Povestea teribilă a unor părinţi care şi-au pierdut copilul din cauza erorilor din sistemul de sănătate sau poate incompetenţei medicilor!

Erorile medicale se întâmplă oriunde în lume, însă statele știu cum să le gestioneze și să învețe din experiențe. În Moldova însă totul rămâne la nivel de dramă. Sistemul nu se schimbă. Și nici oamenii. Iar greșelile și erorile încă se ascund, se mușamalizează. Și se tac. De parcă n-ar fi existat. Cazul terifiant al unei familii din Moldova a fost relatat de către portalul e-sanatate.md.

separator

wuyzbuwrsiq4uth0bdfe9aPolina și Ștefan încă se mai poticnesc de lacrimi și-și coboară privirile consumați de durere atunci când trebuie să vorbească despre Ionuț, al doilea lor copil pe care l-au pierdut acum un an. Cruzimea din sistemul medical cu care s-au confruntat au făcut pierderea și mai insuportabilă. Indiferența, lipsurile, mita i-au făcut să urască sistemul medical. Au și de ce.

Ionuț avea doar patru luni când a decedat. Mama lui, Polina Nițî, povestește că părea o banală răceală. Doctorul de familie a asigurat-o de fiecare dată că totul va fi bine – să-i dea sirop și să-i facă frecție.

„Ionuț a răcit de bronșită. Ne-am adresat la medic, ne-au spus că are o bronșită simplă. Mi-o dat tratament acasă, după aceea m-am dus din nou la ea, el nu putea scuipa, nu putea face nimic, se auzea ceva în gât. M-am dus din nou la ea și mi-a spus să-i dau sirop și el o să-și revină”, mărturisește femeia.

Încălzire cu pături și cu … sticle

Când copilul nu mai putea respira, Polina s-a alarmat.

„Pe 3 noiembrie o încetat să mănânce piept. Eu am sunat, m-am adresat la dânsa. I-a pus o injecție, el a adormit. După ce s-a trezit a început să-și piardă răsuflarea. Am sunat-o pe ea, ea a spus să chem ambulanța și să mă duc la Orhei”.

Prima traumă pe care au primit-o părinții lui Ionuț a fost la spitalul din Orhei. Deși fiul lor se sufoca, medicii au decis să se ocupe mai întâi de completarea hârtiilor de internare. În reanimare nu se încălzea pe timp de noapte. Și pentru că era atât de frig, copilul lor trebuia învelit cu pături și încălzit cu sticle cu apă caldă.

„Ne-o pus în palată cu doi oameni bolnavi, acolo era foarte rece. O femeie mai vârstă s-a apropiat și o spus că dați să-l învelim cu pături că e foarte frig și să-i mai punem un pleduț și niște sticle cu apă caldă”.

Polina spune că o noapte întreagă fiul lor nu a primit nici măcar perfuzii, deoarece asistentele medicale nu reușeau să-i seteze cateterul. Ea își amintește că o durea fiecare împunsătură de ac, așa că a fost scoasă afară din salon.

Abia a doua zi dimineață, șeful secției a înțeles că starea copilului era atât de gravă, încât medicii de aici nu mai puteau face nimic. A fost chemată o ambulanță, care a ajuns însă în patru ore. E greu de imaginat, având în vedere că din satul Peresecina din Orhei până la Chișinău sunt aproximativ 20 de kilometri.

„Am văzut că o început să scoată oamenii de-acolo, să pună condiționer, să pună căldură. Am întrebat ce s-o întâmplat. O spus că o chemat urgența de la Chișinău, că ei nu pot să facă nimic, pentru că este foarte grav”, își amintește Polina.

O ambulanță inutilă

 „M-am apropiat și am întrebat: spuneți măcar ce-i cu copilul. Mi-o spus că are insuficiență respiratorie de gradul 2 și bronhopneumonie. La ora 14:00 o venit AVIASANU. Nici nu știu dacă era Aviasan (suspină, se poticnește) sau o simplă ambulanță”, povestește Ștefan, soțul Polinei.

