Regula celor 5 ore fără proteină

Din momentul când începi să practici sportul, pe lângă schimbările fizice pe care le observi în timp, cu siguranţă, ţi s-a recomandat şi schimbarea obiceiului alimentar. Modul în care te-ai alimentat anterior trebuie revăzut total pentru ca eficacitatea antrenamentului să fie maximă. Aşadar, să vedem ce şi cum trebuie să schimbi în regimul alimentar, pentru a obţine rezultatul dorit.

separator

În dependenţă de sportul pe care îl practici ai anumite restricţii sau dimpotrivă undă verde la o anumită categorie de alimente.

În continuare îţi voi vorbi de ce nu este recomandat să mănânci proteină cu 5 ore înainte şi după antrenament. În timpul antrenamentului sursa primară de energie pentru organism este glicogenul (glucoza din sânge) după care vine şi ţesutul adipos (grăsimea), de aceea pentru a rezista în timpul antrenamentului ai nevoie de o gustare cu aproximativ 2 ore înainte de a veni la sală. Aceasta poate fi o salată din legume sau un fruct (excepţie banana, care face parte din grupa proteinelor). Astfel, în momentul în care gustare ta va fi „arsă” cu ajutorul efortului fizic, în continuare vei arde şi din depozitele de grăsimi. În acest moment este important să respiri corect în timpul antrenamentului. Respectând reguli simple poţi avea rezultate uimitoare, deoarece doar în prezenţa oxigenului în sânge, grăsimile se transformă în energie. Acum, după ce ai scăzut nivelul de glucoză în sânge şi după ce ai ars din grăsimi, organismul  îţi va cere să suplinezi această lipsă prin simţul de foame pe care îl ai după antrenament. Tot ce trebuie să faci este să rezişti 2 ore şi apoi poţi servi o gustare din legume sau fructe.

Proteina!

Din câte cunoşti, proteina este material plastic, iar aceasta înseamnă că participă la creşterea şi regenerarea ţesutului muscular. De aici, înţelegi şi importanţa incontestabilă a acesteia. Dar, consumul proteinelor cu 5 ore înainte şi după antrenament nu este recomandat. Această restricţie reiese din funcţia primară a proteinelor: creşterea masei musculare. Este bine să ştii că, proteina: carnea, brânzeturile şi lactatele, pentru a fi prelucrate de organele digestive, au nevoie de 5 ore! Iar cum feminitatea înseamnă supleţe şi linii fine ale corpului or, mărirea masei musculare nu este tocmai indicată. De aceea, pentru a obţine rezultatul dorit trebuie să înveţi  a te alimenta corect. Această „regulă de 5 ore” o foloseşti doar în ziua în care vii sală, în restul zilelor te alimentezi obişnuit fără a face excese.

Menţine echilibrul alimentar în fiecare zi pentru a avea reuşite în frumuseţea şi sănătatea ta.

Jennifer Aniston, abdomen cu pătrățele la 54 de ani. Imaginile care fac furori pe internet

La 54 de ani, Jennifer Aniston arată fenomenal. Actrița și-a surprins fanii cu silueta sa tonifiată.

Jennifer Aniston Says She Feels Great in 'Mind, Body and Spirit'
foto: GettyImages

Drept dovadă stau imaginile din cea mai nouă campanie a vedetei, care promovează un program de exerciții fizice, care o ajută să se mențină în formă.

“Pe măsură ce înaintăm în vârstă, trebuie să găsim lucruri care să ne entuziasmeze. Și trebuie să fim blânzi cu corpurile noastre. Îmi place când găsesc o metodă care chiar funcționează, pe care să o împărtășesc cu prietenele mele. Ce bine ar fi fost să știu de asta în urmă cu 20 de ani”, spune Jennifer Aniston.

“În mintea noastră ne gândim că nu obținem rezultate fără suferință. Că trebuie să facem sport de trei ori pe zi. Cu programul ăsta, poți începe blând”, mai spune Jennifer Aniston.

Fanii sunt impresionați de felul în care arată actrița la 54 de ani, însă unii sunt de părere că setează obiective nerealiste. “O iubesc, dar setează obiective nenaturale. Noi nu avem banii ei, timpul și resursele pentru a face sport și a arăta așa. Desigur, putem fi mai în formă, dar nici ea nu arată așa mereu. Dar în reclama asta arată într-adevăr grozav”, a comentat o admiratoare.

