În Marea Britanie a avut loc primul transplant de organe infectate cu HIV

După ce intervenţia de transplant de organe între bolnavii testaţi pozitiv la virusul HIV a fost reglementată prin lege în SUA, şi în Marea Britanie procedura va putea fi înfăptuită legal de către medici, care au şi efectuat primul transplant de organe infectate cu HIV.

separator

chirurgiOrganele au fost transplantate unui pacient infectat şi el cu HIV, care se afla pe lista de aşteptare. Prin acest experiment autorităţile speră să îmbunătăţească normele şi reglementările privind donatorii de organe. Până acum, persoanelor HIV pozitive le era interzis să doneze organe.

Dacă normele vor fi mai puţin stricte, mai multe organe vor fi disponibile pentru cei de pe lista de aşteptare, consideră specialiştii. Transplanturi de acest fel au avut loc în ultimii cinci ani, dar au fost făcute publice abia acum. Acestea au implicat transplantul a doi ficaţi şi doi rinichi, organe care au fost transplantate pacienţilor deja infectaţi cu HIV.

Anterior, acest tip de transplant între pacienţii seropozitivi a fost considerat riscant atât pentru donator cât şi pentru primitor. Nu se ştiau riscurile de trecere între diferite tulpini ale virusului.

„Noi monitorizăm cu atenţie toţi pacienţii. Iar în ce priveşte potenţialii donatori cu HIV, avem nevoie să înţelegem cât de bine au fost trataţi şi dacă donatorul a avut infecţii avansate sau boli asociate cu HIV. Chirurgii vor folosi aceste informaţii pentru a echilibra riscurile folosirii unui organ de la cineva cu HIV şi riscul de a muri al unui pacient aflat în aşteptarea unui transplant”, a declarat profesorul John Forsythe, director asociat pentru donarea şi transplantul de organe de la NHS  Blood and Transplant.

Au mai existat transplanturi de organele infectate cu HIV, dar etapa majoră este de a încerca să obţină modificarea legii pentru a permite oamenilor HIV-pozitivi să doneze organe.

Primul transplant de ficat din lume între două persoane testate pozitiv la virusul HIV a fost efectuat în SUA!

Este evident că persoanele HIV-negative nu vor beneficia de organe HIV-pozitive, însă prin aceste transplanturi se speră că donarea organelor între pacienţii HIV-pozitivi va scurta timpul pentru toţi pacienţii de pe lista de aşteptare. Această metodă va oferi posibilitate persoanelor neinfecate să beneficieze mai repede de organele necesare, creând astfel două baze de ograne pentru transplanturi şi micşorând numărul deceselor celor aflaţi în aşteptarea unui transplant, susţin specialiştii.

sursa

7 beneficii ale probioticelor pentru sănătatea intestinală

Sănătatea intestinală a devenit un subiect din ce în ce mai important în lumea modernă, odată cu conștientizarea impactului major pe care o digestie sănătoasă îl are asupra stării noastre de bine, scrie evz.ro.

În această călătorie spre o viață mai sănătoasă și echilibrată, probioticele au intrat în prim-plan, fiind considerate adevăratele „bacterii prietenoase” care ne pot îmbunătăți sănătatea intestinală și nu numai. Aceste microorganisme vii au câștigat popularitate datorită efectelor lor benefice asupra sistemului digestiv, imunitar și chiar asupra sănătății mintale.

Iată câteva dintre beneficiile probioticelor pentru sănătatea intestinală și modul în care pot contribui la obținerea unei vieți sănătoase.

1. Restabilirea echilibrului florei intestinale

Probioticele sunt microorganisme vii, de obicei bacterii „bune”, care trăiesc în intestin și ajută la menținerea unui echilibru sănătos al florei microbiene1. În momentul în care această balanță este afectată de factori precum alimentația inadecvată, stresul, antibioticele sau alte medicamente, pot apărea probleme digestive. Probioticele contribuie la restabilirea acestui echilibru, fiind de folos în anumite afecțiuni precum diareea sau sindromul intestinului iritabil.

2. Îmbunătățirea digestiei

Probioticele sprijină descompunerea și absorbția nutrienților din alimente, facilitând astfel digestia. Prin colonizarea intestinului cu bacterii benefice, acestea ajută în stări de balonare, constipație și în alte probleme digestive neplăcute. De asemenea, pot reduce simptomele dispepsiei, precum senzația de arsură în piept și greața.

