Miss Moldova 2007 nu a avut niciodată probleme cu kilogramele în plus. Însă, la o anumită vârstă, a înțeles că femeile care fac sport și se alimentează rațional sunt mult mai frumoase și mai sănătoase. De aceea, acum o putem întâlni pe Ina Chișlaru în fiecare zi la sala de sport. Află de ce nu ține diete, cum reușește să se mențină în formă și de câte ori își permite să mănânce bucate “interzise”.

Nu am avut probleme cu kilogramele. De fapt, chiar dacă erau câteva în plus, nu le acordam atenție. Însă, după prima naștere, am ajuns să cântăresc 64 de kilograme şi asta m-a mobilizat să fac o schimbare. Am început să fac sport și să mă alimentez sănătos.
Acum, merg la un club de fitness, de două ori pe săptămână fac antrenamente de forță, iar de trei ori pe săptămână- exerciții cardio. Meniul meu conține multe proteine, mai puține lipide și câteodată glucide.
Dimineața mănânc ouă, la masă carne sau pește cu terci și salată, seara- carne sau pește cu salată. Între mese beau multă apă, iar prima jumătate a zilei mănânc fructe. La început îmi era greu să mă obișnuiesc cu acest meniu, însă acum nu-mi imaginez altfel viaţa.
Sigur că uneori mă mai alint cu ceva dulce, cum fără asta? (zâmbește) Cel mai des aleg ciocolata neagră, care deja îmi pare taaaare delicioasă.
Nu am renunțat total la niciun aliment, dar sunt unele pe care le-am eliminat din meniul de zi cu zi. Pot să mănânc o plăcintă, de exemplu, atunci când sunt la un picnic sau în ospeție. Dar să le am acasă, nu! Și nici pâine, dulciuri nu cumpărăm.
Am încercat o singură dată să țin dietă. Aveam 21 ani, 50 de kilograme și îmi părea că sunt prea multe. Am găsit o dietă de 7 zile, prima zi am ținut, a doua la fel, iar când m-am trezit a treia zi și am înțeles că nu aveam deloc puteri, am lăsat eu treaba asta cu dieta (zâmbește). Acum, când îmi amintesc, îmi vine să râd. Ştiu sigur că pentru a fi în formă e nevoie de o alimentație sănătoasă și sport.
La prima sarcină am adăugat 15 kg, dar tare greu le-am dat jos. La a doua sarcină am adăugat 17 kg, deși arătam mai suplă. Totul datorită sportului și modului foarte activ de viață. Ținând în brațe o fetiță de 1 anișor şi jumate, nu aveam cum să stau pe loc. După a doua sarcină m-am recuperat mult mai ușor și mai repede. Pentru mine, recuperarea nu înseamnă doar kilograme slăbite, dar și tonusul mușchilor. Acum mă simt fericită, căci am ajuns să cântăresc și să arăt așa cum mi-am dorit mereu.
5 reguli ca să arăt bine:
- Sunt energică și mereu în mișcare;
- Sunt în procesul realizării visului de mic copil;
- Fac sport;
- Mă alimentez sănătos;
- Îmi iubesc enorm familia!