Vivian Nicholson: Bogăţia i-a adus ghinion

Povestea lui Vivian Nicholson, care a murit la 79 de ani, a făcut înconjurul lumii de două ori, o dată când a câștigat o avere și a doua oară când a pierdut toată averea. La doar 25 de ani Vivian a câştigat 4,5 milioane de dolari şi a devenit una dintre cele mai bogate femei.

separator
11880816_10153738433712454_632968997_n

În 1961 soții Nicholson au câștigat un pariu sportiv de 150.000 de lire sterline, echivalentul de astăzi a 4,5 milioane de dolari. Pe vremea aceea, Vivian avea 25 de ani, era deja mamă a patru copii, și lucra într-o fabrică de lemn dulce. Soțul ei era miner. Împreună câștigau 9 lire sterline, puțin mai mult de 250 de dolari, astăzi. Banii pentru pariu erau împrumutați, iar când Vivian s-a dus la Londra să ridice premiul purta dresuri împrumutate și pe talpa pantofilor avea fixat carton.

11845897_10153738432907454_736128448_n

„Crescută în sărăcie, angajată în câmpul muncii la 12 ani, devenită mireasă înainte de a ieși din adolescență, doamna Nicholson va fi întotdeauna identificată cu imperativul care i-a ieșit de pe buze pe 27 septembrie 1961, ziua când a ajuns la Londra. Atunci când un reporter a întrebat-o ce are de gând să facă cu banii, a strigat într-un chiot: Să-i cheltui, să-i cheltui, să-i cheltui!”, scrie NY Times.

Vivian s-a născut într-o familie în care tatăl era miner și era alcoolic. La 12 ani, a băgat-o în mină să culeagă de pe jos bucățile care rămâneau în urma mineritului și să le vândă. La 16 ani s-a căsătorit cu primul soț şi a a avut cu el un fiu. A divorțat de acesta pentru a se căsători cu Keith Nicholson şi a mai născut doi băieți și o fiică.

După câștig, soții Nicholson s-au mutat într-o comunitate bogată, au cumpărat blănuri, bijuterii, ceasuri din aur și parfumuri scumpe, un ponei, bilete pentru tot felul de călătorii în străinătate și au plătit educația copiilor în internate. Deși Vivian nu știa să conducă și-a cumpărat o flotă de mașini și haine să se potrivească fiecăruia. Chiar și părul îl vopsea în culoarea mașinii preferate.

11897196_10153738434192454_1769051791_n

În 1965, Keith a murit la 27 de ani într-un accident de mașină, la volanul unuia dintre automobilele nou achiziționate. Nu a lăsat niciun testament și Vivian s-a luptat 4 ani de zile în tribunale să primească ceva din averea acumulată. În final a primit 34.000 de lire sterline pe care i-a cheltuit repede pe proiecte de caritate pentru așa-ziși prieteni.

„Ai crede că banii sunt un panaceu. Ai crede că măcar te eliberezi din sărăcie. Dar nu îți aduc cu adevărat fericirea, banii nu au putut opri moartea tatălui meu, nu i-au putut opri pe colectorii de taxe, nu i-au putut opri pe falșii prieteni care încercau să profite de mama”, povestește Howard Nicholson despre mama sa.

11850947_10153738435092454_767429743_n

Se pare că Vivian avea de fapt foarte puțini prieteni adevărați, a avut probleme cu alcoolismul toată viața și a încercat să se sinucidă de mai multe ori. Din cauza singurătății și a plictiselii s-a mai căsătorit de încă trei ori: cu Brian Wright, care a murit într-un accident de mașină, cu Graham Ellison, de care a divorțat după câteva săptămâni și cu Gary Shaw, un bărbat violent care a murit în urma unei supradoze.

11880190_10153738435342454_118976102_n

În continuare s-a angajat ca stripteuză, dar a fost repede dată afară din cauza comportamentului, iar în 1970 s-a întors în localitatea de unde plecase după câștig, falită. Următorii 10 ani i-a petrecut ca vânzătoare într-un magazin de parfumuri. Ultimii ani din viață  au găsit-o într-o casă de bătrâni, unde a dezvoltat demență.

