Femeia de afaceri Iolanta Mura și diplomatul Ben Williams au făcut o nuntă ca-n povești în acest weekend. Evenimentul s-a desfășurat într-un local de fițe din Capitală, iar oaspeții au fost aleși pe sprânceană.

Cei doi îndrăgostiți și-au unit destinele în Texas, în noaptea dintre ani, iar nunta au organizat-o abia acum. Mireasa a schimbat două rochii, una albă și alta cu imprimeuri florale, iar mirele a optat pentru un costum clasic.
Pentru că sunt deja puși la casa lor, Iolanta și Ben au decis să doneze toți banii pe care-i vor câștiga. Aceasta este prima nuntă din Moldova cu scop caritabil.
Banii vor fi donați pentru două organizații non-profit: Hospices of Hope – Moldova și Save Life.

