9 obiceiuri care te vor menține în formă!

Pentru a slăbi sau a te menține în formă trebuie să adopți câteva obiceiuri simple, dar eficiente. Acestea te vor motiva să te alimentezi sănătos și să respecți planul de exerciții fizice. 

separator
9 obiceiuri care te vor menține în formă!

Vezi care sunt cele mai importante obiceiuri pentru ați menține greutatea :

1.     Regula 90/10

Este o regulă care îţi oferă o „portiţă de scăpare”, din când în când, pentru „poftele tale nesănătoase”. Astfel, 90% din timp este important să practici obiceiurile sănătoase adoptate, notează Life Fitness. În proporţie de 10% însă, poţi face excepţie de la regulă şi poţi gusta, de exemplu, o felie subţire de tort.9 obiceiuri care te vor menține în formă!

2.     Înlocuieşte-ţi poftele nesănătoase cu unele sănătoase

Atâta timp cât respecţi prima regulă, micile tentaţii nesănătoase sunt permise, deoarece ele sunt doar plăceri ocazionale, nu zilnice. Dacă însă îţi este greu să renunţi la gustările pline de calorii, caută alternative sănătoase la acestea. De exemplu, dacă chipsurile sunt slăbiciunea ta, ai putea să le înlocuieşti cu floricele din porumb preparate acasă, cu cât mai puţin ulei şi cât mai puţină sare.

9 obiceiuri care te vor menține în formă!3.     Regula celor două zile

Exerciţiile fizice joacă un rol important atât pentru sănătatea noastră, cât şi în procesul de slăbire şi menţinere a greutăţii, de aceea este important să îţi aloci timp pentru această activitate zilnic. Dacă agenda sau evenimentele neplănuite nu îţi permit o oră de activitate fizică zilnic, propune-ţi să nu treacă două zile la rând fără să fi făcut sport.

4.     Fă exerciţii fizice cât mai variate, care să îţi stimuleze întregul corp

Nu te limita numai la exerciţiile cardio, include şi exerciţii pentru forţă şi flexibilitate.

5.     Nu sări peste micul dejun!

Micul dejun ne oferă energia necesară pentru a începe ziua, ne ajută să ne menţinem colesterolul şi glicemia la un nivel optim şi ne îmbunătăţeşte performanţele cognitive.

6.     Ai grijă de calitatea somnului tău!

Orele pe care le dormim joacă un rol important în întărirea sistemului imunitar, a metabolismului nostru şi au efecte asupra sănătăţii întregului nostru organism.9 obiceiuri care te vor menține în formă!

7.     Nu te compara cu ceilalţi!

Fiecare dintre noi este unic, de aceea evită să compari corpul tău cu cel al prietenilor tăi, ori cu cel al modelelor şi vedetelor care apar în paginile revistelor şi la televizor. În schimb, găseşte-ţi propriul standard. Descoperă când şi cum te simţi tu cel mai bine.

8.     Învaţă să priveşti orele de sport cu plăcere!

Exerciţiile fizice nu ar trebui să fie o corvoadă, ci o modalitate prin care fiecare dintre noi contribuie la sporirea sănătăţii şi, de ce nu, la conturarea siluetei mult dorite. Orele petrecute făcând sport sunt o investiţie în propria persoană şi în propria sănătate.

9 obiceiuri care te vor menține în formă!9.     Adoptă o atitudine pozitivă!

Acest lucru te va ajuta să îţi menţii o stare de spirit optimistă şi să priveşti întotdeauna partea plină a paharului. Astfel, vei putea observa chiar şi micile progrese pe care le-ai făcut de când ai integrat obiceiurile sănătoase în viaţa ta. Mai mult, gândurile pozitive ne determină să avem acţiuni pozitive.

Sursa:

Grăsimea de pe abdomen ne face vulnerabili în fața infecțiilor. Explicațiile specialiștilor

De ce grăsimea de pe abdomen ne face vulnerabili în fața infecțiilor? Dar și în fața bolilor cardiovasculare ori diabet? Grăsimea de pe abdomen este ,,scăldată” de macrofage, celule inflamatorii care declanșează inflamația cronică, informează medicii.

