Dimineaţa eşti mai slăbuţă: adevărat sau nu?!

Orice femeie, atunci când urcă pe cântar îşi doreşte mai mult decât orice să vadă cum descresc cifrele de pe ecran. Mai ales că, pentru aceasta, ele depun eforturi inimaginabile: renunţă la dulciuri, la patiserii, la bucate copioase şi nu mai mănâncă după ora şase seara! Cu toate acestea, multe dintre femei recurg la trucul verificat în timp: cântăritul de dimineaţa. Despre cum funcţionează acesta, e bine să ştii că…

separator

Deşi este o doză de autoamăgire în a te cântări dimineaţa, totuşi există şi o parte de adevăr.

Dimineaţa, într-adevăr cântarul îţi va arăta mai puţin decât seara. Aceasta se datorează faptului că nu consumi alimente şi nu bei lichide pe parcursul nopţii (desigur dacă nu faci parte din categoria gurmanzilor nocturni). Pe parcursul zilei, cât eşti în mişcare, ai nevoie de energie şi în mod firesc mergi la masă. În acest moment tot ceea ce ajunge a fi gustat, îţi adaugă în greutate până în momentul în care arzi aceste calorii. Dacă nu ai ştiut, atunci află că un singur pahar de apă înseamnă plus 200 gr la greutatea iniţială. Aşadar, dacă doreşti să-ţi începi dimineaţa cu dreptul: mergi la cântar!

O altă cauză a micşorării tale de dimineaţa este eliminarea lichidelor acumulate în organism. După o zi de muncă în care bei apă, ceai, cafea sau sucuri o parte din lichide se reţin în organism, iar noapte este momentul când fiind relaxată acestea se acumulează şi apoi sunt eliminate prin urină. Dacă urci pe cântar după, vei observa o diferenţă de aproximativ 500 gr.

Cu toate acestea, deşi bucuria e mare, trebuie să înţelegi că gramele pierdute la cântar înseamnă lichid eliminat şi doar 10% din grăsimi topite.

Centimetrii din jurul taliei şi a coapselor nu pot fi micşoraţi dacă nu există sport, alimentaţie echilibrată şi hidratare corespunzătoare.

Slăbitul ţine de consecvenţă în tot ceea ce faci, dar nu de trucuri şi diete minune!

Fii sănătoasă!

Text: Rada Baltag

Frumusețea a adus un campionat la Chișinău
Articolul anterior
Vedete mămici în anul 2012!
Articolul următor
Alte articole interesante