Cruzimea care a urmat le-a lăsat părinților traume adânci. După patru ore a sosit o ambulanță care nu era dotată cu sistem ce ar putea asigura respirația artificială a copiilor, iar doctorița a considerat că este timp ca să tragă o țigară.

La Institutul Mamei și Copilului, unde au fost aduși, li s-a explicat fără ocolișuri că starea copilului e gravă și cu fiecare oră care trece, organele lui încetează să mai funcționeze. Cu o pastilă în mâini și gata să o consoleze, câteva asistente i-au spus Polinei că Ionuț s-a stins.

 „Două doamne m-au apucat de mână și mi-au spus că ne pare foarte rău, una era cu pastilă, și că ne pare rău, dar băiatul dumneavoastră a decedat. Am crezut că s-o oprit lumea și nu mai există.”

Părinții s-au adresat Ministerului Sănătății cu o plângere în care au cerut explicații pentru decesul fiului lor. Instituția a enumerat un șir de nereguli.

 „S-a administrat tratament care nu corespundea, nu s-a luat analize la timp, medicul de la Aviasan nu era atestat timp de cinci ani. Sunt multe încălcări”, a adăugat Ștefan.

Și-au văzut copilul despicat

Una după alta, loviturile din partea sistemului medical au continuat. Ștefan recunoaște că nu poate uita imaginea cu fiul lor despicat și gol, lăsat pe o masă din morga spitalului.

 „Acolo a fost foarte greu moral.  Am așteptat foarte mult, ne-am dus de dimineață de la 8 și la ora 1 mi l-a dat. Era grea așteptarea, vroiam mai repede să-l iau acasă.  Nu mă interesa nimic atunci, vroiam să-l iau acasă, pur și simplu. Ușa era deschisă, am intrat înăuntru, l-am văzut desfăcut … asta pentru mine o fost și mai … greu o fost, foarte greu, adică nu știu de ce nu se închid ușile la ei, să aibă sonerie, să n-aibă toți liberă intrare acolo.

Avocații spun că moldovenii se confruntă cu un șir de probleme, atunci când vorbim de malpraxis. De altfel, nici măcar autoritățile nu știu cât de gravă este situația, pentru că statisticile lipsesc cu desăvârșire. Iar din cauză că nu avem o lege a malpraxisului, cu toate componentele sale, avocații pur și simplu ajung să piardă multe dosare.

Malpraxisul, în afara legii

 „În textul legii există doar termenul de eroare medicală, care parțial, într-o oarecare măsură acoperă terminologia de malpraxis, deoarece nu orice inacțiune comisă din neglijență poate fi interpretată ca eroare medicală de către instanța de judecată sau Procuratură. Foarte mulți nu înțeleg noțiunea de malpraxis și elementele obligatorii ale unei acțiuni de malpraxis. Din acest considerent, noi pierdem dosarele pe drum, fiindcă se interpretează incorect acțiunile sau inacțiunile medicilor și prestatorilor de servicii medicale”, explică avocata, Olesea Doronceanu, expert la Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova.

Și cum fără dovadă nu există infracțiune, prima piedică a avocaților este Centrul Național de Medicină Legală. „În 99 la sută din cazuri pentru a demonstra un caz de malpraxis, noi avem nevoie de o expertiză medico-legală. Ea se poate face doar de către Centrul de Medicină Legală. Tot personalul medical este subordonat Ministerului Sănătății, motiv pentru care de foarte multe ori medicii nu vor să dea concluzii independente și imparțiale. În toate cazurile în instanța de judecată care au fost câștigate în Republica Moldova a fost numită o expertiză medico-legală străină concluziile căreia au fost în contradicție cu concluziile Centrului de Medicină Legală din Republica Moldova”, a conchis avocata.

