Cununia religioasă – tot ce trebuie să știi!

În articolul anterior am scris despre ce acte ai nevoie pentru a zealiza cununia civilă

separator
. Acum însă am decis să vin în ajutorul celor care vor să se cunune religios. Este bine de știut că cununia religioasă este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, prin care un tânăr şi o tânără, de aceeaşi credinţă, se unesc de bunăvoie în faţa Sfîntului Altar, pentru a convieţui împreună.

cununia-religioasa

Când nu se fac nunţi şi cununii religioase

cununie-religioasa-biserica-bucurestiSe interzice cu desăvârşire oficierea cununiei religioase în cele 4 posturi din an, în ajunul zilelor de miercuri şi vineri, precum şi în zilele marilor praznice creştine, cum sunt: Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată, de la Crăciun până după Botezul Domnului, Duminica Rusaliilor, Înălţarea Sfintei Cruci, Adormirea Maicii Domnului etc.

În niciun caz nu este bine să se facă slujba cununiei sâmbăta, deoarece:

– sâmbătă este zi de rugăciune pentru cei morţi şi de pregătire pentru Sfînta Duminică

Cea mai potrivită zi pentru cununia religioasă este duminica.

Cununia religioasă, dacă mireasa este deja însărcinată

imagesÎn așa cazuri cununia religioasă, se face fără fast, cu îmbrăcăminte simplă, cu slujbă redusă şi nu primesc cununii pe cap. Dacă preotul constată la Spovedanie că mireasa este mai puţin vinovată, se poate face cununia religioasă normală. Dacă mireasa este aproape de naştere sau dacă a născut înainte de cununie, poate fi cununată religios, împreună cu soţul ei, după trecerea celor 40 de zile de la naştere, sau în aceeaşi zi cu Botezul pruncului.

Lucrurile necesare pentru cununie:

  • inelele
  • icoana de cununie
  • lumânările
  • vinul
  • colacii de cununie
  • basmaua sau o eșarfă pentru a lega mâinile mirilor în timpul oficierii cununiei
  • un covor mic cu dimensiuni relativ mici, suficient ca să încăpeți voi doi

cununie-religioasa-biserica-bucurestiUn moment important – costul slujbei va fi achitat de către nași. Sumele variază între 500 și 2000 de lei, în dependență de alegerea bisericii.

Actele necesare sunt:

– certificatul de căsătorie civilă;

– adeverința de Botez (în cazul în care una din părți nu face parte din parohia unde se va săvârși Cununia).

În unele regiuni te poți cununa și fără niciun act.

Reține: pentru creştini, cununia religioasă este pasul de valoare primordială în formarea unei familii. Cununia nu poate fi plănuită asemeni oficierii la resturant pentru că este bazată pe un impuls interior, este un fapt plin de valoare spirituală. Prin urmare, când aţi decis să depuneţi jurământul în faţa lui Dumnezeu, trebuie s-o faci cu sufletul deschis.

text: Iulia Arnaut

Ce sport practică Tina Kandelaki, Irina Dubtsova, Ksenia Sobchak și alte vedete rusești!
Articolul anterior
Cel mai plătit model se retrage de pe podium! Află cauza
Articolul următor
Alte articole interesante