Fotografii must have la o nuntă

Prin fotografii must have de nuntă putem păstra momentele esențiale din timpul nunții. Și este foarte important ca fotograful pe care îl alegi să surprindă cadre pline de emoție, care să ne transpuna în ziua respectivă ori de câte ori vizionăm albumul de nuntă.

separator

dani-wolf-fotografii-must-have-la-nunta3-945x630

Fotografii must have, o abordare diferită

În cadrul fiecărei nunți există elemente cheie precum: pregătirea mirilor, întâlnirea celor doi îndrăgostiți, primirea buchetului, punerea florilor în piept de către mireasă, muscatul piscotului, primul dans, tăierea tortului etc. Însă mai există și alte fotografii must have.

„În afară de fotografiile clasice, pot fi numite fotografii must have și cele haioase, care îți descretesc fruntea atât în momentul în care sunt realizate, cât și dupa ani și ani, când le vizualizăm înrămate sau în cadrul albumului de nuntă”, spune renumitul fotograf Dani Wolf.

dani-wolf-fotografii-must-have-la-nunta2

Nu neglijați domnișoarele și cavalerii de onoare

dani-wolf-fotografii-must-have-la-nunta14

Aceste fotografii pot condimenta albumul foto cu multă energie și bună dispoziție. În plus, efortul lor de a se îmbrăca la fel, trebuie apreciat.

dani-wolf-fotografii-must-have-la-nunta13

Fotografii sensibile, pline de sentiment

Tot la categoria fotografii must have intră și cele pline de emoție, în care fotograful surprinde trăirile celor doi îndrăgostiți, deveniți soț și soție în acea zi.

Fotografii must have: stările celor din jur                                

De multe ori în jurul mirilor se întâmplă lucruri simpatice, haioase, drăguțe, pe care fotograful este bine să le surprindă, fie că este vorba despre stările prin care trec ceilalți invitați (mai ales părinții mirilor) sau de ce nu, jocurile celor mici, care sunt mai mult decât emoționante prin puritatea și inocența lor.

dani-wolf-fotografii-must-have-la-nunta-1

Fotografiile creative, un alt must have

Se întâmplă ca uneori decorul să nu fie cel mai impresionant, dar atunci, este bine ca fotograful să își exploateze și mai mult creativitatea.

dani-wolf-fotografii-must-have-la-nunta4

Fotografii must have în cadrul trash the dress

Dacă mirii aleg o locație deosebită pentru trash the dress, este bine ca locația să îi scoată pe miri și mai mult în evidență. „Când am o ședință foto într-o zona deosebită, consider că fotografii must have cele care includ detalii spectaculoase din locul respectiv. Nu vreau să pierdem timp deplasându-ne acolo și apoi să am doar cadre strânse cu mirii. În acest caz nu se merită efortul deplasării”, explică fotograful.

dani-wolf-fotografii-must-have-la-nunta12

sursa: wedding-box.ro

A purtat o rochie de mireasă de 50 de euro și a fost comparată cu Meghan Markle

O tânără a purtat la nunta sa o rochie de mireasă de 50 de euro, iar internauții au comparat-o cu Meghan Markle. Nu toată lumea vrea să cheltuiască zeci sau chiar sute de mii de euro pe o rochie de mireasă care poate fi purtată o singură dată.

Mireasa Rachel Connelly a demonstrat că poate arăta elegant, cheltuind doar 50 de euro. Utilizatoarea de Tiktok a postat pe pagina sa un videoclip filmat în timpul ceremoniei de nuntă. Și în doar o zi, a câștigat aproape 500 de mii de vizualizări.

Рэйчел Коннелли с женихом

Rachel a pozat într-o rochie de mătase albă, cu decolteu și un voal translucid. Fata a plătit doar 50 de euro pentru rochie. Ea a cumpărat rochia de la Goodwill, un magazin american de second-hand. E greu de crezut urmărind videoclipul. Mireasa a arătat extraordinar.

Abonaților le-a plăcut ținuta lui Rachel, ba chiar au comparat-o cu soția prințului Harry.

@rachelconnealy

Reply to @lizavbel ❤️ except my wedding was in a roller skating rink and not a royal palace :/ ##meghanmarkle

♬ original sound – rachel muse connealy

Ținuta de nuntă a lui Meghan a fost creată de fostul director de creație Givenchy Claire Waite Keller. Ducesa a ales o rochie lunga eleganta fara detalii inutile. Și costul acesteia este de aproximativ 400 de mii de dolari.

