Cum ar trebui să slăbeşti ca să nu revii la greutatea inițială

Dacă ai decis să renunţi la kilogramele în plus şi să-ţi păstrezi greutatea dobândită, nutriţioniştii te sfătuiesc să nu o faci într-un mod greşit.

separator

În cazul în care nu eşti sigură dacă ai nevoie să mai slăbeşti sau nu, calculează-ţi IMC-ul şi vei afla care este greutatea potrivită înălţimii tale. Totodată, verifică şi circumferinţa taliei pentru a stabili care este forma corpului, întrucât, chiar dacă ai IMC-ul în limite normale, grăsimile dispuse prioritar în jurul abdomenului sunt, de asemenea, dăunătoare pentru sănătate, iar medicii susţin că acestea ar creşte riscul bolilor de inimă. Aşadar, jos burta şi grăsimile abdominale!

Mitul 1. Sărind peste mese, nu vei slăbi

Sărind peste mese, vei deveni obosită şi înfometată, iar în scurt timp ai putea să-ţi doreşti să mănânci mai mult pentru a compensa. În plus, înfometată fiind, îţi va fi mai greu să faci o alegere potrivită şi sănătoasă. Ar trebui să-ţi stabileşti un program alimentar, mese regulate şi să-ţi planifici din timp opţiunile adecvate, gustoase şi sănătoase.

Mitul 2. Restricţionează următoarele alimente

Mâncând doar ţelină şi portocale timp de o săptămână ai putea să scazi în greutate, dar aceste diete ,,entuziaste’’ devin rapid foarte plictisitoare şi nu funcţionează pe termen lung. Chiar dacă sunt scăzute în calorii, ele te vor lipsi în acelaşi timp de o mulţime de nutrienţi necesari organismului, vitamine, minerale, fitonutrienţi antioxidanţi pentru că nu vei mânca variat şi, într-un final, tei vei alege cu boli cauzate de deficienţe de nutrienţi, hipovitaminoze, carenţe de minerale. De aceea, este mai bine să mănânci variat.Poţi să guşti din toate alimentele, dar câte puţin, în limitele calorajului de care ai nevoie. Nu este necesar să mori de foame ca să slăbeşti, trebuie doar să faci schimbări care să îţi asigure un succes durabil.

Mitul 3. Fără desfătări

Să te privezi de toate bucatele pe care în mod obişnuit le savurezi şi îţi sunt pe plac nu este o soluţie, iar interzicerea acestor alimente te poate provoca să le doreşti şi mai mult, iar în cele din urmă, te vor ispiti încât vei renunţa la efort şi la orice dietă drastică. Ţine minte că o alunecare nu înseamnă o cădere şi că nu poate să existe vreun rău dacă îţi permiţi un mic răsfăţ cu socoteală, de mai multe ori. Mai degrabă, obişnuieşte-te să guşti şi să mănânci cantități mici din bucatele care îţi plac, savurând fiecare muşcătură.

Mitul 4. Nu mânca după 7

Dacă mănânci prea mult, nu contează când mănânci. O calorie este calorie în orice moment al zilei. Ideea este că e mult mai sănătos pentru tractul digestiv să eviţi o cină greoaie înainte de culcare.

Mitul 5. Scapă de grăsimea abdominală, aripioare, coapse groase

Din nefericire, nu putem alege de unde să pierdem şi unde să adăugăm în greutate. Când slăbeşti, grăsimea dispare uniform de pe întreg corpul. În acelaşi timp, practicarea sportului şi anumitor tipuri de exerciţii fizice dezvoltă tonusul şi masa musculară în acele zone spre care ţinteşti, modelându-ţi corpul.

Mitul 6. Anumite alimente ard grăsimile

Niciun aliment consumat nu te poate ajuta să arzi caloriile. Cel mai important lucru este să ingeri mai puţine calorii decât cheltui sau utilizezi în detrimentul consumului de alimente cu ,,proprietăţi speciale’’. Nu există anumite alimente, care fiind mâncate, să aibă mecanisme şi efect de slăbire.

Mitul 7. Carbohidraţii îngraşă

Carbohidraţii au mai puţin de jumătate de calorii decât grăsimile. Cu toate acestea, trebuie să atragi atenţia la tipurile de carbohidraţi recomandaţi. Optează pentru cerealele integrale, cum ar fi ovăz, orez brun, pâine integrală şi paste și nu pentru produsele cerealiere de culoare albă sau alimentele cu zahăr și băuturile dulci. Evită, de asemenea, sosurile cremoase în paste, untul şi brânza la cartofi copţi.

Mitul 8. Fără gustări sau nu mânca între mese

Planificarea gustărilor sănătoase între mese te poate ajuta să-ţi controlezi pofta de mâncare. Fructele, legumele, crudităţile sau iaurtul cu un conţinut scăzut de grăsimi sunt alegeri bune. Important este să nu uiţi de cantitate şi măsură!

