Un tânăr de 25 de ani s-a infectat de două ori cu Coronavirus. În ambele cazuri, a fost asimptomatic

Un tânăr de 25 de ani din Târgu Jiu, primul român infectat cu noul coronavirus pe 26 februarie, a anunțat săptămâna trecută că s-a reinfectat și a intrat din nou în carantină. Tânărul se poate considera norocos, deoarece în ambele cazuri nu a avut deloc simptome.

Potrivit sursei citate, în urmă cu 10 luni, la prima infectare, bărbatul a fost contact cu un cetățean italian venit în România. Tânărul este asimptomatic, ca și prima dată, fiind în carantină, în Germania. „Carantină, partea 2! Am reușit performanța să fiu infectat și a doua oară cu Covid-19. Și acum e la fel ca prima dată. Eu și virusul începem să ne împrietenim”, a scris Sergiu Sgurescu pe pagina de Facebook.

În februarie, Sergiu a fost confirmat cu coronavirus și a fost băgat în carantină la Institutul Matei Balș din București. El a declarat atunci: ”Nu mi-a fost rău nicio secundă, nu am avut febră, nu am tușit, chiar și acum mă simt foate bine”.

Intervenție chirurgicală, realizată în premieră în Republica Moldova! Despre ce este vorba

O intervenție chirurgicală a fost realizată în premieră în Republica Moldova. Este vorba despre esofagoplastie prin abord miniminvaziv, operația fiind efectuată la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Potrivit reprezentanților instituției medicale, echipa operatorie a fost compusă din colegi de peste hotare, asistați de chirurgii SCR. Intervenția a durat peste 7 ore, iar pacientul a fost un bărbat de 56 de ani, scrie newtv.md.

„Acest tip de intervenții le efectuăm și noi de mult timp, însă prin metode clasice. În cazul dat, colegul nostru din România, a efectuată această intervenție prin metoda laparoscopică, toracoscopică. A fost o primă intervenție efectuată în acest mod la noi în țară”, a menționat Alexandru Toma, șeful secției Chirurgia Toracică.

Plastia de esofag este o intervenție chirurgicală care are scopul de a reconstrui esofagul prin înlocuirea unei părți a acestuia cu țesut din alte regiuni ale corpului.

Pacientul a fost deja externat și se simte bine.

Intervenția a avut loc în cadrul Conferinței științifico-practice cu participare internațională: Complicațiile bolii de reflux gastroesofagian, ce s-a desfășurat în perioada 20-21 septembrie în cadrul instituției.

Verifică VEDEREA GRATUIT în perioada 10 – 13 Octombrie în incinta CC MallDova

Datorită succesului campaniei expres-testarea vederii din primăvara, anul curent, unde aproximativ 5 000 de persoane au beneficiat de testare, am decis să prelungim această inițiativă și în luna Octombrie, celebrând astfel ZIUA MONDIALĂ A VEDERII.

Astfel, Optica Familiei (Farmacia Familiei) organizează, în perioada 10-13 octombrie, în incinta Shopping Malldova, Campania de Screening GRATUIT a Vederii.

Timp de patru zile, de la orele 12:00-20:00, specialiști optometriști și medici oftalmologi de înaltă calificare, vor face un screening oftalmologic, GRATUIT, cu ajutorul echipamentelor moderne.

Această campanie are ca scop depistarea la timp a deficiențelor de vedere și prevenirea dezvoltării lor ulterioare atât la copii cu vârsta de la 3 ani, cât și la adulți. Mai mult, pe lângă screening-ul propriu-zis, în cadrul campaniei, oamenii vor fi informați cum să-și protejeze vederea, dar și despre importanța examinărilor oculare regulat, de către un medic oftalmolog.

Fii cu un pas înaintea tulburărilor de vedere, vino la un Screening Oftalmologic GRATUIT! Ține-ți minte că diagnosticul timpuriu şi tratamentul corect sunt esenţiale pentru sănătatea ochilor.

Campania „Puterea Omeniei” s-a finalizat cu succes!

Farmacia Familiei, în colaborare cu Asociația „Viață Fără Leucemie”, anunță finalizarea cu succes a campaniei dedicate sprijinirii copiilor afectați de cancer – „Puterea Omeniei„. Această inițiativă, care a mobilizat peste 50.000 de oameni din întreaga țară, a reușit să adune suma impresionantă de 527.890 de lei.

Fondurile colectate vor fi folosite pentru a oferi sprijin vital copiilor aflați în lupta lor cu această boală cruntă. Datorită clienților Farmaciei Familiei și Dita Hyper Farmacie, voluntarilor, vom putea oferi tratamente esențiale, îngrijiri medicale specializate și sprijin emoțional celor care au cea mai mare nevoie.

„Suntem recunoscători tuturor celor care au răspuns apelului nostru și au ales să fie alături de noi în această misiune. Împreună, am demonstrat că solidaritatea poate schimba destine și poate oferi speranță,” a declarat directoarea AO Viața fără leucemie. „Acești copii merită tot sprijinul nostru, iar prin această campanie, am reușit să facem un pas important în sprijinul luptei lor pentru viață.”

Farmacia Familiei și Asociația „Viață Fără Leucemie” își propun să continue eforturile comune, asigurându-se că tot mai mulți copii primesc șansa la un viitor mai sănătos.

20 de poze care descriu anul 2020 și care ne-au marcat
Articolul anterior
Rusia a vaccinat peste 800.000 de oameni împotriva Covid-19. Cei imunizați primesc adeverințe
Articolul următor