suflet-590×385

Cetățenii au primit primele facturi compensate. Care sunt reacțiile la sumele colosale

Oamenii au primit primele facturi compensate pentru consumul de gaze naturale, pentru luna noiembrie. În timp ce unii sunt mulţumiţi de gradul de vulnerabilitate în care au fost incluşi şi de ajutorul la factură pe care l-au primit, alţii – nu.

Nu ai primit factura la gaz mai mult de o lună? Iată ce poți face | Social  | UNIMEDIA

Mihail Amariei din satul Hogineşti, raionul Călăraşi povesteşte că locuieşte în casă doar cu soţia sa. El sune că a folosit gazul doar pentru a face mâncare sau pentru a încălzi apa caldă, însă factura pe care a primit-o, chiar dacă este compensată, este de cel puţin patru ori mai mare decât anul trecut, transmite publika.md.

„Mi-a venit 263 de lei de lei, dar am plătit 108 lei.
reporter: În ce categorie de vulnerabilitate sunteţi?
– Da eu ştiu! Ştii cât plăteam în alţi ani numai baia şi pentru mâncare? 50 -60 de lei, niciodată mai mult”, ne-a spus Mihail Amariei. 

O altă locuitoare a satului Hogineşti, raionul Călăraşi, ne-a mărturisit că locuieşte într-o casă împreună cu soţul şi doi copiii. Pentru a avea o factură mai mică au încălzit doar primul etaj al locuinţei. Chiar şi aşa, consumul şi, respectiv, preţul pe care trebuie să-l achite va fi destul de mare. 

„Am avut în jur la 180 de cuburi.  Copiii pleacă la şcoală, soţul la lucru, eu rămân cu copilul mic la primul etaj, iar pe al doilea îl închidem.  Anii trecuţi tot aşa consum aveam, dar era cu 4 lei şi era mult mai ieftin”, ne-a spus femeia. 

Alţi consumatori spun că sunt mulţumiţi de mărimea compensaţiei pe care au primit-o, iar unii chiar nu s-au înregistrat deloc pe compensatii.gov.md. 

„Am primit ieri factura, m-am uitat şi mi-a plăcut ceea ce am văzut. Eu de gaz mă folosesc doar pentru plită, facem mâncare.  Am avut 14 cuburi, dar am economisit, să nu credeţi că aşa. Este bună scutirea asta care mi-a dat-o, în alţi ani tot cam atâta plăteam”, ne-a comunicat o altă femeie. 

Premierul Natalia Gavriliţa şi ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, au declarat, vineri, că încă nu au primit factura pentru gaz. Gavriliţa a declarat că familia ei a refuzat să primească compensaţii. Ministrul Justiţiei însă a refuzat însă să spună ferm dacă s-a înregistrat pentru a primi compensaţii sau nu.

„Nu am primit, dar eu, de exemplu, fac economii. Acum am închis căldura de tot, pentru că e acceptabil în casă având în vedere cum este temperatura”, a declarat Sergiu Litvinenco. 

Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunţat că unii consumatori vor primi cu întârziere compensațiile în facturile pentru gaz, pentru luna noiembrie. Se întâmplă pentru că au fost identificate cazuri când gradul de vulnerabilitate socială a unora dintrei ei, indicat în facturi, diferă de statutul stabilit de Guvern prin intermediul platformei www.compensatii.gov.md. Ceban a mai precizat că erorile financiare vor fi înregistrate ca plată în avans, iar recalcularea lor se va regăsi în factura pentru luna decembrie, care va fi expediată consumatorilor la începutul lunii ianuarie. 

Republica Moldova a primit 70 de generatoare electrice din partea Germaniei. Cum vor fi distribuite

Inspectoratul General al Poliției a primit vineri, 9 decembrie, un lot de 70 de generatoare. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), generatoarele au o putere de 5kVa și au fost achiziționate cu suportul financiar al Guvernului Germaniei, iar valoarea lor totală este de 67 de mii de euro.

„Provocările legate de criza regională impun necesitatea de adaptare a infrastructurii subdiviziunilor MAI la diverse situații imprevizibile, inclusiv deconectarea de la energia electrică”, se arată într-un comunicat al MAI.

Generatoarele urmează să fie repartizate în toate subdiviziunile teritoriale și în sectoarele de poliție de importanță strategică majoră.

Acestea vor fi utilizate pentru a asigura funcționalitatea sectoarelor de poliție, în caz de deconectare totală de la energia electrică. 

Judecătorii le cer deputaților să includă în bugetul de stat fonduri pentru a le fi majorate salariile așa cum a hotărât Curtea Constituțională

275 de judecători din instanțele din Republica Moldova, de la toate nivelele, au înaintat o adresare către Parlamentul Republicii Moldova prin care solicită ca la stabilirea valorii de referință prin Legea bugetului de stat să fie luată în considerație Hotărârea Curții Constituționale din 6 decembrie 2022, scrie www.bizlaw.md.

Judecător, reținut pentru acțiuni de corupție – Unghiul – Vezi lumea aşa  cum e ea!

Curtea a recunoscut constituționale articolele 12 alin. (15) și 29 alin. (2) din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în măsura în care ajustarea anuală a mărimii valorii de referință a coeficientului de salarizare a judecătorilor și a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este obligatorie și se bazează cel puțin pe rata inflației medii anuale la data adoptării Legii bugetului de stat pentru anul următor. De asemenea, Curtea a recunoscut constituționale articolul 12 alin. (16) și Anexa nr. 4 Tabelul 1 din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în partea care vizează modul de calculare a salariului de bază al judecătorilor și al membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Magistrații spun că în Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2023 pentru calcularea, începând cu 1 ianuarie 2023, a salariilor angajaților din sectorul bugetar, în conformitate cu prevederile Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, se stabilește valoarea de referință în mărime de 1900 de lei. De asemenea, sunt stabilite valorile de referință:

  • 2.500 de lei pentru judecători (cu excepția judecătorilor din cadrul Curții Constituționale, al Consiliului Superior al Magistraturii și al Curții Supreme de Justiție), procurori, inspectori-judecători, inspectori din cadrul Inspecției procurorilor și directorul Institutului Național al Justiției;
  • 2.600 de lei pentru judecătorii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al Curții Supreme de Justiție;
  • 3.000 de lei – pentru judecătorii din cadrul Curții Constituționale.

Judecătorii menționează că deși a fost instituită de Curtea Constituțională o obligație pentru Guvernul Republicii Moldova de a majora salariile judecătorilor conform ratei medii a inflației în proiectul prezentat Parlamentului nu este o prevedere în acest sens.