Cum scapi de grăsimea de pe abdomen? Mihaela Bilic, 7 reguli de aur: Suntem  tot mai sedentari, așa că trebuie să…

„Celulele inflamatorii, numite macrofage, sunt în permanență activate, indiferent că există sau nu un agresor, aceste celule inflamatorii secretă tot timpul substanțe numite cytokine, care intrețin o stare de inflamație non-stop, ca o stare permanent de luptă, organismul nu se poate relaxa”, dezvăluie Prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, Facultatea de Biologie, București.

„O stare de permeabilitate crescută, adică la porțile de intrare toate ușile sunt descuiate ca soldații să se poată deplasa repede dintr-o încăpere la alta și să detecteze agentul agressor. E foarte bine într-o inflamție acută. Dar dacă tot timpul aceste uși stau deschise vor apărea niște oportuniști, care vor profita de aceste uși și vor pătrunde în organism.”

Ușile… deschise tot timpul înseamnă că apar infecții severe. Tot așa încep bolile inflamatorii sistemice- ateroscleroza ori diabetul.

Exact asta se întâmplă și în organism, dacă un proces este intens, este epuizată capacitatea organismului de a fi atent, alert, la ceilalți stimuli, pentru că în permanență vin stimuli la care trebuie să răspundă, iar el e obosit.”

Reacție slabă la stimulii din mediu înseamnă, de fapt, grăsime abdominală, plină cu celulelele imunitare – macrofage.

Prima linie de apărare imunitară e formată din bacteriile bune, alături de care trăim. În plămâni, găsim și cili, care elimină fizic agresorii. Dar și mucus. Iar celulele de suprafață din organism se schimbă, lunar, și elimină astfel și agenții nocivi.

A doua linie de apărare imunitară înseamnă celulele inflamatorii. Le găsim în cea mai folosită analiză de sânge, numită hemoleucogramă. Celulele inflamatorii se numesc neutrofile, bazofile, euzinofile, macrophage.

„O hemoleucogramă arată fie creșterea, fie scădera numărului acestor celule inflamatorii în sânge, și ea spune sunt soldați specializați în diferite etape ale apărării.”

Cum ajutăm soldații organismului uman? Abdomenul are grăsime? Nu o problemă estetică. Cu una a sistemului imunitar. Scăzând grăsimea, veniți în ajutorul propriei armate de apărare, susține medicul.

sursa: www.protv.ro

Muzica ne ajută să uităm de foame și să dăm jos kilogramele în plus

Muzica ne ajută să uităm de foame, de durere sau de tristețe, devenim mai puternici și mai inteligenți. Nutriționistul Mihaela Bilic ne îndeamnă să găsim stilul care ni se potrivește, să ascultăm pe repeat și cu volumul dat tare și vom vedea că nu mai avem nevoie de mâncare!

Muzica ne face să uităm de foame și de dureri FOTO Shutterstock

Pe pagina sa de socializare, medicul a explicat cum funcționează lucrurile și de ce este important să ascultăm tot mai des melodiile preferate. Oamenii de știință au hotărât că muzica este o necesitate biologică, un element de bază pentru sinteza de dopamină, alături de alte elemente vitale pentru supraviețuire, adică mâncare și sex. Dopamina este substanța care stimulează sistemul de recompensă și ne face să ne simțim bine, satisfăcuți, fericiți.

„Ultimele cercetări în materie de neuroștiințe au arătat că muzica este un antidot pentru stres, durere, pierderile de memorie, dependențe și depresie. În fiecare etapă a vieții noastre, de la embrionul din burta mamei până la bunicii care suferă de Alzheimer, ne putem echilibra creierul cu ajutorul muzicii. Mecanismul de recompensă este metoda prin care natura ne face să repetăm instinctiv activitățile care ne fac plăcere. De exemplu se întâmplă adesea să mâncăm de plăcere, chiar dacă nu ne este foame, pentru că mâncarea activează circuitul de recompensă. Se pare că și muzica funcționează la fel, face legătura între ariile cerebrale cognitive și zonele biologice care țin de supraviețuire”, explică medicul.  

Mecanismul, spune Mihaela Bilic, este unul foarte simplu: devenim fericiți atunci când intrăm într-o transă muzicală.

„Creierul percepe muzica ca pe o mâncare bună, devenim fericiți și chiar euforici atunci când intram într-o transă muzicală. Prin intermediul dopaminei muzica acționează ca un drog, cu ajutorul ei putem uita de foame, de durere sau de tristețe, devenim mai puternici și mai inteligenți.