În final, nu a regretat faptul că a cheltuit banii până la faliment, ci că a pierdut ceva mult mai puțin tangibil, de care se bucurase înainte. „Faptul că am câștigat nu a fost noroc. Înainte de asta, eu și Keith aveam 5 țigări care ne ajungeau o săptămână. Doar simplul fapt că le împărțeam, că ne țineam de mâini și ne iubeam unul pe altul… Atunci a fost momentul în care am avut tot”, a declarat Vivian în 1999.

Liliana Rotaru, Președinta CCF Moldova, despre dragostea de carte

De Ziua Națională a lecturii am discutat cu Liliana Rotaru, Doctor în filologie și cum mulți o cunoaștem Președinta CCF Moldova – copil, comunitate, familie. Pe lângă dragostea și grija de copii, doamna Rotaru este foarte pasionată de lectură. Ca să o descoperim mai mult în acest sens, i-am adresat câteva întrebări.

Cine v-a insuflat dragostea față de cărți?

Tatăl meu a fost un cititor avid și pasionat. A fost întotdeauna cu cartea în mână sau aproape de el. Nu mi-l amintesc altfel. Probabil, imitându-l am început să citesc.

Ce pierde un tânăr care nu citește? 

Oamenii care nu citesc pierd tare multe. Eu sper că le compensează din alte surse. Eu pot să vă spun ce câștigă cei care citesc – orizonturi mai largi de cultură, istorie, geografie, artă, relații între oameni și multe altele. Copilul câștigă o lume întreagă, poate călători, își face prieteni, trăiește adevărate aventuri alături de personaje literare și învață să înțeleagă lumea și să-și creeze relații. Pentru copilul din medii sociale dezavantajate, lectura e speranța și frumos.

Care este cartea copilăriei dvs.? 

Eu am început să citesc de foarte devreme, de la 4 ani și, desigur, gusturile mele s-au schimbat pe parcursul copilăriei. Probabil, sunt mulți oameni care, ca și mine, au trecut de la povești populare (românești și din întreaga lume) la mituri, la cărți de aventuri și apoi la clasicii literaturii românești și universale. Când eram adolescentă îmi plăceau romanele despre trecerea de la copilărie la maturitate, despre ”devenire”, așa-numitele bildungsroman. Îmi imaginam cum m-aș fi comportat într-o situație sau alta. Și acum, la maturitate îmi place această proză.

În prezent, o mare parte din oameni preferă lecturi formatoare, există riscul de a rata farmecul lecturilor beletristice? 

Lectura trebuie să răspundă nevoilor fiecărui om. Nu putem dicta ce să citească, putem recomanda doar. Și dacă cititorul preferă un anumit gen literar care îl ajută să devină o versiune a sa mai bună, e absolut OK.

Ce carte v-a influențat cel mai mult? 

Am câteva cărți preferate, dar nu mă pot opri asupra uneia. Din clasici, îmi place seria ”Comedia umană” de Balzac, îmi place poezia rusă de la începutul sec. al XX-lea, îmi place Dickens și Edgar Poe, din autorii moderni îmi plac Ian McEwan, Amor Towles, Ken Follet.

Apreciați valoarea unei cărți pe baza gustului personal sau a recomandărilor criticilor ori a prietenilor? 

Eu am câțiva scriitori preferați și de multe ori le caut cărțile. Uneori văd o referință la o carte sau autor care nu-i cunosc și mă documentez. Pot citi o recenzie la carte sau o sinopsă și dacă mă captivează, voi căuta cartea.

Cât timp dedicați lecturii? 

Eu citesc în fiecare zi, 1-2 ore, în weekend mai mult, iar în vacanță îmi ”iau” pe kindle câteva cărți.

Ce carte găsim în prezent pe noptiera dvs? 

