Nunta în detalii! Corina Țepeș:”Am avut o nuntă simplă dar frumoasă”!

Fiecare nuntă este specială în felul ei. Fiecare mireasă se simte cea mai frumoasă și cea mai fericită. Noi am descusut-o pe Corina Țepeș, pentru a afla cum cea mai frumoasă zi din viața sa.

separator

Nunta in detalii

Mai jos află detalii inedite despre nunta Corinei Țepeș cu Costi Burlacu.

Cererea în căsătorie…

Nu țin minte exact ziua sau în ce circumstanțe a fost făcută. Știu doar că timpul le-a dictat pe toate. Dacă stau să depăn acum amintirile cu 10 ani în urmă,  îmi aduc aminte că la noi nu a fost dragoste la prima vedere. Costi era de felul lui un macho și fiind la o vârstă fragedă căuta o aventură, eu însă nici nu știam dacă îmi doream sau nu vreo relație cu el. Și uite așa de la o bizară aventură, ne-am trezit că trăim în concubinaj. Iar de la concubinaj până la căsătorie n-a ramas decât un pas.

Nunta în sine…

Amintirea nunții constituie o euforie aparte, pentru că am muncit pentru fiecare detaliu și fiecare moment organizatoric. Întrucât am invitat mulți prieteni, printre ei fiind colegi de breaslă, am decis să facem nunta într- o zi de joi. Pe atunci era o raritate să se facă nunțile în zile lucratoare. Am avut 130 de invitați. Chiar dacă a durat 9 ore, fiind în rolul miresei, mi s-a părut că  nunta noastră a trecut într-o clipă. A fost multă dispoziție și multă multă dragoste.

La cununia religioasă…

au fost doar nașii de cununie și familiile noastre. Taina Sfintei Cununii a fost  realizată de soborul de preoți ai bisericii Sfânta Teodora de la Sihla. Am făcut-o la Orheiul Vechi, în biserica din stâncă.

Momentul cel mai emoționant …

A fost înainte de evenimentul cel mare, când  ne-am promis unul altuia că nu cântăm. Însă  Costi a fost cel care a încălcat regula și după masa mare a cântat în premieră melodia dedicată mie:”Cea mai mândră mireasă!”.  Lacrimile au început să curgă, iar odată cu mine plângeau și fetele măritate și nemăritate. A fost cea mai mare surpriză din viața mea, cea mai frumoasă declarație de dragoste și momentul care nu-l voi uita niciodată.

Cel mai hazliu moment…

La un moment dat, după mai multe încercări de a fura mireasa, Victoria Lungu și Lenuța Gheorghiță, au cedat și au furat mirele până la urmă. Nu am fost nevoită să plătesc mulți bani pentru a-l răscumpăra, au fost deajuns câteva cuvinte de dragoste.

Jurământul meu…

l-am spus în seara după cununia religioasă, când ne-am așezat la masă cu părinții și nașii. Atunci i-am spus lui Costi: ”Să dea Dumnezeu să îmbătrânim ambii pe o pernă!”. Și chiar sper să fie așa.

Rochia de mireasă…

am făcut-o la comandă. Ideile parțial mi-au aparținut mie și parțial croitoreselor. Inițial îmi doream o rochie foarte simplă , iar cu ajutorul salonului am reușit acest lucru. Era o rochie tip sirenă, cu o trenă lungă ce era prinsă cu multe florii roșii, în ton cu  buchetul de trandafiri.

Costi nu știa cum va arăta. A văzut-o pentru prima dată cu doar câteva zile înainte de nuntă. Unicul său comentariu a fost: ”este frumoasă, doar că este puțin cam simplă”.

Primul dans…

Ne-a luat ceva timp pentru a-l învăța. Aproximativ două săptămâni. Și chiar dacă lui Costi i-a fost cam greu să-l învețe, totuși s-a descurcat foarte bine. A fost un elev foarte ascultător.

Familia și cariera…

sunt două lucruri care se completează perfect. De ce zic se completează? Pentru că având deja o relație de 10 ani cu soțul meu și o căsnicie de 5 ani, am înțeles că  familia și cariera se completează una cu alta. Soțul meu este criticul meu numărul 1. Fiind  ambii artiști nu văd familia o piedică pentru carieră sau invers.

Text: Iulia Arnaut

Sharon Stone va deveni soția lui Filip Kirkorov!
Articolul anterior
Ursu înrolat în armată! (Foto)
Articolul următor
Alte articole interesante