Cel mai bine ar fi să slăbești încet și sănătos. Asta ar însemna să te alimentezi rațional și să faci sport. Însă, dacă ai ținut o dietă strictă, ai slăbit drastic și ți-a rămas piele în exces, trebuie să ții cont de câteva sfaturi care te vor ajuta să-ți recapeți tonusul muscular.

Continuă să mănânci sănătos
Cea mai mare greșeală a celor care slăbesc este că, după ce au aceste rezultate, nu mai urmează un regim alimentar sănătos. Este cel mai important pas pe care îl poți face pentru a scăpa de excesul de piele. Orice alte eforturi pe care le depui: mergi la sală, faci masaje, folosești creme speciale, sunt în zadar. Consumul de alimente care nu conțin nici zahăr, nici grăsimi îți va îmbunătăți starea de sănătate și va menține tonusul pielii.
Exerciții pentru zonele cu probleme
Zonele în care pielea este lăsată trebuie să fie cel mai bine lucrate. De exemplu, dacă atârnă pielea din zona stomacului, atunci va trebui să soliciți mușchii de pe abdomen. Clasicele abdomene, dar și alte exerciții care solicită acești mușchi sunt ideale. La fel trebuie să procedezi și cu mușchii de pe coapse, brațe, gât sau fese. Și exercițiile care îți lucrează toate grupele de mușchi sunt recomandate, pentru a-ți păstra tonusul general.
Bea foarte multă apă
Consumul de apă este foarte important pentru piele. O epidermă hidratată ajută la păstrarea elasticității, foarte importantă când vine vorba de slăbit.
Hidratează pielea
Loțiunile hidratante sunt pentru piele ca aerul pentru plămâni. Pe lângă cei doi litri de apă pe care îi bei zilnic și care hidratează epiderma, trebuie să aplici constant creme care să o ajute să-și mențină elasticitatea. Sunt recomandate produsele ce conțin colagen, coenzima Q10, retinol sau elastină. Aceste ingrediente sunt foarte bune pentru că fac pielea mai fermă și previn apariția ridurilor.