3. Stimularea sistemului imunitar

O bună parte din sistemul imunitar este localizat în intestin, iar flora intestinală joacă un rol esențial în funcționarea acestuia. Probioticele contribuie la stimularea răspunsului imunitar, crescând rezistența organismului la infecții și luptând împotriva bacteriilor dăunătoare și a agenților patogeni.2 Un intestin sănătos poate proteja, astfel, întregul organism.

4. Reducerea inflamației

Inflamația cronică a intestinului poate apărea în diverse afecțiuni, inclusiv în boli inflamatorii intestinale (precum boala Crohn sau colita ulcerativă). Probioticele pot ajuta la reducerea inflamației și pot contribui la ameliorarea acestor afecșiuni. Cu toate acestea, este important să se consulte întotdeauna un specialist în domeniul sănătății pentru a stabili cea mai potrivită abordare în fiecare caz în parte.

5. Protecția împotriva infecțiilor intestinale

Anumite tulpini de probiotice, precum Lactobacillus și Bifidobacterium, au proprietăți antibacteriene și antivirale3. De exemplu, probioticele pot fi utile în infecții cu E.coli sau cu alte bacterii patogene care pot cauza diaree și alte tulburări digestive.

6. Sprijinirea sănătății mintale

Conexiunea dintre creier și intestine este bine cunoscută în medicină și cercetare, iar probioticele pot juca un rol important în acest aspect. Anumite tulpini probiotice pot influența producția de neurotransmițători, cum ar fi serotonină, care este asociată cu starea de bine și cu sănătatea mintală.

7. Susținerea sănătății generale

Pe lângă beneficiile specifice pentru sănătatea intestinală, probioticele pot avea efecte pozitive asupra sănătății generale a organismului. Prin îmbunătățirea digestiei, stimularea sistemului imunitar și reducerea inflamației, aceste microorganisme pot susține sănătatea cardiovasculară, metabolismul și pot contribui la menținerea unui nivel optim de energie.

Probioticele aduc o serie de beneficii sănătății, dar este important să se aleagă probioticele potrivite, să se respecte recomandările și să se ia în considerare consultul medical, mai ales în cazul unor afecțiuni medicale preexistente.

Prin adoptarea unui stil de viață sănătos și prin includerea probioticelor în alimentație, putem sprijini și menține sănătatea intestinală, beneficiind de efectele pozitive pe termen lung ale acestor microorganisme prietenoase.

Cinci persoane au ajuns la Spitalul de Urgență cu hipotermii

Cinci persoane au ajuns la Institutul de Medicină Urgentă cu hipotermii în ultimele săptămâni. Pacienții au beneficiat de consultații și tratament corespunzător, comunică MOLDPRES.

Purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene, a menționat pentru Agenție că de la 1 noiembrie până în prezent, în Departamentul de Primiri Urgențe au beneficiat de ajutor medical cinci pacienți. Niciunul din pacienți nu a avut nevoie de intervenții, beneficiind doar de tratament.

Și Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a anunțat că săptămâna trecută medicii de pe ambulanță au acordat primul ajutor pentru șase persoane care au suferit hipotermii.

Solicitat de agenție, vicedirectorul Centrului de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil, Roman Moscalu, a specificat că odată cu răcirea vremii a crescut și numărul de solicitanți ai instituției. El a menționat că beneficiarii sunt aduși la centru de către reprezentanții poliției, prin îndreptare de la Direcțiile asistență socială de sector, din spitale, ca urmare a informării în teritoriu sau vin singuri.

„Capacitatea centrului este de 100 de locuri, iar la necesitate instituția poate să primească până la 150 de persoane. Oamenii fără adăpost beneficiază aici de hrană caldă, de trei ori pe zi, precum și de îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de igienă. În perioada rece a anului, 1 noiembrie -31 martie, centrul prestează servicii pe timp de zi și de noapte”, a spus Moscalu.

Anterior, autoritățile municipale au făcut apel către cetățeni să anunțe despre persoanele care se află în stradă pe vreme rece și au nevoie de ajutor. Astfel, oamenii sunt îndemnați să-i direcționeze pe boschetari la Centrul municipal de profil din stradela Haltei 2 sau să telefoneze la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Cercetătorii de la Cambridge au dezvoltat un test de urină pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar

Oamenii de știință de la Cambridge au dezvoltat un test de urină pentru depistarea precoce a cancerului pulmonar. Testul, primul de acest tip, detectează celulele „zombie” care ar putea indica primele semne ale bolii, scrie site-ul cam.ac.uk, citat de g4media.ro.

