Moldovenii pe locul 11 în topul mondial, potrivit nivelului de IQ!

Clasamentul a fost realizat în baza unui studiu realizat de psihologul britanic Richard Lynn şi politologul suedez Tatu Vanhanen. Astfel, din mai bine de 80 de şări ale lumii, moldovenii ocupă locul al 11-lea în clasamentul mondial al indicelui de inteligenţă (IQ).

separator

get_imgStudiul a fost realizat în perioada 2002-2006, raportează deschide.md. Potrivit autorilor, diferențele din venitul național sunt corelate cu nivelul mediu de inteligență al locuitorilor unei țări. Lynn și Vanhanen menționează că această diferență constituie un factor important, dar nu singurul care contribuie la diferențierea dintre bogăția națională și creșterea economică a țării respective.

get_imgv

Medicament gratuit pentru zeci de persoane care suferă de o boală rară. Costul tratamentului se ridică la 100 mii lei anual

Copiii și adulții cu fibroză chistică din R. Moldova vor beneficia gratuit de un nou medicament și de dispozitivul medical necesar pentru administrarea zilnică a acestuia.

In ce conditii poate functiona o farmacie online, dupa schimbarea  legislatiei

Decizia a fost luată de Consiliul pentru medicamente compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Potrivit Ministerului Sănătății, paciiențiii vor primi preparatul cu denumirea comună internațională dornase alfa, împreună cu nebulizatorul, toate cele 38 de persoane la care a fost diagnosticată maladia rară. Acestea vor fi eliberate de Institutul Mamei și Copilului, instituția fiind asigurată cu cantitatea necesară prin achiziții publice centralizate.

Dornase alfa contribuie la combaterea infecțiilor pulmonare și îmbunătățirea funcției plămânilor la persoanele cu fibroză chistică. Costul estimativ anual pentru tratamentul unei persoane cu acest medicament este de peste 100 de mii de lei.

Fibroza chistică sau mucoviscidoza reprezintă o boală genetică rară, care se manifestă prin probleme digestive, infecții respiratorii. Deși afecțiunea nu poate fi vindecată terapiile previn complicațiile metabolice, infecțioase și îmbunătățesc calitatea vieții pacienților.

În R. Moldova persoanele cu fibroză chistică beneficiază gratuit inclusiv de trei medicamente compensate, pentru care anul trecut au fost alocate patru milioane de lei din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Aragazurile cu gaz sunt nocive pentru sănătatea umană, arată un nou studiu

Utilizarea aragazurilor cu gaz poate crește nivelul benzenului – considerat cancerigen – în toată casa, la niveluri periculoase, timp de câteva ore după utilizare, potrivit unui studiu publicat recent, scrie Yahoo News.

Aragazurile cu gaz sunt nocive pentru sănătatea umană, arată un studiu

Studiul, publicat săptămâna trecută în revista Environmental Science & Technology, este primul care a măsurat emisiile de benzen de la sobe și cuptoare cu gaz, transmite adevarul.ro.

Măsurătorile au arătat că substanța chimică toxică a depășit cu mult  în concentrație nivelul considerat nesigur de către Agenția pentru Protecția Mediului.

„Un singur arzător cu gaz la temperatură ridicată sau un cuptor setat la 350 Fahrenheit, timp de 45 de minute, a ridicat concentrațiile de benzen din bucătărie peste estimarea superioară a concentrațiilor de benzen găsite în fumatul pasiv în aproximativ o treime din cazurile pe care le-am măsurat”, a explicat Yannai Kashtan, student absolvent la Stanford University Doerr School of Sustainability și autor principal al acestei cercetări, într-o conferință de presă de marți după-amiază,în care a vorbit despre constatările făcute pe parcursul studiului. 

Pe ce s-a bazat studiul

Studiul s-a bazat pe date colectate din 87 de locuințe din 11 comitate din California și trei din Colorado. Potrivit observațiilor făcute de cercetători, substanța chimică s-a răspândit încet în toată casa, ducând la concentrații ridicate timp de câteva ore după ce flacăra a fost oprită.

Rob Jackson, cercetător senior la Stanford Woods Institute for the Environment și coautor al studiului, a precizat că, în unele cazuri, este nevoie de șase ore sau mai mult pentru ca benzenul să coboare din nou la nivelurile dinaintea folosirii aragazului.

Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor arată că otrăvirea acută cu benzen poate provoca simptome precum somnolență, amețeli, bătăi rapide sau neregulate ale inimii, dureri de cap și, în cazul concentrațiilor foarte mari, chiar moartea.

Risc de astm și cancer

Aceleași centre semnalează și alte riscuri în cazul expunerii pe termen lung la benzen, care are ca efect scăderea numărului de celule roșii din sânge, ceea ce duce la anemie, poate slăbi sistemul imunitar și poate provoca diverse forme de cancer, ca de exemplu leucemia.

