Tot mai mulți cetățeni cu simptome sună la 112 și roagă să fie testați pentru coronavirus

Media apelurilor de urgență la Serviciul 112 nu a crescut semnificativ de când a fost anunțat primul caz de contaminare cu noul virus COVID-19.

separator
„Operatorii recepționează apelurile, înregistrează informația și o transmit serviciului de ambulanță care, în funcție de situație, alocă echipajul. De exemplu, de miercuri, 11 martie, ora 16:00, și până joi, 12 martie, ora 8:00, au fost înregistrate peste 1600 de apeluri în care oamenii au solicitat ajutorul medicilor. Dintre acestea, în 158 de cazuri oamenii au menționat că au tuse, febră etc.”, a subliniat Ana Carpovici, specialist în relațiile publice la Serviciul Național Unic de Urgență 112, pentru sputnik.md.

Totuși, specialistul a remarcat că în ultima săptămână există mai multe apeluri, în contextul epidemiei care s-a declanțat în spațiul european.

„De ieri seara până azi dimineața am primit 18 apeluri în care persoanele au anunțat faptul că au suspecții de coronavirus. Operatorii acordă o serie de întrebări obligatorii pentru a transmite o informație cât se poate de veridică echipajelor de ambulanță”, a precizat ea.

Cetățenii sunt rugați să sune imediat medicul de familie dacă au febră sau tuse sau să apeleze la 112, în special, dacă s-au întors din China sau zonele aflate în carantină din Europa.

China trimite ajutor Italiei: experți, materiale și echipamente de protecție
Articolul anterior
Medicii și asistentele din spitalele raionale au primit indicația de a-și coase singuri măști din tifon
Articolul următor
Alte articole interesante