Sezonul rece aduce schimbări atât în garderobă cât şi în organismul tău. Metabolismul încetinește, iar în jurul taliei încep să apară colăceii. Ce se întâmplă atunci când vin frigurile și cum să nu adaugi e bine să știi că…
Conform ultimelor studii, odată cu începerea sezonului rece cantitatea de alimente pe care o consumi crește cu 6-7% în comparație cu cât mănânci primăvara sau vara. Ca rezultat rişti să adaugi 2-4 kg în plus.
Pe timp de vară te simți plină de viață, în sezonul rece, însă, treci în faza latentă. Metabolismul devine mai lent și trebuie să ai mai mare grijă la alimentele pe care la pui în coșul de cumpărături.
Totodată trebuie să știi că din cauza frigului și a umezelii, încetinește procesul de eliminare a serotoninei (hormonul fericirii), iar tu devii mai leneșă. În schimb organismul tău este bombardat cu melatonină (hormonul somnului) care te ”ajută” să adaugi în kilograme prin diminuarea dorinței de a merge la antrenamente. Tot din cauza acestui hormon, te simți mereu flămândă. De aceea, trebuie să înțelegi că toate aceste transformări sunt doar la nivel hormonal, iar tu poți controla aceste fenomene fiind mai atentă la ce și cât mănânci.
Nu adaugi dacă respecți următoarele 5 reguli:
- Culcă-te la aceeași oră. Se știe că simțul foamei devine mai acut când ești supraobosită, inclusiv pierzi controlul a ceea ce mănânci. Pentru a evita toate acestea, fixează-ți ore exacte la care te culci și la care te trezești.
- Consumă carbohidrați buni. Aceasta presupune cereale şi pâine integrală, cartofi, orez, fructele și legumele de sezon. Îți vei asigura necesarul de energie și nu vei fi tentată să guști din patiserii și dulciuri.
- Mergi la antrenamente. Prin exerciții fizice pe lângă faptul că vei obține forme de invidiat, îți vei ”stropi” organismul cu endorfine și te vei simți în al nouălea cer.
- Îmbracă-te călduros. Pe lângă beneficiile știute ale acestui obicei sănătos, te vei simți confortabil și la călduț, iar asta înseamnă că vei mânca mai puțin.
- Mergi la plimbare. Chiar de îți este frig doar gândindu-te la această idee, oricum mergi la plimbare. Aerul rece și mișcările revigorează funcțiile creierului și te ajută să iei decizii corecte.
Text: Rada Baltag