Un nou test de sânge poate identifica mai multe tipuri de cancer în stadii incipiente și în lipsa simptomelor

Testul Galleri, care depistează ADN-ul celulelor canceroase în sânge, poate ajuta medicii să diagnosticheze precoce pacienții oncologici. Un studiu derulat pe 6.621 de persoane de peste 50 de ani a arătat că această analiză a reușit să identifice mai multe tipuri de cancer la pacienți înainte ca aceștia să dezvolte simptome, relatează The Guardian.

Un nou test de sânge poate identifica mai multe tipuri de cancer în stadii incipiente și în lipsa simptomelor

Multe tipuri de cancer au fost descoperite în stadiu incipient, în cadrul acestui studiu, și aproape trei sferturi erau forme care nu ar fi fost testate în mod obișnuit.

Teste efectuate ulterior au confirmat tumori solide sau cancer de sânge la 35 de persoane – 1,4% din grupul de studiu.

Testul a identificat 19 tumori solide localizate la sân, ficat, plămâni și colon, dar a identificat și cancere ovariane și pancreatice, care sunt de obicei detectate într-un stadiu avansat și au rate de supraviețuire scăzute.

Dintre tipurile de cancer detectate, 14 au fost în stadiu incipient și 26 au fost forme ale bolii nedepistate în mod obișnuit.

Analize ulterioare au mai arătat că testul de sânge Galleri a indicat în mod corect un rezultat negativ pentru 99,1% dintre cei care nu aveau cancer. Aproximativ 38% dintre cei care au avut un test pozitiv s-au dovedit a avea cancer.

Dincolo de identificarea bolii, testul prezice unde se află cancerul, permițând medicilor să treacă la etapa următoare pentru a localiza și confirma boala. „Semnalele sunt foarte utile pentru următoarele etape ce trebuie urmate”, a declarat medicul Deb Schrag, care a luat parte la studiu. „Când testul de sânge a fost pozitiv, de obicei, a durat mai puțin de trei luni pentru a finaliza analizele”.

Testul Galleri a fost descris drept un instrument care ar putea fi de mare folos medicilor de către Serviciul Național de Sănătate din Anglia, care urmează să prezinte anul viitor rezultatele unui studiu major, pe 165.000 de persoane.

Medicii speră că testul va salva vieți prin detectarea cancerului suficient de devreme pentru ca intervenția chirurgicală și tratamentul să fie mai eficiente.

Însă tehnologia este în dezvoltare, iar testul nu este încă pregătit pentru a fi utilizat ca metodă de screening la nivel de populație.

„Totuși, studiul oferă un indiciu privind ceea ce poate rezerva viitorul, o abordare foarte diferită a screening-ului pentru cancer”, a spus Deb Schrag.

sursa

Alți 76 de moldoveni, depistați cu COVID-19

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) cu subdiviziunile teritoriale continuă supravegherea epidemiologică a infecțiilor respiratorii și monitorizarea circulației virusurilor gripale și SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național.

În perioada 12–24 martie 2024 (săptămâna 12/2024), morbiditatea prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a manifestat la un nivel de intensitate joasă, în scădere cu 3,4% față de săptămâna precedentă de monitorizare și în descreștere cu 12,8% comparativ cu perioada similară a sezonului precedent. În total, au fost înregistrate 6091 de cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 27 de cazuri de gripă sezonieră, atestându-se o descreștere cu 40% comparativ cu săptămâna precedentă.

De la începutul perioadei de monitorizare (02.10.2023 – 24.03.2024, săptămânile 40/2023-12/2024) au fost înregistrate 1 673 de cazuri de gripă, 187 016 de cazuri de IACRS și 11 124 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

În laboratoarele ANSP, au fost investigate, în această perioadă, 43 de probe la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2, șapte probe fiind pozitive la prezența virusurilor gripale (1- A nesubtipat, 2 – A(H3N2), 2 – A(H1N1)pdm09, 2- B-Victoria) și o probă – la prezența virusului SARS-CoV-2.

