Mai multe țări, precum Marea Britanie, SUA, Israel sau Arabia Saudită au demarat deja campaniile de vaccinare, iar la 27 decembrie imunizarea va începe și în toate statele Uniunii Europene. În timp ce zeci de țări au început sau se pregătesc pentru vaccinarea anti-Covid, în Republica Moldova procesul de vaccinare nu va demara mai devreme de luna mai.
Declarația a fost făcută de responsabili din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) pentru Jurnal TV.
Potrivit specialiștilor din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, vaccinurile împotriva COVID-19 nu pot ajunge mai devreme decât luna mai, întrucât, țara noastră este pe la sfârșitul listei de așteptare dintre cele 92 de state incluse în mecanismul COVAX, transmite cotidianul.md.
Pentru început, vor fi imunizați doar 20% dintre cetățeni. Ceilalți vor trebui să aștepte până când statul va avea posibilitate să cumpere și alte doze. Vaccinarea se va face la dorință, iar primii vor beneficia de preparat lucrătorii medicali, din domeniul educației, beneficiarii din centrele de plasament și persoanele trecute de 65 de ani, care suferă de boli cronice.
„De rând cu 92 de state, care vor primi gratuit vaccin contra COVID-19, pentru 20% din populație. Mai departe, vom vedea care va fi vaccinul de pe piață și țara singură va trebui să-și cumpere acest vaccin… Noi așteptăm, cel mai devreme posibil, este luna mai, când țara va primi primul lot de vaccin”, a declarat Anatol Melnic, șef de Secție la ANSP:
„La noi sunt estimați ca să fie vaccinații în prima tranșă 700 de mii de oameni, câte două doze, asta avem la un milion și 400 de mii de doze de vaccin. – De ce două doze? – Pentru că vaccinurile care sunt puse acum pe piață ele prevăd administrarea a două doze la un interval de 21-28 de zile. La toate vaccinurile este diferit”, a mai spus Melnic.
Preparatul va fi administrat benevol și nu va putea fi găsit în farmacii.