1-Copy1

Școlile auto riscă să-și piardă licențele dacă nu ating noile standarde până în 2027

Școlile auto riscă să-și piardă licența dacă nu ating o rată de promovare de minimum 30% la examenele practice și 50% la cele teoretice. Guvernul a adoptat o hotărâre prin care Ministerul Educației va începe o nouă evaluare a acestor instituții începând cu ianuarie 2025, iar sancțiunile vor fi aplicate în decurs de doi ani, scrie ziuadeazi.md.

„Am discutat cu școlile și am agreat următorii parametri. Din a doua încercare, trebuie să aibă o rată de promovare de cel puțin 50 la sută la partea teoretică și de 30 la sută la proba practică. În ianuarie vom evalua promovabilitatea pe școala respectivă, dacă lucrurile nu arată bine au jumătate de an pentru a rezolva, iar dacă nici atunci nu se rezolvă situația se suspendă dreptul de a înmatricula persoane noi. Iar dacă nici după un an de zile din momentul constatării abaterii nu se rezolvă există posibilitatea de retragere a acreditării. De principiu, primele retrageri s-ar putea produce tocmai în 2027”,  a declarat Dan Perciun.

Ultima evaluare, realizată la începutul acestui an, relevă că 45% dintre cele 119 școli auto din țară nu îndeplinesc cerințele impuse, iar rata de promovare a examenului teoretic ASP din prima încercare este sub 50%. Situația este și mai gravă la examenul practic pentru categoria B, unde nicio școală auto nu atinge pragul minim de 30% la prima încercare. De asemenea, s-a decis anterior creșterea numărului de ore practice de la 40 la 48 pentru cursanții care doresc să obțină permisul pentru categoria B.

România a elaborat un plan de susținere a Moldovei în criza energetică

Ministerul Energiei din România anunță că Republica Moldova va avea prioritate la gazele stocate în România, în caz de necesitate, în limitele stocului disponibil, după ce consumul intern va fi asigurat. Măsura face parte din planul de acțiuni al României în contextul crizei energetice din Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Energiei de la Chișinău, alte măsuri din acest plan sunt achizițiile de energie electrică, în caz de necesitate, pe baze comerciale și identificarea soluțiilor tehnice pentru alimentarea cu energie prin liniile existente.

Ministrul energiei de la București, Sebastian Burduja, a dat asigurări că menține o colaborare strânsă cu autoritățile de resort de la Chișinău, pentru a gestiona situația de criză, în cazul în care Gazprom va sista livrarea gazelor naturale pentru regiunea transnistreană.

Între timp, estimările economedia.ro arată că, în prezent, capacitatea de export a României către Republica Moldova nu depășește 400 MW, „total insuficientă dacă Moldova ar trebui să se bazeze numai pe români, pentru a aprinde becul”.

Prețuri mai mari pentru benzină

După patru zile de ieftinire a Motorinei, carburantul se stagnează la același preț de 19,78 de lei, scrie nornews.md. Benzina 95 se scumpește cu 0,04 lei, atingând prețul de 22,80 de lei per litru, conform ANRE.

Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către Agenția Naționala pentru Reglementare în Energetică în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere și sunt calculate reieșind din următoarele:

  • PL – valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru 14 zile anterioare zilei efectuării calculului;
  • CV – rata oficială medie de schimb a monedei naționale în raport cu dolarul SUA pentru 14 zile anterioare zilei efectuării calculului;
  • MC – marja comercială specifică;
  • AC – cota accizelor, aplicate în conformitate cu Codul Fiscal, pentru 14 zile anterioare;
  • TVA – cota TVA aplicată în conformitate cu Codul Fiscal.