Nu spăla carnea de pui înainte de a o prepara!

carne-pui-sfatulparintilor.ro-foter_com-430x286Cercetatorii de la Universitatea Drexel trag un semnal de alarmă foarte important: NU spăla carnea de pui înainte de a o găti.
Contrar tuturor aşteptărilor, în loc să elimini germenii în momentul spălării, îi împrăştii. Şi nu numai pe pui, ci peste tot în bucătărie, informează sfatulparintilor.ro 

“Spălat nu înseamnă igienizat”, avertizează dr. Jennifer Quilan, profesor la catedra de Ştiinţa nutriţiei, de la Universitatea Drexel.

Potrivit acestuia, moleculele de apă pot face mult mai facilă deplasarea bacteriilor salmonella sau campylobacter care nu sunt vizibile cu ochiul liber.

Cea mai buna modalitate de a scăpa de potenţialele pericole este gătirea puiului. Imediat ce a fost scos din pungă, puiul trebuie băgat la cuptor, până când temperatura interioară ajunge la 165 de grade Celsius.

Cu toate că riscurile sunt mari, potrivit statisticilor, 90% dintre oameni spală puiul înainte de gătire. Practica a fost transmisă din generaţii în generaţii şi până şi bucătarii iscusiţi spală puiul înainte de a-l prepara.

Iată ce se întâmplă în bucătărie, când speli puiul.

Pâinea din făină de seminţe de struguri!
Articolul anterior
Poze romantice cu Xenia Sobceak!
Articolul următor
Alte articole interesante