Premieră în medicina de acasă! S-a ridicat în picioare chiar a doua zi după operație

Un pacientul cu fractură la coloana vertebrală a fost operat de o echipă de medici de la Institutul de Neurochirurgie din Capitală, iar a doua zi după intervenție a reușit să se ridice din pat. Operația a fost efectuată fără tăieturi, doar cu mici incizii şi a fost moderată de la monitoare. Noua premieră în medicină a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, scrie publika.md

separator
1

Metoda prezintă numeroase avantaje, principalul dintre care este că pacientul poate să meargă a doua zi după operaţie, fără o recuperare anevoioasă. Costul intervenţiei este acoperit în totalitate de poliţa de asigurare, iar persoanele neasigurate vor plăti aproximativ 8 000 de lei.

În total, doar în perioada 2013-2014, în ţara noastră au avut loc 15 premiere medicale. La sfârşitul anului trecut, medicii au reuşit să păstreze piciorul unui pacient, în urma unei operaţii endovasculare complicate. Tot anul trecut, în premieră, neurochirurgii moldoveni au efectuat prima operaţie pe creier fără anestezie generală.

Printre realizări se numără şi transplanturile efectuate cu succes. În 2013, a fost realizat primul transplat de ficat şi de cornee, iar în 2012 – de rinichi. Nu este de neglijat nici cazul unui tânăr care în 2010 şi-a recuperat auzul datorită unui implant cohlear realizat în premieră de o echipă de medici din Moldova, coordonaţi de un specialist venit din Germania.

Sursa: publika.md

Adrian Ursu alături de soția lui se scaldă în miere pe străzile din Italia!
Articolul anterior
Angela Gonța are de slăbit 8 kilograme! Iată cum se antrenează aceasta!
Articolul următor