Mitul 9. Doar law-fat sau cu conţinut scăzut de grăsimi

Nu te baza pe ,,scăzut în grăsimi’’ ca fiind egal cu ,,scăzut în calorii’’. Înlocuind grăsimile cu alte ingrediente, poate să rezulte un produs cu un conținut mai ridicat de calorii. Nu te lăsa păcălită, verifică eticheta sau inscripţiile de pe ambalajul produsului. Cantitatea este, de asemenea, importantă. Nu vei tăia din calorii dacă mănânci de două ori mai mult produs scăzut în grăsimi, decât dacă mănânci unul cu un conţinut întreg de grăsimi. Alimentele preambalate sau cele cu un conţinut scăzut de grăsimi pot fi deseori încărcate cu zahăr şi conservanţi, nocivi pentru sănătate.

Mitul 10. Exerciţii fizice intense

Nu trebuie să alergi la maraton pentru a slăbi. Poţi să pierzi energie mergând pe jos, urcând scările sau pedalând prin parc. Cea mai eficientă scădere în greutate are loc dacă combini schimbarea obiceiurilor alimentare şi practicarea activităţii fizice! Dietele care presupun evitarea sau limitarea unui tip sau categorii de alimente nutritive nu sunt o soluţie pe termen lung.

Acest articol aparține Victoriei Taylor, senior dietician la The British Heart Foundation

Grăsimea de pe abdomen ne face vulnerabili în fața infecțiilor. Explicațiile specialiștilor

De ce grăsimea de pe abdomen ne face vulnerabili în fața infecțiilor? Dar și în fața bolilor cardiovasculare ori diabet? Grăsimea de pe abdomen este ,,scăldată” de macrofage, celule inflamatorii care declanșează inflamația cronică, informează medicii.

Cum scapi de grăsimea de pe abdomen? Mihaela Bilic, 7 reguli de aur: Suntem  tot mai sedentari, așa că trebuie să…

„Celulele inflamatorii, numite macrofage, sunt în permanență activate, indiferent că există sau nu un agresor, aceste celule inflamatorii secretă tot timpul substanțe numite cytokine, care intrețin o stare de inflamație non-stop, ca o stare permanent de luptă, organismul nu se poate relaxa”, dezvăluie Prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, Facultatea de Biologie, București.

„O stare de permeabilitate crescută, adică la porțile de intrare toate ușile sunt descuiate ca soldații să se poată deplasa repede dintr-o încăpere la alta și să detecteze agentul agressor. E foarte bine într-o inflamție acută. Dar dacă tot timpul aceste uși stau deschise vor apărea niște oportuniști, care vor profita de aceste uși și vor pătrunde în organism.”

Ușile… deschise tot timpul înseamnă că apar infecții severe. Tot așa încep bolile inflamatorii sistemice- ateroscleroza ori diabetul.

Exact asta se întâmplă și în organism, dacă un proces este intens, este epuizată capacitatea organismului de a fi atent, alert, la ceilalți stimuli, pentru că în permanență vin stimuli la care trebuie să răspundă, iar el e obosit.”

Reacție slabă la stimulii din mediu înseamnă, de fapt, grăsime abdominală, plină cu celulelele imunitare – macrofage.

Prima linie de apărare imunitară e formată din bacteriile bune, alături de care trăim. În plămâni, găsim și cili, care elimină fizic agresorii. Dar și mucus. Iar celulele de suprafață din organism se schimbă, lunar, și elimină astfel și agenții nocivi.

A doua linie de apărare imunitară înseamnă celulele inflamatorii. Le găsim în cea mai folosită analiză de sânge, numită hemoleucogramă. Celulele inflamatorii se numesc neutrofile, bazofile, euzinofile, macrophage.

„O hemoleucogramă arată fie creșterea, fie scădera numărului acestor celule inflamatorii în sânge, și ea spune sunt soldați specializați în diferite etape ale apărării.”

Cum ajutăm soldații organismului uman? Abdomenul are grăsime? Nu o problemă estetică. Cu una a sistemului imunitar. Scăzând grăsimea, veniți în ajutorul propriei armate de apărare, susține medicul.

sursa: www.protv.ro

Muzica ne ajută să uităm de foame și să dăm jos kilogramele în plus

Muzica ne ajută să uităm de foame, de durere sau de tristețe, devenim mai puternici și mai inteligenți. Nutriționistul Mihaela Bilic ne îndeamnă să găsim stilul care ni se potrivește, să ascultăm pe repeat și cu volumul dat tare și vom vedea că nu mai avem nevoie de mâncare!

Muzica ne face să uităm de foame și de dureri FOTO Shutterstock

Pe pagina sa de socializare, medicul a explicat cum funcționează lucrurile și de ce este important să ascultăm tot mai des melodiile preferate. Oamenii de știință au hotărât că muzica este o necesitate biologică, un element de bază pentru sinteza de dopamină, alături de alte elemente vitale pentru supraviețuire, adică mâncare și sex. Dopamina este substanța care stimulează sistemul de recompensă și ne face să ne simțim bine, satisfăcuți, fericiți.

