Un copil de 8 ani din Grecia, nevaccinat, a murit din cauza difteriei

Un copil în vârstă de 8 ani a murit în urmă cu două zile în Grecia din cauza difteriei, boală considerată eradicată de acum 30 de ani. Copilul nu era vaccinat împotriva bolii, iar vestea a șocat comunitatea medicală din Grecia, scrie Euractiv.com. În Grecia, ultimul deces al unui copil din cauza difteriei s-a înregistrat în urmă cu 30 de ani.

separator
Potrivit presei din Grecia, copilul era, cel mai probabil, nevaccinat. El a ajuns în stare gravă la spital, iar medicii nu au mai reușit să îi salveze viața.

Directorul spitalului de pediatrie din Grecia unde a fost tratat copilul a declarat că acesta nu făcuse vaccinul care protejează împotriva difteriei și care ar trebui administrat, în mod normal, la o vârstă fragedă.

Mai multe cazuri de difterie au fost înregistrate în Ucraina.

Difteria este o boală prevenibilă prin vaccinare pentru care se face imunizare din 1960.

În statele civilizate, vaccinarea împotriva difteriei se face periodic, si după vârsta copilăriei, prin programe naţionale.

sursa

alte Articole interesante