Cercetătorii speră că detectarea precoce, prin intermediul unui simplu test de urină, ar putea permite intervenții terapeutice mai timpurii, îmbunătățind semnificativ rezultatele și prognosticul pacienților. Aproximativ 36.600 de vieți sunt salvate de cancerul pulmonar în Regatul Unit în fiecare an, conform unei noi analize a Cancer Research UK.Profesorul Ljiljana Fruk și Dr. Daniel Munoz Espin și echipele lor de la Universitatea din Cambridge conduc cercetarea, finanțată de Cancer Research UK.Lucrările, desfășurate la Departamentul de Inginerie Chimică și Biotehnologie din Cambridge și la Early Cancer Institute, vor oferi un senzor ieftin și accesibil care utilizează probe de urină pentru a ajuta medicii să detecteze cancerul pulmonar înainte ca boala să se dezvolte.Cancerul pulmonar are un prognostic nefavorabil pentru mulți pacienți, deoarece adesea nu există simptome vizibile până când acesta nu se răspândește prin plămâni sau în alte părți ale corpului. Noul test de urină le va permite medicilor să depisteze boala înainte ca aceasta să se dezvolte.

Testul este perfectibil

Pentru a crea testul, oamenii de știință s-au uitat la proteinele excretate de celulele senescente: celule „zombie” care sunt vii, dar incapabile să crească și să se dividă. Aceste celule sunt cele care provoacă leziuni ale țesuturilor prin reprogramarea mediului înconjurător imediat pentru a favoriza apariția celulelor canceroase.

Acum, cercetătorii au dezvoltat un senzor injectabil care interacționează cu proteinele celulelor zombie și eliberează un compus ușor detectabil în urină, semnalând prezența acestora.

„Detectarea precoce a cancerului necesită instrumente și strategii rentabile care să permită detectarea rapidă și precisă”, a declarat Fruk. „Am conceput un test bazat pe proteine care scindează peptidele, care se găsesc la niveluri mai ridicate în prezența celulelor zombie și care, la rândul lor, apar în stadiile incipiente ale cancerului”, a explicat el.

„În cele din urmă, dorim să dezvoltăm un test de urină care ar putea ajuta medicii să identifice semnele din stadiile incipiente ale cancerului – potențial cu luni sau chiar ani înainte de apariția unor simptome vizibile”, a mai adăugat Fruk.

Tratamente mai eficiente împotriva cancerului

Pe lângă faptul că vizează cancerul pulmonar, Fruk speră că cercetările sale, împreună cu eforturile comune ale altor departamente universitare, vor duce la dezvoltarea unor sonde capabile să detecteze alte tipuri de cancer.

„Aproape am finalizat un test de urină funcțional pentru a detecta celulele „zombie” în cancerul pulmonar, care va depista cancerul mai devreme și va evita necesitatea unor proceduri invazive, dar acest test are potențial și pentru alte tipuri de cancer”, a spus ea. „Dezvoltarea unor tratamente mai eficiente împotriva cancerului necesită o detectare mai timpurie și terapii mai bune, dar și colaborarea cu alte discipline pentru o viziune mai holistică asupra bolii, care este o parte esențială a cercetării mele”.

De la descoperirea cauzelor cancerului pulmonar la medicamentele de pionierat pentru tratarea acestuia, Cancer Research UK a contribuit la progresul persoanelor afectate de cancer pulmonar. În ultimii 10 ani, organizația caritabilă a investit peste 231 de milioane de lire sterline în cercetarea cancerului pulmonar.

„Cancer Research UK a jucat un rol-cheie în avansarea cercetării în domeniul cancerului pulmonar și în îmbunătățirea supraviețuirii”, a declarat Dr. Iain Foulkes, director executiv al Cancer Research UK pentru cercetare și inovare. „Acest proiect condus de profesorul Fruk este un alt exemplu al angajamentului nostru de a stimula progresul, astfel încât mai mulți oameni să poată trăi mai mult și mai bine, fără teama de cancer”, a mai adăugat Foulkes.

Angajaţii la o fabrică, obligaţi să poarte pamperşi pentru că nu au voie la toaletă! Vezi în ce ţară se întâmplă asta
Articolul anterior
Infractorii fac bani pe seama Lolitei!
Articolul următor