Totodată, au fost înregistrate 76 de cazuri de COVID-19 (inclusiv 15 în regiunea transnistreană), fiind o descreștere cu 24% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor, au fost raportate nouă cazuri din numărul total.

Reiterăm că vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces. Adresați-vă la medicul de familie pentru a beneficia de vaccin!

Diagnosticul lui Kate Middleton a scos la iveală o ”epidemie” misterioasă de cancer

Diagnosticul lui Kate Middleton a scos la iveală o „epidemie” misterioasă de cancer. Cercetătorii sunt în căutarea cauzei unei „epidemii” de cancer misterioase care afectează tot mai mulți indivizi sub vârsta de 50 de ani. Apariția acestui diagnostic este tot mai frecventă, afectând chiar și personalități cunoscute, printre care se numără și recentul caz al Prințesei de Wales, care a atras atenția publicului, scrie doctoruzilei.ro.

Anunțul șocant al diagnosticului lui Kate Middleton, făcut public săptămâna trecută, a evidențiat o tendință surprinzătoare. Medici de renume susțin că această problemă se întâlnește la nivel global, conform informațiilor furnizate de Daily Mail.

Conștientizarea crescută a luat avânt odată cu apariția unor cazuri celebre, precum cel al Damei Deborah James, care a pierit din cauza cancerului intestinal la vârsta de 40 de ani, în 2022. Acum, în lumina evenimentelor legate de Prințesa de Wales, un chirurg a avansat ipoteza că ar putea exista un factor necunoscut care să fie responsabil pentru această situație.

Cauza nescunoscută a cazurilor de cancer

Profesorul Andrew Beggs, chirurg colorectal, consultant și cercetător clinic senior la Universitatea din Birmingham, a spus: „Ar putea exista un factor de mediu necunoscut pe care nu l-am descoperit, în ciuda cercetărilor ample”.

„Cancerul cu debut tânăr nu este deloc rar. Conduc o clinică pentru cancer cu debut precoce la adulți și vedem din ce în ce mai mulți oameni în vârstă de 40 de ani cu cancer”, a adăugat el.

După părerea sa, alți factori care ar putea contribui, de asemenea, la creștere, sunt metodele mai bune de detectare a cancerului, conștientizarea simptomelor și o mai bună screening a afecțiunilor genetice care cresc riscul de cancer, cum ar fi gena BRCA, așa cum are Angelina Jolie.

Maia Kennedy, în vârstă de 38 de ani, din Hackney, Londra, a povestit despre propria sa luptă împotriva cancerului, care împărtășește asemănări cu a Prințesei de Wales, în vârstă de 42 de ani.

Maia a început să sufere de greață în decembrie 2023, pe care medicul său de familie le-a atribuit inițial refluxului acid. În urma unui test de urgență, medicii i-au găsit o tumoare în intestin în timpul colonoscopiei. La acea vreme se credea că este precanceroasă.

Ulterior, femeia a fost diagnosticată cu cancer intestinal în stadiul 1 cu cancerului intestinal, după ce a suferit o intervenție chirurgicală de rutină pentru a-și îndepărta o parte din intestin, la începutul acestui an.

Prințesa de Wales însăși a suferit o operație abdominală planificată, în luna ianuarie. Inițial, medicii nu au crezut că este vorba despre canceroasă, dar testele au dezvăluit, ulterior, altceva. Ea a început un tratament de chimioterapie preventivă la sfârșitul lunii februarie și nu a menționat tipul de cancer pe care l-a avut.

O altă supraviețuitoare, Becki Buggs avea 43 de ani când a primit vestea că are cancer pancreatic.

Ea a declarat pentru MailOnline la începutul acestui an că a fost motivată să-și facă teste după ce soțul ei i-a remarcat o modificare a pielii, care s-a dovedit a fi icter. Bărbații sunt, de asemenea, expuși riscului.

