medicamente din grupa glucocorticosteroizilor.

De asemenea, vor beneficia de medicamente compensate copiii cu maladii osteo-articulare, precum artrită juvenilă idiopatică, lupusul eritematos sistemic, dermatomiozită juvenilă, febră reumatismală acută, vasculite primare sistemice, sclerodermie sistemică.

Totodată, a fost revizuit modul de administrare și durata tratamentului pentru medicamentul sulodexidum în tratamentul diabetului zaharat + angiopatiilor, nefropatiei diabetice. La fel, s-a decis ca medicamentul cu DCI leflunomidum, compensat integral pentru adulți și copii, să fie indicat nu doar în cazul tratamentului episodic al artritei, dar și la tratamentul de durată al bolilor de sistem şi autoimune.

De asemenea, vor beneficia de tratament antibacterian în formă injectabilă inclusiv pacienții cu pielonefrită cronică, atât adulți, cât și copii.

Ministerul Sănătății precizează că schemele de tratament au fost actualizate în baza protocoalelor clinice naționale și standardelor medicale de tratament.

O ciupercă mortală se răspândește într-un ritm alarmant în mai multe regiuni de pe glob. Poate provoca boli severe celor cu sistemul imunitar slăbit

Ciuperca, Candida auris, a fost identificată în Asia în 2009, dar a fost raportată pentru prima dată în SUA în 2016. Numărul de infecții din țară a crescut cu 95% între 2020 și 2021, scrie SkyNews.ro citat de stirileprotv.ro.

O ciupercă rezistentă la medicamente și potențial mortală se răspândește rapid prin instituțiile de sănătate din SUA, potrivit unui studiu guvernamental.

Cercetătorii de la Centers for Disease Control and Prevention (CDC) au raportat că ciuperca, un tip de drojdie numită Candida auris sau C. auris, poate provoca boli severe la persoanele cu sistemul imunitar slăbit.

Numărul de persoane diagnosticate, precum și numărul cărora s-a constatat că sunt purtători de C. auris, a crescut într-un ritm alarmant de când ciuperca a fost raportată pentru prima dată în SUA în 2016.

Ciuperca a fost identificată în 2009 în Asia, dar oamenii de știință au spus că C. auris a apărut pentru prima dată în întreaga lume cu aproximativ un deceniu mai devreme.

Dr Meghan Lyman, director medical al filialei CDC pentru boli micotice, a spus că creșterile „mai ales în ultimii ani, ne preocupă cu adevărat”.

„Am văzut creșteri nu doar în zonele de transmitere în curs, ci și în zone noi”, a spus ea.

Dr Lyman a mai spus că este îngrijorată de numărul tot mai mare de probe de ciuperci rezistente la tratamentele comune pentru aceasta

Ce au descoperit medicii în plămânii unui copil care acuza tuse persistentă de câteva luni

Câțiva medici din Paraguay au descoperit ceva cu totul neobișnuit în plămânii unui copil care acuza de câteva luni tuse constantă.

Ce au descoperit medicii în plămânii unui copil care acuza tuse persistentă de câteva luni

Copilul, în vârstă de cinci ani, suferea de tuse persistentă încă din luna decembrie a anului trecut. Părinții au zis că este vorba despre o răceală trecătoare și au amânat vizita la medic.

În timp ce efectuau verificări ample pentru a detecta problema, medicii au fost uimiți să găsească un obiect metalic, mai exact arcul unui pix, în plămânul stâng al copilului. Obiectul a fost vizibil pe radiografie.  

Băiatul, a cărui identitate nu a fost specificată, a fost tratat mai întâi la Spitalul Regional De Villarrica, iar ulterior a fost transferat la Institutul Național de Boli Respiratorii și de Mediu pentru tratament de urgență.

Copilul este acum într-o stare stabilă, după ce medicii au îndepărtat cu succes arcul, pe 8 martie, conform baby.unica.ro.

Dr. Carlos Morinigo a spus că procedura a fost complicată din cauza timpului în care obiectul străin a stat în plămânul băiatului și a daunelor pe care le-a provocat.

Cu toate acestea, în ciuda faptului că obiectul a dus la o „scădere probabilă’ a capacității plămânilor, doctorul Morinigo a precizat că starea plămânilor se va îmbunătăți pe măsură ce băiatul va crește. Medicul a postat pe rețelele de socializare câteva fotografii cu arcul de pix din plămânul băiatului.

„Trei luni de tuse. Și niciodată nu a fost dus la doctor până acum. Săracul de el!” – a transmis medicul.

De asemenea, el a ținut să le reamintească părinților să fie foarte atenți în preajma copiilor mici și să nu-i lase nesupravegheați sau în preajma obiectelor care le-ar putea face rău. Medicul a adăugat că părinții ar trebui să-i ducă întotdeauna copiii la medic dacă au o problem de sănătate persistentă, mai ales dacă e una ca tusea, care poate prevesti apariția bolilor grave.

„S-a împușcat” în timpul unei prezentări de modă pentru copii
Articolul anterior
Ofiţerul de presă al societăţii „Apă Canal”a intrat în proiectul “Un Nou Început cuUnica”
Articolul următor