Motivul pentru care trebuie să mănânci piper! Ce se întâmplă în corpul tău dacă iei trei boabe de piper dimineața, pe stomacul gol

Nu este doar un condiment oarecare, ci și un remediu natural împotriva mai multor afecțiuni. Piperul negru este un excelent antioxidant și antibacterian, susținând sănătatea sistemului digestiv. Stimulează pofta de mâncare și descompune celulele grase, menținându-vă în formă.

 Piperul negru stimulează papilele gustative care trimit o comanda stomacului să crească secrțtia de acid clorhidric, îmbunătățind astfel digestia, scrie sfatulmedicului.ro.

Acidul clorhidric este util pentru digestia proteinelor și a altor componente alimentare din stomac. Atunci când în organism producția de acid clorhidric este insuficientă, produsele alimentare pot rămâne o perioadă mai lunga în stomac, ceea ce determină apariția de arsuri sau indigestii sau pot ajunge în stomac unde servesc ca hrana pentru bacteriile intestinale nocive, ale căror activități produc gaze, iritații, diaree ori constipație.  

De asemenea, piperul negru vă ajută să obțineți mai multe beneficii din alimente și chiar stimulează distrugerea celulelor de grăsime, permițându-va să vă păstrați greutatea dorita în timp ce vă oferă energie pentru a arde grăsimile.

Cum incluzi piperul în alimentația ta pentru a slăbi

Înghite câte 3-4 boabe de piper înainte de fiecare masă sau bea 3-4 căni cu infuzie de piper pe zi. Prepara infuzia de piper astfel: toarnă o ceașcă de apă clocotită peste 3-4 g de boabe de piper. Lasă-le la infuzat 15-20 de minute, acoperind vasul cu un capac, apoi strecoară.

Cinci motive să consumi piper

Îmbunătăţeşte digestia. Piperul începe prin a separa unii compuşi din alimentele pe care le-am consumat pentru a le face mai uşor de asimilat de organism şi ne protejează dinţii reducând aciditatea din mediul bucal. Chavicina, o răşină picantă prezentă în piper, posedă proprietatea de a creşte producţia de salivă. De unde şi acţiunea sa pozitivă asupra procesului digestiv.

Tratează bronşita şi gripa. Piperul facilitează eliminarea mucozităţilor şi posedă o acţiune dezinfectantă locală. De aceea, este ideal împotriva afecţiunilor specifice iernii: bronşită, laringită sau gripă.

Stimulează libidoul. Piperul are o acţiune afrodiziacă, această acţiune datorându-se proprietăţilor tonifiante şi acţiunii vasodilatatoare. 

Luptă împotriva gastritei. Piperul este un antibiotic şi un antiparazitar intestinal care permite reducerea fermentării. 

Este un bun diuretic. Piperul ajută organismul să elimine toxinele deoarece posedă proprietăţi diuretice. Provoacă dilatarea arterei renale, ceea ce înseamnă că sporeşte producţia de urină. Această proprietate detoxifiantă este amplificată de un alt proces. Piperul sporeşte calibrul vaselor sanguine de la suprafaţa pielii, ceea ce are un efect diaforic. Pe scurt, facilitează transpiraţia.

Orice problemă medicală aveţi, în primul rând cereţi ajutorul unui medic.

Câte scaune pe zi trebuie să avem? De ce avem dimineața? 

De ce avem scaun dimineața. Potrivit experților, regimul ideal al tranzitului intestinal este într-adevăr o dată pe zi, dimineața. Acestea fiind spuse, consistența – ca și frecvența, nu textura – contează mai mult decât orice altceva când vine vorba de scaun,scrie dcmedical.ro.

Dar pentru mulți oameni, a avea scaun în fiecare dimineață sau chiar de două ori în fiecare dimineață este normal, și asta pentru un motiv întemeiat. Corpul uman este cel mai bine echipat pentru a elimina materiile fecale în orele dimineții, spun experții medicali.

