Tu ai „gena grăsimii”? Cercetătorii au descoperit-o

“Gena grăsimii”, identificată recent de o echipă de cercetători din Canada şi Statele Unite ale Americii, ar putea duce la crearea unui tratament împotriva obezităţii.

separator
obezitate_15348500 (1)

Gena respectivă, care codifică proteina IRX3, controlează metabolismul şi consumul de energie, iar cercetătorii au descoperit că şoarecii care au un deficit de 30% din această proteină sunt de obicei mai slabi decât ceilalţi. În plus, ei au descoperit că şoarecii care aveau un deficit din această proteină cântăreau mai puţin în ciuda faptului că mâncau la fel şi făceau la fel de multă mişcare ca ceilalţi şoareci de laborator.

“Aceşti şoareci sunt slabi şi pierd în greutate în primul rând prin pierderea grăsimii (…). Ei sunt rezistenţi la obezitatea indusă de o dietă bogată în grăsimi şi au o abilitate mult mai bună de a procesa glucoza – astfel încât par să fie protejaţi împotriva formelor de diabet”, a declarat profesorul Chin-Chung Hui, de la Universitatea din Toronto.

Cercetătorii au constatat că “gena grăsimii” interacţionează cu altă genă, cunoscută drept FTO, ce favorizează luarea în greutate – iar persoanele care au variante ale genei FTO produc mai multe proteine IRX3 şi au un risc mai mare de obezitate.

Studiul, publicat în ediţia online a revistei Nature, demonstrează că variantele genei FTO reglează apariţia obezităţii prin legătura sa cu gena IRX3, identificată drept “gena grăsimii”.

“Informaţiile noastre indică, fără niciun dubiu, că IRX3 controlează masa corporală şi reglează alcătuirea corpului. Orice asociere între FTO şi obezitate se datorează influenţei genei IRX3″, a explicat Marcelo Nobrega, de la Universitatea din Chicago.

Sursa

Produsele fast-food distrug ficatul ca și hepatita
Articolul anterior
Dezastru! Rita Ora, în pijamale şi papuci de plastic pe stradă!
Articolul următor
Alte articole interesante