Меган Маркл и принц Гарри

Cum şi-a surprins o mireasă soţul nevăzător în ziua nunţii: ,,Am simţit că arată ca un înger!”

O tânără şi-a surprins logodnicul orb în ziua nunţii cu cel mai frumos dar. Toţi invitaţii au lăcrimat când l-au auzit spunând: „Simt că arăţi ca un înger!”.

Kelly Anne şi Anthony Ferraro

Când Kelly Anne Ferraro a început să cumpere rochii de mireasă, știa că își dorește un design care să includă o mulțime de detalii mici și texturi diferite, astfel încât viitorul ei soț, care este orb, să poată simți cum arată în ziua nunţii.

Pe 2 octombrie, la o nuntă în aer liber, tânăra a purtat o rochie albă, eterică, în drum spre altar, în timp ce cavalerul de onoare şi fratele mirelui i-au drescris acestuia cum arată. Anthony Ferraro, paralimpic la judo, muzician şi speaker motivaţional, a spus că a fost copleșit în momentul în care Kelly a ajuns în faţa altarului.

„Odată ce a ajuns la mine, mi-am pus mâinile pe rochia ei. Mi-a fost uimită mintea şi am început să plâng”, a spus el, potrivit Today. „Lucrurile tactile sunt foarte importante pentru mine. Îmi creează o imagine în cap despre felul în care arată lucrurile. Şi pot spune că am simţit că arăta ca un înger!”

Kelly Anne şi Anthony Ferraro

Kelly a spus că a încercat câteva rochii la Loulette Bride din Brooklyn, New York, înainte de a găsi una care avea tot ce își dorea. Soțul ei își amintește şi acum fiecare mic detaliu.

„Avea o bandă de catifea în jurul ei și aceste broderii din dantelă. Flori brodate dintr-un bumbac moale. Spatele ei avea chiar și o textură. În plus, m-a surprins cu o jachetă personalizată care era efectiv uimitoare, pe care și-a pus-o mai târziu, avea nişte franjuri nebune care îi atârnau de braţe”, a povestit el. „Mi-a amintit de prima noastră întâlnire”

Cei doi s-au cunoscut pe o plajă din New Jersey în 2017, acolo unde era sora lui Kelly, care se întâlnea cu prietenul cel mai bun al lui Anthony, urmând ca şi aceştia să se căsătorească. Kelly tocmai se întorsese dintr-o călătorie în Thailanda, iar Anthony se întorsese de la antrenamentele de judo din Tokyo.

„Auzisem multe despre Anthony de la sora mea când mi-a menţionat de prietenul lor orb. L-am întâlnit şi nu ştiam cu adevărat cât este de orb şi m-am gândit «tipul ăsta nu arată orb, orice ar însemna asta». Există un stereotip în mintea ta, ei bine el arăta ca oricine altcineva care se plimba pe plajă”, a povestit proaspăta mireasă.

Kelly a învățat tot mai multe tipuri pentru a-i crea experienţe tactile iubitului ei, viitor soţ, inclusiv modificând diferite lucruri din apartament pentru a deveni mai accesibil pentru el. Cei doi recunosc că au numai amintiri frumoase din ziua nunţii şi apreciază că oamenii au venit să le fie alături într-un moment atât de important.

Kelly Anne şi Anthony Ferraro

sursa: www.observatornews.ro

Cei mai buni parteneri de viață în funcție de zodie

Ei sunt nativii care au șanse aproape 0 să divorțeze. Află care sunt cele cinci zodii.

Caracterul și personalitatea lor, calitățile și deopotrivă defectele zodiilor sunt indicii puternice care ne arata dacă unele semne din horoscop sunt pregătite sau nu pentru pasul căsătoriei. Dacă nu vrei să ajungi în pragul divorțului, astroligii recomandă să ai mare grijă la zodia cu care intenționezi să formezi o familie. Află, în continuare, care sunt nativii care au șanse extrem de mici să divorțeze, scrie sinteza.org.