Citesc o sagă despre o tânără evreică care este confundată cu fiica unei familii de oficiali naziști, după bombardamentul casei în care lucra menajeră. Luând identitatea tinerei moarte, protagonista are șansa de a supraviețui dar și niște riscuri enorme pentru siguranța ei fizică, dar și pentru tumultul moral. Autorul reușește să transmită conflictul ei intern între a rămâne în nouă identitate pentru a ajuta prizonierii și a fi onestă și autentică în credința și personalitatea ei.

Preferați să citiți cărți tipărite sau în format electronic? De ce? 

În ultimii 7-8 ani, de când am descoperit kindle, citesc aproape tot în format electronic, anume ca să evit kilograme de bagaj sau dilema locului pe rafturi și în dulapurile de cărți.

Ce carte ați citit de mai multe ori?

Am citit puține cărți de mai multe ori, de obicei se întâmplă când a trecut mult timp, 10 sau 20 de ani, când o carte îmi pare foarte relevantă timpului (așa am recitit 1984 de Orwell), sau am citit cartea în română sau rusă, iar acum o citesc în engleză, chiar acum am descărcate două romane ale Agatha Christie.

Vă mulțumim.

Ecaterina Lica: Secretele unui brand crescut aproape două decenii, pe care nu orice manager ți le-ar povesti

Cum e să dezvolți un brand de la zero. Cum e să înveți să gestionezi primii bani într-o afacere, astfel încât să obții nu doar satisfacția lucrului realizat bine dar și un venit. Ecaterina Lica, patroana Clinicii de Medicină Estetică “Doctor Lica”, și-a construit afacerea punând preț pe calitate, soluții inovative și feed-back pozitiv din partea pacienților. Despre povestea acestui brand, in link-ul de mai jos.

Elena Plămădeală: ,,Fotografia și pictura fac parte din viața mea, sunt familia mea artistică”

Percepe arta ca pe o experiență și o descifrează ca fiind pâinea caldă care adună în jurul său oameni care vor să își ,,trezească papilele gustative” cu o bucățică din această artă. Pictorița Elena Plămădeală, devenită faimoasă și dincolo de hotarele Moldovei, își exprimă starea sufletească prin culori. Însă, înainte de a înmuia pensula în paletă, artista o trece prin inima sa pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru harul cu care a binecuvântat-o.



separator
Elena Plămădeală este artista care a pictat tablourile mai multor personalități notorii, precum cele ale Prințului Michael de Kent, Regina Elisabeta a II-a, Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, dar și tabloul Prințului Philip, care a ajuns în patrimoniul Casei Regale britanice.

Am provocat-o pe pictorița Elena Plămădeală la confesiuni și reflecții despre arta tradițională și arta digitală din Moldova și Marea Britanie:

Am înțeles că pictura mi-a făcut din ochi… atunci când răsfoiam albumele de schițe ale lui tata. El nu a fost pictor profesionist, dar avea un talent desăvârșit la desen și lemn. Mama și tata au fost cei care au observat că desenam aproape pe orice în casă și au decis să mă înscrie la Școala de Arte din Ialoveni, după care am urmat Colegiul de Arte Plastice “Alexandru Plămădeală” și Facultatea de Urbanism și Arhitectură la Universitatea Tehnică a Moldovei.

Un impact în pregătirea mea ca profesionistă l-a avut istoria artelor. E ca în construcția casei, istoria artelor e fundația. Pe ea se bazează tot ce construiești mai departe în orice domeniul artistic, fie muzică, teatru sau arhitectură. Nu renunțați să vă cunoașteți rădăcinile! Mentorii-profesorii sunt cei care vă îndrumă și vă formează. Respectați-i și furați din secretele meseriei cât de mult puteți!

Pictura este ușoară atunci când așa o simți. Rezultatele o să apară, dacă practici și nu renunți.

Drumul către Marea Britanie nu a fost lung, dar interesant. Căutam o schimbare la nivel de mentalitate și am găsit-o. Creioanele ascuțite mult, au văzut multe hârtii în comparație cu creioanele noi. Viața este o călătorie, iar pentru a ne dezvolta avem nevoie atât de drumuri ușoare, cât și grele.

