Stai prea mult pe scaun? Vezi la ce pericole te supui!

Statul îndelungat pe scaun este la fel de periculos pentru sănătate ca fumatul şi poate chiar să ucidă, avertizează experţii.

separator

Dr. Camelia Davtyan, directoarea programului pentru sănătate feminină al UCLA, a explicat că a sta jos pentru perioade mai lungi de timp nu este ceva natural pentru om. James Levine, endocrinolog la Şcoala superioară de medicină Mayo, a mers chiar mai departe, spunând că scaunele pot sfârşi prin a-i ucide pe cei care stau aşezaţi.

dureri-de-spate

Deşi mulţi dintre noi avem ani de experienţă în statul pe scaun, corpul omenesc a fost proiectat pentru mers, care a fost şi practicat de altfel vreme de milenii, însă mult mai puţin în ultima vreme. Poziţiile în care se stă de regulă pe scaune ori fotolii exercită asupra corpului anumite forţe cu care acesta nu se poate acomoda, iar oricât de confortabil ar părea, statul jos poate duce la o serie întreagă de probleme, de la circulaţie proastă la diferite dureri, a notat dr. Davtyan.

stai-pe-scaun_5e9a91fba2Aceasta, pe lângă faptul că, stând jos, organismul arde şi mai puţine calorii: o persoană care lucrează la birou poate să ardă circa 300 de calorii într-o zi de muncă, în timp ce aceeaşi persoană, dacă ar avea o activitate care să presupună efort fizic considerabil, ar putea arde 2300 de calorii pe zi, potrivit lui Levine.

Mai mult, a sta pe scaunul de la birou ore în şir poate creşte şansele de promovare, dar şi pe cele de a face diabet sau boli cardiovasculare şi chiar de deces prematur.

imagesÎn ediţia din noiembrie 2012 a jurnalului Diabetologia, o sinteză a 18 studii cu aproape 800.000 de participanţi a consemnat existenţa unui risc semnificativ sporit de diabet (112%/) probleme cardiovasculare (147%), deces din cauza problemelor cardiovasculare (90%/) şi respectiv deces din toate cauzele combinate (49%) în cazul celor care au petrecut cel mai mult timp stând jos, comparativ cu cei care au stat jos cel mai puţin.

Sursa

Așa arăta Barack Obama în liceu!
Articolul anterior
Olia Tira își testează fanii
Articolul următor
Alte articole interesante