Celulita nu este doar dușmanul femeilor, dar și al bărbaților. Aceștia preferă femeile frumoase și îngrijite și strâmbă din nas atunci când văd pe stradă tinere cu picioarele asemeni unei coaje de portocală. Pentru a afla părerea lor despre femeile cu vergeturi și celulită, am intervievat câțiva bărbați, de diferite vârste.

“Consider că în primul rând e important ca orice domnișoară să fie mult mai frumoasă, îngrijită și atrăgătoare decât bărbatul pe care îl are alături. Pentru asta sunt necesare anumite sacrificii, mă refer la alimentație și la efortul fizic. Pentru mine contează cum arată persoana dragă, dar la sigur nu mi-aș părăsi iubita din cauza celulitei sau a vergeturilor.”, spune Korneliu Vidrașco, 32 de ani.
“Dacă iubita mea ar avea probleme de acest gen, i-aș sugera, foarte delicat, să meargă la o sală de sport și să aibă grijă de piciorușele ei. I-aș dărui creme, măști anticelulitice. Nu m-aș complexa dacă iubita mea ar avea celulită, ci aș susține-o.”, ne asigură Corneliu Blagoslovitu, 28 de ani. “Ar arăta mai bine fără celulită și vergeturi. I-aș recomanda să se apuce de sport și să-și facă o consultație la medic pentru o dietă echilibrată.”, declară Vlad, 23 de ani.
“Nu mi-ar plăcea soția mea să aibă celulită. M-aș complexa lângă ea, doar dacă eu aș arăta mai bine. Dacă e și bărbatul gras, atunci de ce să te complexezi?”, Adrian, 29 de ani. “Când văd o femei grasă pe stradă, mă întreb de fiecare dată dacă se uită acasă în oglindă. Mai ales cele care își dezgolesc picioarele chiar dacă sunt pline de celulită. Pentru mine contează aspectul fizic și nu aș accepta să am alături o femeie neîngrijită.“, spune Dumitru, 32 de ani.