De ce avem scaun dimineața

“Dimineața, când ne trezim pentru prima dată, un ceas de alarmă intern se declanșează în colonul nostru, iar colonul începe să se contracte mai viguros. De fapt, colonul se contractă și se strânge de trei ori mai tare în prima oră în care suntem treji comparativ cu cea în care dormim”, spune medicul gastroenterolog Sarina Pasricha, M.D.

Ceea ce se întâmplă în timpul somnului este un motiv important pentru care corpul tău este, de obicei, pregătit pentru tranzitul de dimineață. În timp ce dormiți, intestinul subțire și colonul lucrează pentru a procesa toată mâncarea rămasă din timpul zilei. După ce te trezești, durează de obicei în jur de 30 de minute pentru ca nevoia de a elimina materiile fecale să se instaleze.

Rutina care ajută la declanșarea tranzitului intestinal

Rutinele de dimineață, cum ar fi întinderea, consumul de apă și, bineînțeles, consumul de cafea, toate ajută la mișcarea digestiei și la declanșarea tranzitului intestinal.

Aproximativ 30% dintre oameni raportează nevoia avea scaun după o ceașcă fierbinte de cafea.

”Consumul de cafea dimineața devreme funcționează sinergic cu motilitatea intestinală pentru a crea mișcări intestinale sănătoase”, spune Pasricha.

Un alt truc eficient este un pahar de apă caldă cu sare (cu puțină lămâie pentru a îmbunătăți gustul). Deși nu vă va “detoxifia” organismul, așa cum pretind unii, cu siguranță ajută la punerea în mișcare a intestinelor.

Cât de des ar trebui să ai scaun

Dacă nu aveți scaun în fiecare dimineață, nu vă faceți griji. Nu toată lumea ar trebui să aibă scaun în fiecare dimineață și nu există un număr fix de ori pe zi de câte ori ar trebui să elimini materiile fecale.

De fapt, nu contează de câte ori ai scaun pe zi, ci mai mult consecvența. Fii atent la schimbările bruște în ceea ce privește frecvența cu care ai scaun, dar să știi că este normal ca abaterile să apară în timpul menstruației sau în timpul călătoriilor (se estimează că 40% dintre oameni se confruntă cu constipația în timpul vacanțelor).

Diareea ocazională de dimineață este normală, dar dacă se întâmplă în fiecare zi, ar trebui să consultați un medic, deoarece ar putea semnala o problemă precum sindromul colonului iritabil. Chiar dacă nu evoluează spre ceva mai grav, să începi ziua cu diaree cu siguranță nu este amuzant.

Ce poți face pentru a avea un tranzit intestinal regulat

Dieta și exercițiile fizice fac cea mai mare diferență între tranzitul intestinal săptămânal și cel zilnic. Somnul regulat joacă, de asemenea, un rol în frecvența cu care aveți scaun.

”Tulburările de somn alterează peristaltismul natural al colonului. Oamenii pot avea mișcări intestinale neregulate. Somnul profund neîntrerupt este important în menținerea unui comportament sănătos”, avertizează Pasricha.

Ce înseamnă dacă nu au scaun dimineața

“Este posibil ca unele persoane să nu aibă scaune dimineața, iar acest lucru nu înseamnă neapărat că există probleme. Este în regulă să nu ai mișcări intestinale de dimineață, atâta timp cât oamenii au mișcări intestinale zilnice regulate”, spune ea.

Câte mișcări intestinale pe zi sunt normale?

Frecvența mișcărilor intestinale este un marker important pentru sănătate. O rutină zilnică sănătoasă ar trebui să includă:

– Aproximativ un scaun pe zi

– Dacă aveți scaune mult mai mult de două ori pe zi, ar trebui să vă consultați medicul. De trei ori pe săptămână până la trei ori pe zi este considerat un interval normal.

– A avea scaun la aproximativ 30 de minute după ce v-ați trezit este normal.

– Cafeaua sau chiar un pahar de apă sărată vă poate ajuta să vă mențineți regularitatea.

– Dacă aveți diaree în fiecare dimineață, consultați-vă medicul, deoarece acesta este un semn comun al sindromului colonului iritabil, sau IBS (Irritable Bowel Syndrome).

