O fetiță născută cu patru picioare a fost operată cu succes la Chicago!

Fetița din Coasta de Fildeș s-a născut cu patru picioare și două coloane vertebrale, după ce, în timpul dezvoltării intrauterine, geamănul său ,,parazit”, subdezvoltat, s-a atașat de corpul ei. Intervenția chirurgicală, una rară și complexă, potrivit medicilor, a avut loc la un spital din Chicago, informează agenția de presă Reuters.

separator
03221629512202796

Potrivit agerpres.ro, care citează sursa menționată, Dominique, în vârstă de zece luni, a fost operată timp de șase ore în data de 8 martie, la intervenție participând cinci medici chirurgi de la Advocate Children’s Hospital din Park Ridge, Illinois.

Micuța se află în prezent în plasament, în sânul unei familii, care o are în grijă până ce se va reface și se va putea întoarce acasă, au declarat doctorii și mama sa substitutivă.

„Evoluează bine. A stat internată numai cinci zile. Este acasă cu „mama vitregă” și se simte foarte, foarte bine”, a declarat medicul specialist în chirurgie pediatrică și reconstructivă Frank A. Vicari.
03221629512177953

Dominique s-a născut cu un geamăn parazit, iar jumătatea inferioară a corpului insuficient dezvoltat al acestuia ieșea din zona gâtului și a spatelui fetiței.

„Un geamăn parazit este un geamăn identic ce nu se separă complet în timpul dezvoltării”, a explicat John R. Ruge, medic pediatru neurochirurg în cadrul unității medicale menționate. „Cu alte cuvinte, nu este un alt geamăn independent, ci un geamăn dependent de sistemul corpului ei care îl hrănește, precum inima sau plămânii lui Dominique”.

Gogoșele crocante de post
Articolul anterior
Mingea de fitness te poate ajuta să obții un abdomen plat! Iată câteva exerciții care fac minuni
Articolul următor
Alte articole interesante