„Ultimele cercetări în materie de neuroștiințe au arătat că muzica este un antidot pentru stres, durere, pierderile de memorie, dependențe și depresie. În fiecare etapă a vieții noastre, de la embrionul din burta mamei până la bunicii care suferă de Alzheimer, ne putem echilibra creierul cu ajutorul muzicii. Mecanismul de recompensă este metoda prin care natura ne face să repetăm instinctiv activitățile care ne fac plăcere. De exemplu se întâmplă adesea să mâncăm de plăcere, chiar dacă nu ne este foame, pentru că mâncarea activează circuitul de recompensă. Se pare că și muzica funcționează la fel, face legătura între ariile cerebrale cognitive și zonele biologice care țin de supraviețuire”, explică medicul.  

Mecanismul, spune Mihaela Bilic, este unul foarte simplu: devenim fericiți atunci când intrăm într-o transă muzicală.

„Creierul percepe muzica ca pe o mâncare bună, devenim fericiți și chiar euforici atunci când intram într-o transă muzicală. Prin intermediul dopaminei muzica acționează ca un drog, cu ajutorul ei putem uita de foame, de durere sau de tristețe, devenim mai puternici și mai inteligenți.

Începând cu anul 2007 în competițiile sportive le-a fost interzis participanților să asculte muzică în căști. S-a constatat că putem obține un efect de dopaj și performanțe sportive superioare când ascultăm o piesă muzicală la volum și intensitate mare. Muzica ne ajută să ne depășim limitele: mai repede, mai mult, mai tare!

În timpul efortului fizic descărcarea de dopamină indusă de muzică reduce cu 50% senzația de oboseală și scade sinteza de cortizol (hormon de stres). După sport, aceeași dopamină permite o oxigenare eficientă și refacerea rapidă a organismului”, arată specialistul.

Element terapeutic în tratarea dependențelor de orice fel

De asemenea, arată dr.Bilic, muzica este un element terapeutic când vine vorba de tratarea dependențelor de orice fel, de la droguri la alcool. Are efect benefic și în tulburările de comportament alimentar, iar crizele de bulimie sunt mai rare atunci când ne folosim de muzică ca să obținem o stare de bine.

„Ritmul și armonia muzici neutralizează stresul, frustrarea, încordarea și impulsivitatea. Muzica reduce anxietatea și gândurile negative, îmbunătățește sănătatea mintală.

Știați că muzica face inima să vibreze? Sistemul auditiv este conectat cu sistemul limbic, responsabil de reacțiile emoționale. Nu întâmplător ni se face pielea de găină atunci când ascultăm o melodie care ne emoționează profund. Cu muzică totul devine mai ușor, mai plăcut.

Nu rămâne decât să găsiți stilul muzical care vi se potrivește, care vă dă bună dispoziție și va face să zâmbiți. Apoi ascultați pe repeat și cu volumul dat tare, veți vedea că nu mai aveți nevoie de mâncare!”, spune nutriționistul.

sursa: www.adevarul.ro

Cum se menține în formă Andreea Esca. Prezentatoarea i-a uimit pe admiratorii ei

Andreea Esca are o colaborare cu PRO TV timp de peste două decenii. Deși pare neschimbată, acest lucru este cu siguranță rezultatul unui efort susținut și a muncii depuse în spatele aparențelor sale fizice impresionante.

Cât timp mai vrea Andreea Esca să stea la pupitrul ştirilor de la Pro TV:  „Locul e liber pentru orice candidat” EXCLUSIV - Ego.ro

Andreea Esca a împărtășit mai multe fotografii pe contul său de socializare, dovedind că se află într-o formă fizică de invidiat. Vedeta face și exerciții destul de complexe la sală, care pentru unii ar putea părea chiar foarte dificile. Fanii ei de pe Instagram au fost cu siguranță impresionați și chiar și Alexia Eram încearcă să țină pasul, dar se pare că mama sa este mult mai avansată în acest domeniu.

„Greu la deal, dar nu mă las! „Nu te lăsa ca un câine la doi câini!” Nu mai știu de unde știu vorba asta”, a fost mesajul transmis de vedeta tv.

sursa: Instagram

Foto: Instagram
Foto: Instagram

Andreea Esca știe că unul dintre cele mai importante lucruri atunci când vine vorba despre siluetă este sportul, motiv pentru care nu sare peste antrenamente. Deși a susținut că nu are poate cel mai sănătos stil de viață în general, vedeta a precizat că face mereu sport, orice s-ar întâmpla. Ba mai mult, prezentatoarea TV nu are nici vicii care să îi dezechilibreze rutina.

„Nu știu dacă am cel mai sănătos stil de viață, dar merg la sport dintotdeauna, în mod regulat, orice s-ar întâmpla. Nu am fumat niciodată, nu știu dacă contează, alcool nu prea beau. Beau câte un pahar undeva, așa de gust. Nu e pasiunea mea! Dansez mult, îmi place muzica, am prieteni foarte simpatici, am o familie frumoasă. Toate aceste lucruri, la un loc, reprezintă cumva o viață sănătoasă”, a povestit Andreea Esca, transmite PRO TV.

Subiectul zilei: Andreea Esca şi slăbirea

Ce rochie să alegi toamna, în funcție de siluetă
Articolul anterior
Ce să nu mănânci când eşti răcită
Articolul următor