Sexul de dimineață arde mai multe calorii și întinerește corpul cu până la 7 ani

Se știe că dacă începi ziua cu un antrenament, acesta va stimula metabolismul, va arde calorii, iar corpul va fi mai pregătit pentru o zi plină. Oamenii de știință britanici au descoperit că acest efect poate fi obținut dacă se mizează pe sexul regulat dimineața. Sexul de dimineață întinerește corpul cu până la 7 ani, scrie alephnews.ro.

Cel mai eficient mod de a avea un aspect proaspăt este să mențineți o viață sexuală activă dis-de-dimineață. Influența întineritoare a sexului de dimineață este influențată și de nivelul semnificativ mai ridicat de testosteron din timpul orelor de dimineață ale zilei. Experții notează, totuși, că sexul la primele ore este benefic doar dacă organismul a avut în prealabil cantitatea necesară de somn odihnitor.

Potrivit unui studiu realizat de sexologul Dr. David Weeks, bărbații și femeile mai în vârstă cu o viață amoroasă activă par cu cinci până la șapte ani mai tineri decât vârsta lor reală. Cuplurile care se răsfață în îmbrățișări pasionale la trezire de cel puțin trei ori pe săptămână arată cu până la șapte ani mai tineri decât persoanele mai puțin sexuale. Secretul tinereții, spune el, este mult mai ușor de găsit decât respectarea unor regimuri alimentare stricte și a unor produse cosmetice scumpe.

Toxine

În timpul sexului, se eliberează endorfine, cunoscute ca fiind hormonul care contribuie la buna dispoziție și la refacerea pielii. Actul sexual în sine îmbunătățește circulația sângelui, ceea ce aduce mai mult oxigen la nivelul pielii și elimină mai repede toxinele acumulate și stimulează sinteza colagenului. Aceste influențe conferă pielii un aspect mai proaspăt și mai radiant și reduc formarea ridurilor. În timpul sexului se eliberează, de asemenea, hormoni de creștere, ceea ce previne apariția ridurilor.

Promovează elasticitatea pielii

Activitatea sexuală regulată este asociată cu niveluri mai ridicate de estrogen, care este esențial pentru menținerea sănătății pielii prin creșterea producției de colagen și a conținutului de acid hialuronic, care este un hidratant natural. Îmbunătățirea hidratării și a conținutului de colagen ajută la îmbunătățirea elasticității pielii.

Păr

Crește sănătatea părului. Nivelurile de estrogen sunt asociate cu un păr mai gros și mai des. Prin creșterea nivelului de estrogen, sexul poate îmbunătăți, de asemenea, sănătatea părului. Stimulează încrederea – atunci când ai o viață sexuală sănătoasă, aceasta îți poate stimula încrederea și stima de sine. Este posibil să te simți mai motivat să rămâi în formă, urmând o dietă sănătoasă și făcând exerciții fizice în mod regulat, toate acestea te pot face să te simți mai tânăr. Nu există limite în ceea ce privește numărul de ori de câte ori trebuie să faceți sex pentru a vedea rezultate. Cu toate acestea, sexul are multe beneficii dincolo de frumusețe. Pe lângă consolidarea intimității cu partenerul tău, poate ajuta, de asemenea, la creșterea ritmului cardiac și la creșterea masei musculare.

În cea de-a treia vârstă, sexul întinereste la rândul său inima.

Un alt studiu realizat de sexologii olandezi dovedește că seniorii activi din punct de vedere sexual au o memorie mai bună, iar funcțiile creierului lor sunt mai rapide.

Sexul de dimineață la adulți stimulează creșterea de noi celule în creier.

Olga Buzova are o mașină nouă. „Viața ne ia ceva și ne dă altceva”
Articolul anterior
O elevă din Hânceşti, dispărută fără urme. Cei care cunosc date despre locul aflării acesteia sunt rugaţi să anunţe poliţia
Articolul următor