De ce grăsimea de pe burtă este cea mai nocivă

Pe lângă faptul că îţi şterge curbura taliei, burta are și alte dezavantaje. Vezi care sunt ele!

separator
  1. Dacă ai circumferinţa taliei mai mare de 88 cm eşti expusă riscului de boli corelate obezităţii (diabet zaharat tip 2, nivel crescut de colesterol, tensiune arterială mărită), afirmă experţii din domeniul sănătăţii.
  2. Pentru a scăpa de burtă trebuie să dai jos kilogramele per ansamblu. Potrivit prof. Michael Esco de la Auburn University Montgomery, singura modalitate de a reduce grăsimea abdominală este arderea a mai multor calorii decât sunt ingerate.
  3. Grăsimea din jurul abdomenului este considerată mai nocivă decât cea din jurul coapselor deoarece crește riscul de diabet zaharat, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială, boli de inimă.
  4. Nu este posibil să reduci în particular grăsimea de pe o anumită porţiune a corpului: burtă, braţe, fese sau coapse fără o activitate fizică ce să antreneze întreg corpul. Poţi însă să accentuezi adâncimea taliei exersând în sensul întăririi şi tonifierii muşchilor pereţilor abdominali. Acest lucru îţi va îmbunătăţi postura şi va reliefa curbura taliei.
  5.     5. Experţii declară că femeile se concentrează mai degrabă pe dietă decât pe exercițiile fizice, ceea ce este greșit. Pentru a scăpa de surplusul de grăsime, va trebui să combini regimul alimentar cu activitatea fizică.
  6.     6. Femeile pot slăbi mai greu decât bărbaţii şi asta pentru că bărbaţii au masa musculară mai mare şi rata metabolică de repaus mai crescută. În plus, la femei hormonii sunt cei care au tendinţa de a stoca caloriile sub formă de grăsime pe coapse, fese şi şolduri.

alte Articole interesante