Toate femeile se uită cu frică în calendar și își doresc cu tot dinadinsul să-și facă din timp un aliat de nădejde. De multe ori, însă, nu ne uităm în direcția bună. Există femei care te încurajează prin propriul exemplu mai mult decât orice. Doamna Galina poate fi comparată doar cu un vulcan, care poate erupe oricând și poate surprinde prin spontanietate și spectacol. Este femeia care nu se teme de vârstă, de obstacole și provocări. Este distinsă, rafinată, modernă în gândire și poate fi muză atât pentru bărbați, cât și pentru femei. A făcut afaceri de sucess, iar acum și-a transformat businessul în plăcere pentru suflet.
Încep ziua cu mișcare. Alerg în fiecare dimineață 7 km în jurul lacului de la Valea Morilor. Asta mă ajută să mă mențin în formă, îmi dă energie și forțe pentru toate proiectele mele.
Am muncit foarte mult. 11 ani am lucrat la Televiziunea Națională. Am fost contabil, apoi contabil-șef. Ulterior am optat pentru o companie privată. Iar deja de mulți ani am propriile afaceri care sunt puse bine pe roate și nu cer prea multă implicare din partea mea.
Sunt pasionată de skiat. Iar această pasiune mi-a adus și alte realizări. Am vizitat des Bukovelul, iar când s-a început construcția stațiunii de ski îmi făcusem planuri mari.
Mi-am dorit imediat o casă de vacanță în această zonă și nu doar datorită uneia dintre cele mai mari stațiuni de ski din Europa, dar și pentru că peisajele de acolo sunt fascinante. Chiar dacă era departe de Moldova, am vrut ca această vilă să conțină elemente tradiționale așa încât atunci când intri în ea să te simți acasă.
Investițiile au fost mari. A trebuit să angajăm și personal pentru a o întreține, iar atunci când au fost solicitări din partea turiștilor nu am ezitat să oferim camere în chirie. Casa era deseori goală, iar pentru a compensa cheltuielile, ușor, ușor am transformat-o într-o vilă selectă pentru turiștii cu gusturi rafinate și pentru iubitorii de peisaje de neuitat și de bucate delicioase.
Iubesc bucatele gătite în cuptor. Este o slăbiciune de a mea. Atunci când mergeam acasă la Edineț, părinții îmi gateau totul la cuptor. De aceea am zis din start că vila din Carpați va avea neapărat cuptor, care de altfel va fi și elementul ce va face diferența în acea regiune. Pentru toți oaspeții coacem plăcinte, pâine, sarmale și chiar zeama o gătim în cuptor.
Beciul a fost următorul în planul meu de amenajare a vilei. Am construit un beci în care găseşti vinurile producătorilor din Moldova, dar şi vin de casă în butoi. În plus am adus sticle cu vin din toate țările în care am călătorit și am făcut o vinotecă care la fel stă la dispoziția turiștilor. Facem murături, gemuri din fructe autohtone și chiar avem și propriul ceai “Dor”. Culegem plante din care facem un amestec de ceai uimitor.
Foarte mulți turiști au pășit pragul “Villei DOR Bukovel”. Am avut oaspeți din Ucraina, Moldova, România, Slovenia, Canada, Israel. Mulți dintre ei au origini în Ucraina și vin pentru a vedea locurile care-i leagă de strămoși. La noi ei pot gusta și din bucătăria Ucrainei și cea a Moldovei, ceea ce este un mare avantaj pentru noi.
Chiar din start nu mi-am dorit doar un simplu business. Scopul meu nu era să câștig mulți bani. Mi-am dorit să realizez la Bukovel mai multe proiecte la care visam de mulți ani. Unul dintre ele a fost și organizarea taberelor internaţionale de creaţie “DOR”. Acesta s-a realizat abia în acest an când 15 pictori din Ucraina și Moldova au ajuns la stațiunea mea. Le-am organizat un sejur gratuit, iar ei au pictat în voie peisaje carpatine. Am primit în dar câte o lucrare de la fiecare. Iar în toamnă îi voi invita la „Villa DOR Bukovel” ca să-și expună lucrările într-o expoziție la care sper să pot aduce și altfel de meșteri din Moldova pentru a promova arta și cultura noastră. Aceste proiecte îmi satisfac dorința de comunicare, de cunoaștere a personalităților din diferite domenii, de acumulare continuă a cunoștințelor.
La „Villa DOR Bukovel” au ajuns și copii orfani de la casa Gavroche din Chișinău. A fost o experiență unică și o vacanță de neuitat pentru copilași, care o săptămână întreagă au fost cu zâmbetul pe buze. Sper să pot realiza acest proiect și cu micuți de la alte orfelinate, doar că procedura este extrem de dificilă, deoarece e vorba totuși despre o altă țară.
Sunt singura moldoveancă care are proprietăți în acea zonă. În curtea mea fâlfâie cu mândrie drapelul Moldovei, al Ucrainei și al UE. N-o să mai vedeți așa ceva în vârful Carpaților. Uneori mă gândesc că nu aș mai avea curajul să o iau de la zero, doar ca să ajung aici.
O soră mai mică a Villei DOR Bukovel din Carpați și-a deschis de curând ușile și la Vadul lui Vodă şi are aceeași menire. Promovarea culturii și valorilor. Aici, la fel, vor fi organizate evenimente de suflet. Acum îmi pot invita toți prietenii care vin deseori la vila de la Bukovel aici, la noi acasă, dar şi organiza expoziţii în aer liber cu lucrări a participanţilor taberei internaţionale de creaţie, invitându-i în Moldova.
Toate afacerile le gestionez singură. Feciorul meu a vrut să-și facă propriul business. Nu este un băiat de bani gata. A făcut totul de unul singur. A luat credite și și-a dezvoltat afacerea la care a visat. Se descurcă bine pe cont propriu. Pe lângă asta mai și călătorește foarte mult. A reușit să vadă 120 de țări. Aștept cu nerăbdare să se căsătorească și să ajung bunică. Îmi doresc foarte mult nepoței. Am mulți prieteni deosebiți, multe idei și sper ca Dumnezeu să-mi dea forțe ca să le pot realiza pe toate.