O femeie şi copilul ei au fost salvaţi de la moarte de o echipă formată din 28 de medici din Moldova şi Germania. Operaţia a avut loc sâmbătă, la Spitalul Republican din Capitală.
Pacienta, o femeie de 36 de ani, din satul Hâncești, raionul Făleşti, suferea de sindromul Eisenmenger, o patologie congenitală cardiacă gravă, notează e-medicina.md.
Singura şansă de salvare a tinerei era un transplant de inimă şi plămâni. Însă după mai multe încercări nereuşite de a fi operată în Ucraina şi Federaţia Rusă, femeia a rămas însărcinată. Chiar dacă medicii i-au interzis să aducă pe lume un copil, întrucât atât viaţa ei, cât şi a fătului erau puse în pericol, femeia decis să păstreze sarcina.
Totul a decurs normal până în a 32-a săptămână de sarcină, când au apărut mai multe complicaţii, iar starea ei de sănătate s-a agravat brusc. Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Clinic Republican, unde şase echipe de medici au făcut tot posibilul să o salveze atât pe ea, cât şi pe copil.
Intervenția chirurgicală nu a decurs fără complicații. După ce femeia a fost conectată la plămâni artificiali, medicii i-au efectuat operația de cezariană, însă copilul s-a născut mai mult mort decât viu. Totuși, după aproape 20 de minute de resuscitări, neonatologii au reușit să-l readucă la viață.
Ca o dovadă de recunoștință că a rămas în viață, femeia i-a dat copilului numele Angel. Potrivit medicilor, atât femeia, cât și copilul se simt bine, iar viața lor este în afara oricărui pericol. Micuțul a fost transportat la Institutul Mamei și Copilului, iar femeia a rămas internată la Spitalul Clinic Republican, unde va rămâne o perioadă sub supravegherea medicilor.
Sursa: stirilocale.md