Patru cetățeni chinezi bănuiți că sunt infectați cu un coronavirus periculos sunt tratați la spitalele din Scoția. Pacienții, sosiți din orașul Wuhan, prezintă probleme respiratorii și au fost internați în unitățile medicale din Edinburgh și Glasgow.
Trei dintre cazurile suspecte au fost semnalate în Edinburgh, a declarat profesorul Juergen Haas, specialist în boli infecțioase la universitatea din orașul scoțian. Al patrulea caz ar fi testat la Glasgow, notează BBC News, potrivit libertatea.ro.Toți cei patru pacienți au venit în Scoția din Wuhan, orașul de unde a pornit coronavirusul și toți prezintă simptome respiratorii. Testele vor fi realizate la Londra.
Profesorul Haas a declarat pentru BBC că este ”foarte probabil” ca virusul să ajungă în Marea Britanie, dar și în oricare altă țară europeană. Haas a explicat că doar la Universitatea din Edinburgh există cel puțin 2.000 de studenți chinezi care călătoresc constant între casă și locul unde studiază.
Ultimul bilanț anunțat de autoritățile chineze vorbea despre 17 morți și peste 600 de îmbolnăviri în epidemia declanșată în orașul Wuhan. Mai multe localități chineze au anunțat intrarea în carantină.
Wuhan, metropola cu 11 milioane de locuitori, și-a închis toate rutele de transport, măsuri similare fiind luate după numai câteva ore în Huanggang, un alt oraș cu peste 7 milioane de locuitori. Altă localitate, Ezhou, și-a închis gările, în vreme ce Xiantao și Chibi au suspendat la rândul lor unele rute de transport public. Între timp, cazuri de infectare cu coronavirusul au fost anunțate în Vietnam, Singapore și Arabia Saudită.
Tot joi, Organizația Mondială a Sănătății analiza dacă să declare sau nu stare de urgență globală.