Totuși, cele mai multe fane o văd ca pe o sursă de inspirație. “Corpul tău este un exemplu pentru toată lumea. Eu am 20 de ani și nu mi-am văzut niciodată mușchii abdominali. Mulțumim că arați femeilor de toate vârstele ce poți obține prin muncă și perseverență”, i-a mai scris o fană.

sursa

Universitatea Harvard dezvăluie exercițiul ideal pentru femeile de peste 50 de ani. Video

Efectuarea a 30 de minute de activitate fizică pe zi prelungește speranța de viață cu cinci ani, spun specialiștii. Universitatea Harvard a dezvăluit exercițiul ideal pentru femeile care au împlinit 50 de ani.

Arhiva foto

De la vârsta de 50 de ani, totul se schimbă. Menopauza poate apărea în orice moment și, odată cu ea, simptome precum creșterea în greutate, bufeurile sau retenția de lichide, scriu cei de la 20minutos.es

Burpee-ul este un exercițiu foarte intens în care trebuie să sari cu brațele întinse în sus și apoi să te arunci la pământ și să faci o flotare, aducând tot corpul la pământ și apoi ridicându-te din nou.

Potrivit experților de la Harvard, acesta ar fi unul dintre cele mai bune exerciții pentru femeile care au împlinit deja 50 de ani, deoarece poate ajuta la menținerea unei greutăți adecvate și la reducerea riscului de rănire atunci când menopauza deja s-a instalat. Odată adăugat la celelalte obiceiuri bune, precum alimentația sănătoasă sau exercițiile fizice, burpe-ul va contribui la o calitate superioară a vieții

„Burpee-ul este un exercițiu care, în ciuda faptului că este efectuat cu greutatea corporală, s-a dovedit că provoacă o solicitare metabolică mai mare decât exercițiile tradiționale de rezistență”, spun experții de a Harvard. Video:

sursa: www.adevarul.ro

Grăsimea de pe abdomen ne face vulnerabili în fața infecțiilor. Explicațiile specialiștilor

De ce grăsimea de pe abdomen ne face vulnerabili în fața infecțiilor? Dar și în fața bolilor cardiovasculare ori diabet? Grăsimea de pe abdomen este ,,scăldată” de macrofage, celule inflamatorii care declanșează inflamația cronică, informează medicii.

Cum scapi de grăsimea de pe abdomen? Mihaela Bilic, 7 reguli de aur: Suntem  tot mai sedentari, așa că trebuie să…

„Celulele inflamatorii, numite macrofage, sunt în permanență activate, indiferent că există sau nu un agresor, aceste celule inflamatorii secretă tot timpul substanțe numite cytokine, care intrețin o stare de inflamație non-stop, ca o stare permanent de luptă, organismul nu se poate relaxa”, dezvăluie Prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, Facultatea de Biologie, București.

„O stare de permeabilitate crescută, adică la porțile de intrare toate ușile sunt descuiate ca soldații să se poată deplasa repede dintr-o încăpere la alta și să detecteze agentul agressor. E foarte bine într-o inflamție acută. Dar dacă tot timpul aceste uși stau deschise vor apărea niște oportuniști, care vor profita de aceste uși și vor pătrunde în organism.”

Ușile… deschise tot timpul înseamnă că apar infecții severe. Tot așa încep bolile inflamatorii sistemice- ateroscleroza ori diabetul.

Exact asta se întâmplă și în organism, dacă un proces este intens, este epuizată capacitatea organismului de a fi atent, alert, la ceilalți stimuli, pentru că în permanență vin stimuli la care trebuie să răspundă, iar el e obosit.”

Reacție slabă la stimulii din mediu înseamnă, de fapt, grăsime abdominală, plină cu celulelele imunitare – macrofage.

Prima linie de apărare imunitară e formată din bacteriile bune, alături de care trăim. În plămâni, găsim și cili, care elimină fizic agresorii. Dar și mucus. Iar celulele de suprafață din organism se schimbă, lunar, și elimină astfel și agenții nocivi.

A doua linie de apărare imunitară înseamnă celulele inflamatorii. Le găsim în cea mai folosită analiză de sânge, numită hemoleucogramă. Celulele inflamatorii se numesc neutrofile, bazofile, euzinofile, macrophage.

„O hemoleucogramă arată fie creșterea, fie scădera numărului acestor celule inflamatorii în sânge, și ea spune sunt soldați specializați în diferite etape ale apărării.”

Cum ajutăm soldații organismului uman? Abdomenul are grăsime? Nu o problemă estetică. Cu una a sistemului imunitar. Scăzând grăsimea, veniți în ajutorul propriei armate de apărare, susține medicul.

sursa: www.protv.ro

Nu l-a întâlnit niciodată, dar a fost cerută de el în căsătorie!
Articolul anterior
Lulu Johnson îşi lansează propria colecţie de îmbrăcăminte
Articolul următor