Ricky Smith, din Isle of Sheppey, Kent, a aflat luna trecută că durerile sale de cap nu erau cauzate de stres, ci un tip de cancer la creier. Bărbatului, tată a trei copii, i s-a spus că mai are 15 luni de trăit. Tumora lui inoperabilă a fost depistată doar printr-un test oftalmologic.

Potențialii factori de risc

Profesorul Sikora, un oncolog de renume mondial cu o experiență de peste 40 de ani, a declarat însă că această tendință a fost observată de ani de zile și că există o serie de motive, bănuite de experți.

„Nu are nimic de-a face cu Covid sau vaccinuri – a început să se întâmple cu mult înainte. Cred că se datorează probabil modificărilor stilului de viață – obezitate, dietă grasă, comportament sedentar, așezat la birou toată ziua și, desigur, diagnostice mai bune”, afirmă el.

De asemenea, pare să existe o diviziune de gen în privința ratelor cancerului, în rândul tinerilor.

Datele CRUK arată că femeile în vârstă de 40 de ani, precum Kate, au șanse de două ori mai mari (de 2,1 ori) de a face cancer decât un bărbat de aceeași vârstă. O diferență similară de gen este prezentă și în rândul diagnosticaților de cancer la vârsta de 30 de ani și 40 de ani.

Decalajul se echilibrează ușor pe măsură ce britanicii îmbătrânesc, bărbații având șanse mai mari de a fi diagnosticați de la vârsta de 60 de ani încolo.

Un studiu publicat în British Medical Journal anul trecut a constatat că numărul cazurilor de debut precoce a cancerului au crescut la nivel global cu 79% între 1990 și 2019.

Experții au prezis, de asemenea, că acestea se vor înmulți, cu 31% până în 2030.

Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că Australia a avut cel mai mare număr de diagnostice de cancer cu debut precoce din lume, cu o rată de 135 la 100.000 de oameni, în 2022.

Noua Zeelandă a ocupat locul al doilea, cu 119 cazuri la 100.000 de persoane în rândul tinerilor.

În comparație, Marea Britanie și SUA sunt pe locurile 28 și, respectiv, pe locul 6.

Dietele bogate în carne roșie și sărace în fructe, precum și consumul ridicat de alcool și consumul de tutun au fost considerați principalii factori de risc.

Experții au legat anterior creșterea unor astfel de diete procesate în lumea occidentală, începând cu anii 50, cu o creștere a cancerelor legate de alimentație, cum ar fi cancerul intestinal, în rândul tinerilor.

Bea zilnic apă cu lămâie dacă ai una din aceste 8 boli. Nu vei mai avea nevoie de medicamente

Unii specialiști spun că apa cu lămâie este cel mai bun aliment cu care să ne începem ziua, înlocuind cu succes cafeaua sau ceaiul.

Apa cu lămâie oferă organismului nostru o mulțime de antioxidanți, proteine, vitamine și alte substanțe care ajută la ameliorarea simptomelor unor boli și la întărirea sistemului imunitar.

Dacă ai una dintre aceste opt probleme, consumă apă cu lămâie în fiecare zi:

– Pietre la rinichi
– Răceală sau gripă
– Reflux gastroesofagian
– Dureri în zona încheieturilor
– Dureri de mușchi
– Unghii îngălbenite sau care se rup ușor
– Acnee
– Kilograme în plus/obezitate

Beneficiile apei cu lămâie 

Apa cu lămâie este benefică pentru sănătatea organismului, în general. Dacă alegi să consumi un pahar de apă cu lămâie dimineața, în loc de cafea sau ceai, vei avea că aceasta: 

– Intensifică metabolismul, arderile de grăsimi, deci, ajută să slăbești!
– Previne răceala, grație vitaminei C.
– Eficientizează digestia. 
– Curăță gura.

sursa

Roata inaugurată sâmbătă de Putin, la Moscova, cea mai mare din Europa, a fost închisă duminică. Cei care aveau bilete primesc banii înapoi
Articolul anterior
Imagini rare cu Elon Musk din tinerețe, scoase la licitație de iubita lui din facultate. Vinde și un colier primit de la miliardar
Articolul următor