Acum două săptămâni, femeia a primit un uter transplantat, de la o donatoare aflată în moarte cerebrală. Echipa de medici, care a efectuat cu succes intervenţia, dar şi pacienta, în vârsta de 26 de ani, au ieşit într-o coferinţă de presă la spitalul unde a avut loc evenimentul.
În cadrul conferinţei, Lindsay a povestit emoţionată că avea doar 16 ani când medicii i-au anunţat verdictul că nu va putea niciodată să aibă copii.
Chiar dacă ea și soțul ei, Blake, au adoptat trei copii prin intermediul sistemului de asistență parentală profesionistă, femeia a acceptat intervenţia de transplant, rugând totodată pe cei din jur să-i respecte elementele unei vieţi private, întrucât ea continuă să se recupereze.
Dr. Andreas Tzakis, directorul centrului de transplant de la Cleveland Clinic a explicat că intervenția chirurgicală în cazul lui Lindsey a durat nouă ore şi că a fost foarte dificilă din cauză că uterul este situat profund în pelvisul unei femei, însă, în acest moment, starea de sănătate a pacientei este bună.
Experții au mai dezvăluit că femeia va trebui să aştepte o bună perioadă până să devină însărcinată, întrucât organismul acesteia trebuie să ,,înfieze” uterul transplantat, iar pacienta va administra un timp îndelungat medicamente care să-i ajute corpul să nu respingă organul donat.
Scopul medicilor estre ca Lindsay să poată aduce pe lume unu sau doi copii, prin intermediul unei operaţii de cezariană.
Pacientei i-au fost recoltate mai multe ovule înainte de operaţie, ce vor fi folosite ulterior pentru transplantarea embrionului.
Donatorul lui Lindsey a fost o femeie decedată la vârsta fertilă.
Mai jos, secvenţe din cadrul conferinţei de presă: