Un medic care s-a infectat cu noul coronavirus şi a stat 14 zile în spital, unele dintre ele conectat la un aparat de ventilaţie, afirmă că experienţa este traumatizantă şi lasă nu doar sechele fizice, ci şi psihice. Medicul povesteşte că spitalele sunt pline, medicii iau decizii grele pentru a salva oamenii, asta în timp ce unii contestă existenţa virusului.
Medicul afirmă că mulţi pacienţi tuşesc direct peste personalul medical, iar angajaţii din sistem ”vor cădea” unul câte unul, fiind ”obosiţi şi tracasaţi”.
Medicul Mihai Casu povesteşte, pe pagina sa de socializare, experienţa pe care a avut-o ca pacient cu coronavirus.
Medicul a fost confirmat în 3 noiembrie şi, având simptome uşoare, s-a prezentat la spital: ”Am fost evaluat şi, după efectuarea unui CT pulmonar, am aflat că, deşi simptomatologia era relativ puţin exprimată clinic, iar analizele de laborator în limite acceptabile pentru această infecţie, plămânii îmi erau afectaţi în proporţie de 40%, motiv pentru care am fost internat imediat”.
Medicul afirmă că toţi pacienţii care s-au perindat prin salonul în care a fost internat 14 zile erau ”victime colaterale ale apropiaţilor”.
”Să nu credeţi că cifrele sunt umflate de autorităţi, toate spitalele sunt pline, la capacitate maximă. Fiecare pat din care te ridici să pleci acasă este ocupat în cel mai scurt timp, fără a exista timpul necesar dezinfecţiei şi pregătirii de către infirmiere. (…) Nu mai existau în spital suficiente aparate de asistare a respiraţiei pacienţilor. Am fost martor, în salonul meu, la o chestie extraordinar de intensă şi răscolitoare din punct de vedere emoţional. Un tânăr medic de gardă care era nevoit să aleagă între doi pacienţi în stare gravă, deoarece nu mai avea nici un loc pe ATI şi doar UN SINGUR aparat de CPAP disponibil, fără de care pacienţii care aveau saturaţii de oxigen sub 70% nu puteau să se compenseze respirator”, a mai scris medicul.
Acesta afirmă că ”personalul este uneori insuficient, neorganizat, nepregătit la cele mai înalte standarde pentru a trata infecţii virale, nu răspund imediat nevoilor pacienţilor, sau nu aşa cum ne-am aştepta noi (incluzându-mă aici şi pe mine), dar trebuie să ştiţi că sunt şi ei oameni, că sunt mereu expuşi riscului infectării, în ciuda măştilor şi vizierelor”.
”Cea mai mare parte dintre pacienţi tuşesc direct asupra personalului medical în cursul manoperelor diverse (de la administrare de tratament şi până la igienă) şi unul câte unul vor cădea în faţa acestui asalt. Sunt obosiţi, tracasaţi, costumaţi din cap până în picioare câte 12 ore/zi, şi asta în timp ce unii protestează că nu suportă masca în locurile publice?! Cine să îi înlocuiască pe oamenii în alb? Nimeni! (…) Nu mai sunt suficienţi specialişti, iar cine crede că o să iei un dermatolog, sau oricare alt medic din specialităţile care nu sunt apropiate de infectionişti, pneumologi, cardiologi, internişti, să îngrijească un caz grav de Covid este de pe altă planetă”, a mai scris medicul.
Acesta a explicat şi simptomele pe care le-a avut şi senzaţiile pe care le-a trăit.
”În primele 10 zile de internare nu am reuşit să dorm practic deloc, până la un nivel de oboseală pe care nu l-am crezut vreodată posibil de atins în toată viaţa mea. Saturaţiile mici de oxigen mă făceau să fiu mereu alert, anxios, la modul cel mai fizic, mai visceral, indiferent de modurile de abordare ale situaţiei pe care mi le furniza raţiunea, mai ales prin prisma pregătirii de psihiatru. Să fiu sincer, nu m-a ajutat foarte mult. (…) În ziua a 7-a, în urma unui CT de control şi a analizelor de sânge, m-am trezit catapultat în 40 de minute pe o secţie de semi-ATI, pe ultimul loc disponibil. Când am ajuns pe secţie, m-am trezit în faţa unui aparat de ventilaţie la care era conectată o mască de CPAP, cea mai eficientă formă de ventilaţie neinvazivă. (…) Am înţeles, de la colegii de pe secţie, că până la 30% dintre pacienţi se panichează sub această mască şi, foarte frecvent, refuză să o utilizeze. După ce mi-au ataşat-o, am înţeles imediat de ce. E una dintre cele mai stranii şi anxiogene stări pe care o poţi încerca, să-ţi controleze respiraţia un aparat care îţi dictează cât şi când să inspiri şi să expiri. Am reuşit cu greu să mă „împac” cu masca şi am reuşit să o suport, înţelegând importanţa ei, aproape 16 ore, într-o stare dintre cele mai proaste resimţite vreodată. A fost cea mai grea zi din toate cele 14 petrecute în spital”, a mai scris bărbatul.
Acesta recunoaşte că a fost gata să cedeze psihic, ”în faţa disperării, a neputinţei, a revoltei care te cuprinde în faţa unei boli atât de parşive”.
”Nimeni nu-ţi poate garanta nimic! Medicii fac tot ce pot, dar medicina nu a rezolvat încă acest puzzle Covid ca să poată da răspunsuri categorice, aşa că stai şi te rogi să fie totul bine”, a mai scris medicul.
În final, acesta a transmis un mesaj celor care ”prin neglijenţa lor, vor umple spitalele şi statisticile medicale”: ”Să nu uitaţi că toate cadrele medicale implicate în această luptă sunt de fapt de partea voastră, ei nu sunt responsabili de condiţiile din spitale, nu sunt responsabili de lipsa paturilor ATI, de lipsa materialelor, de lipsa personalului de pe secţii. Sunt tot mai puţini, mai expuşi, mai obosiţi şi mai aproape de limita la care cedează şi ei psihic. Nu-i mai acuzaţi fără rost, nu-i mai jigniţi, poate veţi fi şi voi acolo, cândva, pe patul de suferinţă, aşteptând ca cineva să facă minuni pentru voi, dar s-ar putea să fie prea epuizaţi, tot din cauza voastră”.
sursa: www.news.ro
