Fusta plisată a făcut furori în anii 80-90, iar acum este din nou în modă. Stiliștii susțin că aceasta exprimă feminitate și stil, fiind un articol vestimentar versatil, inspirat din stilul vintage, care se poate combina cu pulovere, cămăși, tricouri sau topuri. Ei bine, cum poți purta fusta plisată în 2018?


Poate fi mini, midi sau maxi
Fiecare femeie poate alege lungimea fustei în funcție de preferințe și ocazie. Fusta plisată poate fi purtată cu aproape orice fel de încălțăminte: cizme, pantofi cu toc, pantofi oxford, platforme, teniși, balerini sau sandale.În plus, fusta plisată poate fi purtată de oricine, indiferent de vârstă. Kim Kardashian, Rihanna sau Diane Kruger au fost fotografiate purtând fuste plisate.
Dincolo de faptul că dă un plus de farmec fiecărei femei, cel mai frumos lucru atunci când vine vorba de fusta plisată este că poate fi purtată la birou, în varianta midi, cel mai adesea, pe stradă, la ieșirile cu fetele în oraș, la întâlnirea cu persoana iubită, la petrecerile pretențioase organizate de firme și, după cum s-a dovedit, chiar și pe covorul roșu.Cum se combină fusta plisată?
Fusta plisată poate fi purtată cu tocuri, adidași sau cizme, iarna sau vara, cu un tricou sau cu un pulover și jachetă. Să amesteci stilurile, nuanțele și texturile poate fi uneori foarte distractiv. Se poartă culorile închise și puternice, precum bleumarin, verde, roșu grena, cărămiziu sau gri. Cel mai grozav arată o combinație de fustă plisată roșie cu o cămașă albă simplă și cu o pereche de pantofi cu toc sau oxford. De asemenea, un trend important pentru acest an în materia ţinutelor de seară este rochia sau fusta plisată în nuanţe metalice.