Mai mult, diagnosticele de astm și frecvența simptomelor de astm raportate sunt mai mari la copiii care au fost expuși la benzen în aer, potrivit unei analize sistematice a cercetărilor din 2018, publicată în Global Pediatric Health

Un subiect care a dat naștere controverselor

În ultima perioadă, utilizarea sobelor cu gaz a făcut obiectul unor controverse politice în SUA, după ce studii recente au relevat că eliberarea de poluanți precum monoxidul de carbon și dioxidul de azot de către sobele cu gaz crește rata astmului infantil.

De aici a apărut și ideea reglementării aragazurilor cu gaz, inclusiv, o eventuală interzicere a vânzării acestora în Statele Unite.

Reprezentanții industriei gazului și aliații lor republicani din Congres consideră că reglementările care ar scoate de pe piață modelele de aragazuri pe gaz ar limita în mod nedrept alegerea consumatorilor.

Bacterii periculoase, în nisipul și apa lacurilor din Capitală. Pot provoca afecţiuni diareice şi de piele

Pericol de îmbolnăvire pentru cei care fac plajă sau se scaldă în lacurile din Chişinău. Atât pe nisip cât şi în apă, s-au descoperit bacterii periculoase, care pot provoca afecţiuni diareice şi de piele. Specialiştii Centrului de Sănătate Publică şi autorităţile muncipale îi îndeamnă pe locuitorii oraşului să nu se scalde în aceste lacuri, dar mulţi ignoră riscurile.

Lacurile din Chișinău, un pericol mare de îmbolnăvire pentru cetățeni

Calitatea apelor din bazinele acvatice aflate în Chişinău este mult sub standarde. Unele dintre lacuri nu au mai fost curăţate de namol de zeci de ani, ceea ce duce la dezvoltarea unor bacterii periculoase, mai ales pe timp de vară, transmite tvrmoldova.md.

TUDOR PUIU, medic specialist, Centrul de Sănătate Publică, Chişinău: „Conform indicatorilor chimici apa se încadrează în clasa a cincea şi evident că nu se recomandă de a fi utilizată în scopuri de agrement. Orice precipitaţie aduce tot absolut deşeruri, cadavre, deşeuri managere.”

Angajaţii de la Spaţii Verzi spun că s-au făcut lucrări de amenajare şi curăţare a lacurilor din oraş. Totuşi, pericolul nu a fost înlăturat, specialiştii descoperind, pe plaje şi în apă, microorganisme dăunătoare, care pot provoca boli grave la om.    

Î.M. SPAŢII VERZI NU RECOMANDĂ SCALDATUL:  „Plajele „Valea Morilor”, „Valea Trandafirilor” și „La Izvor” au fost amenajate și dezinfectate, dar probele de apă luate din lacuri arată o concentrație de bacterii periculoase pentru sănătatea celor care se scaldă. Probele colectate săptămânal de specialiștii Centrului de Sănătate Publică Chișinău arată o concentrație ridicată de vibrioni care provoacă boli diareice acute dar și de bacterii coliforme.”

TUDOR PUIU, medic specialist, Centrul de Sănătate Publică: „O Provoacă o mulţi de boli, în primul rând începem cu Hepatita A, meningita seroasă, helmenteaze, dizenterie, salmoneloză, inclusiv şi dermatitele alergice. Nu aşteptăm o îmbunătăţire şi nu putem da o prognostic că azi ne putem scălda şi mâine nu.”

Cei mai expuşi riscului de contacta infecţii sunt copiii şi persoanele cu imunitate scăzută. Totuşi, în ciuda avertismentelor, mulţi continuă să facă plajă şi să se scalde în aceste lacuri.

„De ce să-mi fie frică, zeci de ani mă scald aici, cât or spune medicii.”

„În ficare zi venim până la ora 11 .00. Eu mă scald doar sub duş, copii văd că se scaldă, nu e niciun pericol nu au anunţat salvatorii, tot e ok.”

„Sunt buruiene multe, cam e murdară nu ştiu calitatea apei, dacă sunt infecţii nu cunosc.”

„Nu-mi pare chiar atât de curată şi igienă se pare că nu se respectă, categori nu.”

Pentru poluarea din lacurile şi cursurile de apă ale oraşului, responsabilii de la Primărie dau vina pe agenţii economici care îşi deversează ilegal apele uzate, pline de compuşi chimici periculoşi.

Cauți un job? Poți deveni instructor Unica Sport la Chișinău!
Articolul anterior
De nerecunoscut. Cum s-a îmbrăcat Victoria Beckham la New York Fashion Week
Articolul următor