Bronwen Weber are un talent deosebit de a prepara, dar mai ales de a orna torturi speciale de o frumuseţe ieşită din comun. De data aceasta a primit o comandă mai puţin obişnuită şi anume trebuie să pregătească cel mai mare tort pe care oraşul Dallas l-a văzut vreodată şi fără îndoială şi cel mai frumos.
Pentru că dorinţa miresei era să aibă la nuntă cel mai impresionant şi sclipitor tort, cantitatea ingredientelor folosite a fost pe măsură dimensiunii piesei de rezistenţă care avea să cântărească nici mai mult, nici mai puţin de 360 de kg. Astfel, tortul a necesitat 72 de cutii de ouă, o cantitate impresionantă de unt, 68 kg de fondant şi nu în ultimul rând aproape 13 kg de cristale Swarovski (adică 325.000 de pietricele).
La început au fost coapte la cuptor cele 14 blaturi de dimensiuni diferite care urmau să constituie tot atâtea etaje ale tortului. A urmat apoi ornarea lui cu fondant de un alb imaculat, fixarea tuturor cristalelor Swarovski în modele bine definite şi a florilor realizate din acelaşi fondant alb.
Dacă pentru Bronwen munca migăloasă de cofetar s-a dovedit a fi un succes, pentru cei care l-au transportat la locul petrecerii de nunta a reprezentat o adevărată provocare.
Încă de la vârsta de 14 ani, Bronwen Weber şi-a pefecţionat continuu abilităţile sale în domeniul patiseriei şi al ornării torturilor. Acum are propria sa cofetărie care este una dintre cele mai faimoase din Dallas, Texas. De data aceasta s-a întrecut pur şi simplu pe sine realizând cel mai extravagant şi mai strălucitor tort din toată cariera sa. Fără îndoială, tortul a fost în centrul atenţiei la petrecerea de nuntă, iar momentul când acesta a fost tăiat i-a lăsat pe toţi invitaţii fără cuvinte.
Crystal Wedding CakeShine bright like a… wedding cake?Watch Bronwen and her talented team create the most-extravagant crystal cake you’ve ever seen!
Posted by Food Network on 31 Martie 2016