Cei mai buni parteneri de viață în funcție de zodie
Am pregătit pentru tine un top al celor mai potrivite zodii pentru căsătorie, zodii dispuse să facă orice compromis pentru a-și salva căsnicia și pentru a rămâne alături de partenerul lor toată viața. Dacă dorești să-ți întemeiezi o familie sau ești pe punctul de a face asta, specialiștii recomandă anumite compatibilități de zodii. Există nativi demni de o relație de lungă durată, cu care șansele de divorț scad considerabil, precum există și zodii mai libertine, care nu-și doresc să se simtă îngrădite și, prin urmare, evită căsătoria. Iată care sunt cele mai bune zodii pentru căsnicii de o viață.

Rac

Fie aceștia bărbați sau femei, se știe că nativii zodiei Rac sunt familiști convinși, tradiționaliști, conservatori și dependenți de părinți. Încă din tinerețe, imediat după ce au început să se simtă stabili pe propriile picioare, Racii sunt în căutarea unui partener de cursă lungă. Nu sunt adepții aventurilor, ci a relațiilor stabile și de lungă durată. Acești nativi se căsătoresc din dragoste și vor să trăiască alături de partenerul lor până ce moartea îi va despărți. Cu toate acestea, nativul zodiei Rac tinde să-l domine pe celălalt, având impresia ca acesta trebuie să-i rămână alături în orice condiții.

Racii vor oferi totul în căsnicie, vor fi niște părinți minunați și vor îndura inclusiv un partener infidel de dragul familiei.

Capricorn

Lângă nativul zodiei Capricorn te vei bucura de siguranță, stabilitate și echilibru, fiind un partener excelent pentru căsătorie, care știe să își protejeze familia. Acest lucru vine la pachet, bineînțeles, și cu mici sacrificii, cum ar fi faptul că trebuie să-i înduri ideile fixe, avariția, pasiunile sale plictisitoare și programul lung de somn. Exceptând aceste neplăceri, dacă vrei un partener care să-ți fie toată viața alături, atunci merită să te căsătorești cu un Capricorn.

Un Capricorn nu va lua în considerare divorțul decât dacă este profund rănit și înșelat. Va oferi mai puțină pasiune, însă va compensa prin stabilitate.

Fecioară 

Cei ce se căsătoresc cu un nativ din Fecioară știu că vor avea o căsnicie sigură, pe viață. De menționat însă că o Fecioară își alege cu mare grijă partenerul, căutând ca celălalt să-i semene cât mai mult, să-i împărtășească năzuințele și idealurile, ba chiar să aibă aceeși meserie sau același statut social. Acești nativi nu se îndrăgostesc peste noapte, făcându-și calcule chiar și atunci când vine vorba despre iubire.

Totuși, atunci când ajung să iubească cu adevărat, Fecioarele o fac pentru toată viața. Căsniciile lor se numără printre cele mai durabile din tot zodiacul.

Ei sunt nativii care au șanse aproape 0 să divorțeze
Dacă între zodia ta și cele menționate mai sus nu există o compatibilitate prea mare, mai ai o șansă la o căsnicie de durată, căci mai avem pe listă două zodii lângă care șansele de divorț sunt extrem de mici.

Balanță

O Balanță este un partener dedicat, un părinte atent și un suflet grijuliul și generos. În timp ce unii dintre reprezentanții acestei zodii își găsesc cu greu iubirea, alții se îndrăgostesc imediat, însă indiferent de situație, Balanțele fac totul pentru căsnicia lor. Un nativ din Balanță te va susține și te va sprijini fără rezerve, fiind capabil de orice sacrificiu pentru partener și pentru copii. Când vine vorba despre căsătorie, Balanța este una dintre cele mai bune zodii, putând îndura multe de dragul iubirii.

Balanțele nu se gândesc la divorț decât dacă mariajul lor se transformă într-un coșmar.

Pești

Cine a avut de-a face cu un nativ din zodia Pești știe deja că este familist, integru, un om serios și grijuliu, care își iubește copiii și părinții până la sacrificiul suprem. Peștii au foarte multe de oferit la capitolul dragoste și nu fac marele pas până nu sunt siguri că iubesc profund. Generoși, empatici, răbdători, săritori, muncitori și bine organizați, Peștii sunt parteneri ideali pentru căsătorie.

Șansele unui eșec în căsătorie sunt foarte mici alături de ei.

Manichiura spa – procedură pentru mâini și răsfăț pentru suflet
Articolul anterior
Picturile moldoveanului Constantin Botezat au ajuns la Hollywood!
Articolul următor