Înainte de a stabili data nunții, nu uita să consulți și datele în care nu se pot oficia slujbele de cununie, conform calendarului creștin ortodox.
Drept urmare, în 2016 nu se fac nunți:
– În toate zilele de post de peste an
– În săptămâna lăsatului sec de carne ( 06 martie – 12 martie )
– Duminica Floriilor
– 25 martie, Bunavestire
– În Postul Sfintelor Paști ( 02 mai – 08 mai )
– Patruzeci de zile după Paști, Înălțarea Domnului
– Cincizeci de zile după Paști, Pogorarea Duhului Sfant
– În Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel ( 27 iunie – 28 iunie )
– 6 august, Schimbarea la Față
– În Postul Adormirii Maicii Domnului ( 1 august – 15 august )
– 8 septembrie, Nașterea Maicii Domnului
– 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci
– 15 august, Adormirea Maicii Domnului
Cine are dreptul la dezlegare?
Săvârșirea cununiei religioase în post este îngăduită rareori și dezlegarea se face numai cuplurilor care au motive foarte bine intemeiate pentru a se cununa în timpul postului. Astfel de motive pot fi spre exemplu: plecarea în străinatate în scurt timp, apariția unui copil (în situația în care s-a dat dezlegare prin logodnă) sau orice altă motivație ce impune săvârșirea cât mai repede a cununiei religioase.
Cine dă dezlegarea la căsătorie în post?
În general dezlegarea o primiți de la arhiereu, care hotărăște de la caz la caz. Cel mai bine este să discutați cu preotul vostru duhovnic. Acesta va ști mai bine să trateze situația în functie de caz. Atenție însă, cununia religioasă primește dezlegare, ci nu petrecerea de după. În general vei primi dezlegare doar dacă ești de acord să nu faci petrecerea de nuntă.
Sursa: ghidulmiresei.ro