Povestea femeii care a slăbit 196 kg

În urmă cu doi ani Marie Eaton cântărea 317 kg şi era considerată cea mai grasă femeie din Anglia. Mânca în continuu chiar şi noaptea. Nu putea să urce scările şi nici să ajungă în dormitor, de aceea era nevoită să doarmă în sufragerie.

separator

Nu ieşea din casă pentru că se jena de felul cum arată. “Obișnuiam să beau litri de sucuri acidulate și să mănânc chiar și în miez de noapte. Îmi amintesc cum în ziua în care sărbătoream împlinirea a 40 de ani am avut o revelație. M-am uitat în oglinda și mi-am spus că organismul meu o să cedeze dacă o țin tot așa. Atunci am hotărât să mă schimb“, a spus Marie jurnaliştilor de la DailyMail.

slider

Cum a ajuns Marie la aceste kilograme?

“După ce mama a murit în brațele mele, am început să mănânc de dimineață până seara. Când am văzut că încep să mă îngraș, mi s-a făcut rușine de mine și nu am mai vrut să ies din casă. Aveam certitudinea că dacă în exterior riscam să rup un scaun de plastic, fotoliul de la mine din sufragerie era sigur“, a adăugat Marie.

femeie-greutate-anglia heaton01_482x449 Marie-Eaton-new_1462913a

Pe soțul ei l-a cunoscut pe internet și văzând că relația prezintă perspectivă, a ținut o cură de slăbire rapidă și a fost într-o formă mai bună până la nuntă. Chiar și așa, nu a reușit să se mențină de-a lungul timpului și a ajuns să cântărească mai mult decât familia ei la un loc. Văzând că se descurcă din ce în ce mai greu, a renunțat la dulciuri, băutură carbogazoasă și a început un regim extrem de strict. A slăbit 196 de kg timp de doi ani.

fro

Nu a ajuns la o greutate ideală, dar cel puţin se simte bine şi speră să mai dea jos câteva zeci de kilograme.

Evită cancerul uterin prin sport!
Articolul anterior
Ținuta săptămânii – rochia “balon” a Victoriei Beckham
Articolul următor