Cum să-ți înnoiești inteligent garderoba de primăvară

Primăvara ne provoacă să facem curățenie generală nu doar în casele noastre, dar și în dulapul cu haine. Ești gata să scoți în evidență ținute mai îndrăznețe, iar cele cu multe straturi să le lași în iarna trecută? Ai nevoie de idei chic și colorate, care să nu bată la buzunar, iar LiberCard poate fi prietenul tău de nădejde în această aventură: îți cumperi orice dorești de la partenerii săi și achiți în următoarele luni, în sume egale, fără costuri suplimentare.

separator

Ți-am pregătit o listă de sugestii cu stil, atât pentru femei, cât și pentru bărbați – ținute pe care le găsești în rețeaua partenerilor LiberCard:

 #Bluze cu imprimeuri speciale

Bluzele cu imprimeuri speciale devin un look tot mai solicitat, datorită faptului că îți pot personaliza limbajul extern așa cum îți dorești. Dacă vrei să fii original în acest sezon, alege ținutele cu imprimeuri neobișnuite.

#Costumele clasice
Un costum de calitate va rămâne mereu cartea de vizită a eleganței și rafinamentului masculin. Fie că optezi pentru o ținută de ocazie sau de serviciu, definirea stilului personal este cel care va dicta imaginea ta în această primăvară.

#Articolele din denim
Oricât de ciudat ar părea, articolele din denim nu se demodează niciodată, dimpotrivă, în fiecare an apar noi articole vestimentare și tendințe tot mai interesante. Ca sugestie, anul acesta se poartă salopetele largi în nuanțe vintage.

#Hanorace

Prin diversitatea lor cromatică și imprimeurile sugestive, pot fi o alegere minunată atunci când vine vorba de asortare. Doar imaginează-ți combinația cu niște adidași în picioare și o pereche de blugi largi – perfect pentru plimbările în aer liber!

#Culorile pale

Mizează pe nuanțe pale și vei crea o ținută pe cât de simplă, pe atât de elegantă. Finețea culorii roz pal îți va conferi o notă de feminitate absolută.

#Imprimeuri florale

Sunt cele care asigură un look chic în orice parte a zilei. Împrumută de la primăvară nuanțele sale, pentru o ținută care va fi remarcată cu certitudine.

LiberCard are cea mai generoasă listă de parteneri care îți oferă aceste ținute de primăvară, dar și multe alte opțiuni – toate în rate. Comandă cardul gratuit pe www.libercard.md sau la Moldova Agroindbank. Soliciți o singură dată cardul de cumpărături, validezi suma disponibilă și îți creezi look-ul tău așa cum ți-l dorești. Și ai totul sub control chiar pe telefonul tău, în aplicația MAIBank, care te va ține la curent cu banii disponibili, cumpărăturile făcute și sumele care trebuie achitate.

Cu LiberCard ai liber la cumpărături!

Bătaie cu focuri de armă, în fața unui centru comercial din Chișinău. Poliția a inițiat o anchetă

Doi agenți ai unei companii private de pază s-au luat la bătaie cu doi bărbați în fața unui centru comercial din centrul municipiului Chișinău. Potrivit imaginilor video distribuite pe rețelele de socializare, dar și a unor martori, pentru a calma spiritele, un agent de pază a tras un foc de avertizare în aer.

Șeful Serviciului de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a declarat că potrivit informațiilor preliminare, bărbații, fiind în stare de ebrietate, nu doreau să achite nota de plată într-un local și au dat dovadă de un comportament neadecvat find solicitată intervenția agenților de pază, transmite www.stiri.md.

Ajunși la fața locului, agenții de pază au solicitat bărbaților să se liniștească, însă aceștia au început să fie agresivi, iar unul dintre agenți a efectuat o împușcătură în aer. Astfel, în urma măsurilor întreprinse, indivizii au fost imobilizați și escortați la Inspectorat pentru audieri.

Oamenii legii au inițiat o anchetă pe acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, iar cei doi urmează să fie reținuți pentru 72 de ore.

Dorin Recean, întrevedere cu vicecancelarul Germaniei. Subiectele discutate

Agenda de reforme implementate în Republica Moldova pentru asigurarea dezvoltării economice a țării, oportunitățile create de autorități pentru atragerea investițiilor străine, dar și posibilitățile de extindere a cooperării comercial-economice moldo-germane au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu vicecancelarul Germaniei, ministrul Economiei și Climei, Robert Habeck.

Dorin Recean a discutat cu vicecancelarul Germaniei. Subiectele abordateFoto: gov.md

Șeful Executivului a apreciat susținerea părții germane în fortificarea sectoarelor cheie pentru modernizarea țării.

De asemenea, premierul a accentuat că potențialul economic moldo-german necesită a fi valorificat deplin, subliniind importanța informării continue a oamenilor de afaceri din Germania despre beneficiile pe care le oferă țara noastră investitorilor.

„Mă bucur să avem susținerea Germaniei pentru consolidarea legăturilor noastre economice și promovarea oportunităților investiționale pentru afacerile din Germania. Republica Moldova rămâne orientată spre creștere economică, se dezvoltă și își continuă, accelerat, cursul spre marea familie europeană, având alături prieteni de încredere precum Germania”, a spus Dorin Recean.

Oficialii au mai discutat despre securitatea energetică a Republicii Moldova și eforturile de diversificare a surselor de energie regenerabilă.

„Prioritatea noastră este să ne consolidăm independența energetică, prin cooperare cu partenerii și prin implementarea unor proiecte strategice în domeniul energetic”, a subliniat premierul.

Peste o mie de polițiști și voluntari au participat la căutarea tinerei din Orhei

Peste o mie de persoane s-au mobilizat astăzi, 20 aprilie, pentru a căuta tânăra de 19 ani din Orhei, dispărută în urmă cu o săptămână.

Peste o mie de voluntari s-au alăturat misiunii de căutare a Anei

Operațiunea a fost condusă de șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, iar voluntarii au pornit la ora 10:00 în căutarea fetei dispărute.

În jurul orei 13:00, a fost comunicat că tânăra a fost găsită fără suflare.

Potrivit oamenilor legii, corpul neînsuflețit al tinerei a fost găsit la aproximativ 21 de kilometri de la localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești, cu deplasare pe drum de țară.

,,În timpul acțiunilor masive întreprinse de polițiști și societatea civilă, cu regret, acum oamenii legii au găsit cadavrul unei tinere cu semnalmente și vestimentație asemănătoare fetei de 19 ani dispărută la Orhei.

Corpul neînsuflețit a fost găsit într-o fâșie forestieră, la aproximativ 21 de km de la localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești, cu deplasare pe drum de țară. Cu detalii vom reveni”, se arată în comunicatul Poliției.

Șoferul de 45 de ani care a fost identificat și reținut pe data de 16 aprilie, refuză în continuare să colaboreze cu ancheta.

Amintim că tânăra de 19 ani, dintr-o localitate din Orhei, a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din Orhei la data de 12 aprilie, ora 21:00, iar de atunci a fost de negăsit până astăzi, 20 aprilie.

Italia închide mall-urile, restaurantele, barurile, cluburile, magazinele cu excepția celor alimentare și a farmaciilor
Articolul anterior
Harmony® Prenatal Test – exclude anomaliile cromozomiale la făt. Doar la Alfa Diagnostica
Articolul următor