A fi pictor în Marea Britanie înseamnă să lucrezi și să lucrezi. Marea Britanie e mult mai mare decât Moldova, iar dacă vreai să te afirmi ai nevoie de mai multă influență și vizibilitate. Pașii mici aduc victorii mari.

În Moldova arta are viață. Avem multe talente cu un potențial imens și asta am descoperit-o când am predat un curs de artă copiilor la gimnaziul din Sociteni. Tot la Sociteni și Ialoveni am participat la pictarea unor stații de așteptare a transportului public. Noi, oamenii suntem ca niște bureți, iar tot ce ne înconjoară este informație. Sfatul meu e să fim mai selectivi cu informația care o lăsăm să creeze impact de calitate asupra noastră. Cred că trebuie modificată percepția că artistul trebuie să supraviețuiască. Artistul are nevoie fie de un agent sau de capacități de a își vinde propriile lucrări. Obiectele de artă nu au parcurs geografic, au oameni cu idei în spate. Iar aici apare marea dilemă: cum le vinzi? Fie în Moldova sau în altă țară.

Ideea de a picta tablouri cu personalități notorii a apărut spontan în ziua de naștere a Reginei Elizabeth a II-a, când am decis să o pictez, apoi au urmat și altele. Portretul Ducelui Phillip a fost dăruit la un eveniment caritabil cu Rotary Club Cișmigiu și Rotary Club London, și se află la Buckingham Palace.

Descifrez arta ca fiind pâinea caldă care adună în jurul său oamenii care vor să își trezească papilele gustative cu o bucățică.

Arta presupune originalitate și unicitate. Arta digitală e cea ce îți oferă posibilități diverse cu o tabletă grafică. Autenticitatea aici se obține prin experiența și stilul fiecărui artist. Trăind în secolul 21 nu putem omite existența ei. Noi percepem arta ca o experiență și o trăim sau chiar suntem parte a unor show-uri artistice, reviste, jocuri computerizate, aplicații mobile care în sine prezintă procesul creativ. Arta tradițională pe pânză, lemn, hârtie, pereți, etc. va exista în continuare și e procesul manual unic cu care este făcut, iar valoarea ei va fi net superioară celei digitale. Procesul grafic însă ne arată capacități și cunoștințe dobândite a unui pictor care poate să deseneze atât pe hârtie, cât și pe o tabletă.

Rolul pictorului este de a crea continuitate, de la desenele rupestre până în prezent. Așa putem vizualiza și învăța istoria. Așa ne construim și formăm propriul gust estetic.

Fotografia și pictura fac parte din viața mea. Nu le separ, ambele sunt familia mea artistică. Aș mai adăuga și designul/arhitectura aici. Prima a apărut pictura în copilărie. Din perioada colegiului probabil eram fotograful a tot ce mă înconjura și nu ezitam să documentez emoția. Fotografia ca și pictura captează un moment static, dar într-un mod cu totul diferit. E despre lumină și compoziție. Nu e lumină (naturală sau artificială)… nu e fotografie.

Fiecare artist își înmoaie pensula în suflet și își pictează natura proprie în picturile sale. Eu înainte să pictez stau de vorbă cu Dumnezeu, ca să îi mulțumesc pentru harul de a  crea lucruri frumoase.

La final, te rog să lași o pată de culoare următoarelor cuvinte:

Artă – Pâine

Culori – Albastru

Paletă – Atelier

Tablou – Mama

Pictor – Dumnezeu

Galben – Gutuie

Elena, îți mulțumesc pentru această discuție colorată! Să ai entuziasm și voință în a crea cât mai multe lucruri frumoase!

Autor: Negora Ursu

Bărbații cu măsură mare la pantof sunt mai dotați? 5 mituri despre corpul bărbaților!
Articolul anterior
Cum arată acum silueta Christinei Aguilera!
Articolul următor