Lilia Caraush are succes atât în Moldova, cât și în România. Accesoriile ei nu le-au lăsat indiferente nici pe vedetele precum Cristina Scarlat, Anda Adam, Bianca Drăgușanu și Andreea Marin. Dacă afacerea va evolua, designerul de-acasă nu va ezita să plece în România.
De mică eram talentată în toate, așa că nu-mi aduc aminte să fi fost pasionată de ceva anume. Dacă îmi zicea cineva acum 2 ani că voi face accesorii, nu aveam să cred. Totul a început de când am devenit mamă.
În colecțiile mele poți găsi orice tip de accesorii, de la cercei până la accesorii pentru corp. Orice femeie își poate găsi accesoriile potrivite la noi, iar dacă nu le găsește, le facem la comandă.
Am început afacerea de la zero. Nu m-a ajutat nimeni, dar mi-au fost alături cei apropiați. Am câteva fete care mă ajută în cazul în care nu reușesc. La moment, lucrez cu o tânără care înțelege din prima ce vreau și mă acceptă chiar și atunci când sunt prea severă. Sunt așa doar pentru că îmi doresc perfecțiune în ceea ce fac.
Chiar dacă accesoriile pe care le produc sunt îndrăznețe, tot mai multe femei le introduc în outfit-ul lor. Probabil, aceste bijuterii le reprezintă. Prețurile variază, dar pot spune sigur că orice tânără își poate permite să le cumpere. Unele femei adună câte o lună bani în pușculiță și tot vin să-și achiziționeze accesoriul. Acest lucru mă face și mai mândră, îmi dovedește că lucrez calitativ, cu gust și rafinament.
Din vedetele noastre, Cristina Scarlat a purtat accesoriile mele, iar de peste Prut- Anda Adam, Bianca Drăgușanu, Andreea Marin. Dacă unele doar și-au decorat ținutele, altele au și cumpărat accesoriile făcute de mine. Zâna Surprizelor, de exemplu, a procurat o broșă.
Am foarte puțin timp liber, cert este că îl dedic familiei și ieșirilor în oraș cu prietenii. Weekendurile le petrecem distractiv și memorabil. Fetiței mele îi creez doar căciulițe, nu-i plac diademele și bentițele.
Activitatea mea în România este la început de cale. Dacă mă va aranja desfășurarea lucrurilor, voi merge, cu mare drag, cu traiul în România. Mă regăsesc în această țară încă din timpul facultății.