Începând cu anul 2007 în competițiile sportive le-a fost interzis participanților să asculte muzică în căști. S-a constatat că putem obține un efect de dopaj și performanțe sportive superioare când ascultăm o piesă muzicală la volum și intensitate mare. Muzica ne ajută să ne depășim limitele: mai repede, mai mult, mai tare!

În timpul efortului fizic descărcarea de dopamină indusă de muzică reduce cu 50% senzația de oboseală și scade sinteza de cortizol (hormon de stres). După sport, aceeași dopamină permite o oxigenare eficientă și refacerea rapidă a organismului”, arată specialistul.

Element terapeutic în tratarea dependențelor de orice fel

De asemenea, arată dr.Bilic, muzica este un element terapeutic când vine vorba de tratarea dependențelor de orice fel, de la droguri la alcool. Are efect benefic și în tulburările de comportament alimentar, iar crizele de bulimie sunt mai rare atunci când ne folosim de muzică ca să obținem o stare de bine.

„Ritmul și armonia muzici neutralizează stresul, frustrarea, încordarea și impulsivitatea. Muzica reduce anxietatea și gândurile negative, îmbunătățește sănătatea mintală.

Știați că muzica face inima să vibreze? Sistemul auditiv este conectat cu sistemul limbic, responsabil de reacțiile emoționale. Nu întâmplător ni se face pielea de găină atunci când ascultăm o melodie care ne emoționează profund. Cu muzică totul devine mai ușor, mai plăcut.

Nu rămâne decât să găsiți stilul muzical care vi se potrivește, care vă dă bună dispoziție și va face să zâmbiți. Apoi ascultați pe repeat și cu volumul dat tare, veți vedea că nu mai aveți nevoie de mâncare!”, spune nutriționistul.

sursa: www.adevarul.ro

Cum se menține în formă Andreea Esca. Prezentatoarea i-a uimit pe admiratorii ei

Andreea Esca are o colaborare cu PRO TV timp de peste două decenii. Deși pare neschimbată, acest lucru este cu siguranță rezultatul unui efort susținut și a muncii depuse în spatele aparențelor sale fizice impresionante.

Cât timp mai vrea Andreea Esca să stea la pupitrul ştirilor de la Pro TV:  „Locul e liber pentru orice candidat” EXCLUSIV - Ego.ro

Andreea Esca a împărtășit mai multe fotografii pe contul său de socializare, dovedind că se află într-o formă fizică de invidiat. Vedeta face și exerciții destul de complexe la sală, care pentru unii ar putea părea chiar foarte dificile. Fanii ei de pe Instagram au fost cu siguranță impresionați și chiar și Alexia Eram încearcă să țină pasul, dar se pare că mama sa este mult mai avansată în acest domeniu.

„Greu la deal, dar nu mă las! „Nu te lăsa ca un câine la doi câini!” Nu mai știu de unde știu vorba asta”, a fost mesajul transmis de vedeta tv.

sursa: Instagram

Foto: Instagram
Foto: Instagram

Andreea Esca știe că unul dintre cele mai importante lucruri atunci când vine vorba despre siluetă este sportul, motiv pentru care nu sare peste antrenamente. Deși a susținut că nu are poate cel mai sănătos stil de viață în general, vedeta a precizat că face mereu sport, orice s-ar întâmpla. Ba mai mult, prezentatoarea TV nu are nici vicii care să îi dezechilibreze rutina.

„Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață, dar merg la sport dintotdeauna, în mod regulat, orice s-ar întâmpla. Nu am fumat niciodată, nu știu dacă contează, alcool nu prea beau. Beau câte un pahar undeva, așa de gust. Nu e pasiunea mea! Dansez mult, îmi place muzica, am prieteni foarte simpatici, am o familie frumoasă. Toate aceste lucruri, la un loc, reprezintă cumva o viață sănătoasă”, a povestit Andreea Esca, transmite PRO TV.

Subiectul zilei: Andreea Esca şi slăbirea

Tutorial: 2 coafuri elegante pentru ocazii speciale!
Articolul anterior
Care este limbajul ascuns al îmbrățișărilor!
Articolul următor