Vedetele reușesc să se mențină în forma chiar și în timpul sarcinii, iar unele dintre ele ajung în mod spectaculos la măsura ”S”, într-un timp record. Deși, în primele imaginile după naștere, se pot observa “semne” post sarcină pe trupurile lor, acestea dispar ca prin minune la doar câteva luni după marele eveniment.
Află de la ele cum au reușit să slăbească senzațional.
Irina Tarasiuc
Interpreta Irina Tarasiuc a recunoscut că un aport esențial la scăderea kilogramelor în plus l-a avut regimul alimentar.
” Eu am renunțat la mâncarea de seară. După ora 16.00, doar apă și castraveți. Pe parcursul zilei beau l,5 litri de apă, mănânc fructe, legume, hrișcă cu salată și chefir. Înainte de culcare, fac 40 de minute de sport. Din acestea, 20 de minute învârtesc cercul în jurul bazinului, 2 ture câte 40 de abdomene, 3 ture câte 30 de așezări și ridicarea picioarelor – 2 seturi câte 40 de ori. De patru ori pe săptămână fac împachetări cu lut albastru și miere. Sunt foarte mulțumită de rezultat!”, a spus Irina pentru unica.md.
Aliona Triboi
Aliona a revenit parțial la kilogramele dinaintea sarcinii. Regimul încărcat de lucru a ajutat-o să dea jos cele 23 de kg în plus.
„ Nu sunt o persoană foarte slabă în mod normal, sunt o femeie care trebuie să muncească foarte mult pentru a fi în formă. Iar regimul de lucru încărcat și plin de evenimente, m-a ajutat să dau jos kilogramele puse în timpul sarcinii”.
Cezara
Cezara a afișat imediat după naștere o siluetă fantastică. Iar cele 25 kg care le-a pus pe ea în timpul sarcinii, au dispărut ca prin minune.
“În timpul sarcinii din păcate, nu am putut să fac gimnastică, însă după naștere am revenit. Dacă atunci nu mă abțineam de la nimic, acum am grijă ce mănânc și fac mult sport”.
Katy Rain
A dat naștere unui băiețel, iar, silueta suplă dinaintea sarcinii n-a avut mult de suferit.
“În timpul sarcinii nu mă gândeam la felul în care arăt, ci la copilaș. Mă străduiam să am o alimentație diversă și sănătoasă. În rest, nu îmi făceam griji, pentru că știam că graviditatea are un farmec pentru orice femeie. Din păcate, nu m-am cântărit în timpul sarcinii și nu știu exact câte kilograme am pus pe mine”.
Lilu
Nu a așteptat mult timp, și a apărut la serviciu, la doar câteva săptămâni după naștere. Lumea însă nu a rămas mască s-o revadă la lucru, cât de faptul că Lilu era absolut cea dinaintea sarcinii.
“Secretul?…. norocul și genele sănătoase de la părinții mei. Înainte de sarcină aveam 51, acum când fata are 2 luni jumate am 50. În timpul sarcinii am luat 13 kg. Amelie a avut colici zi și noapte, eram în picioare, plimbindu-mă prin casă cu ea în brațe, poate fiica e secretul:))” .
Victoria Țopa
Nora interpretului Gheorghe Țopa a afișat la botezul băiețelului o siluetă impecabilă. Nici urmă de cele 20 de kilograme puse în timpul sarcinii.
„De regulă, slăbeam repede, făcând câteva exerciţii în plus, dar acum totul s-a schimbat. De când am copil, am realizat că pentru a mă menţine la o anumită greutate, dieta contează în proporţie de 90%. Iar atunci când trebuie toată ziua să ai grijă de cel mic, nici nu ai nevoie de careva efort în plus. Nici nu am observat cum am slăbit, cred că totul este genetic” a spus Victoria Țopa.
text: Iulia Arnaut
sursa foto: Revista ”15 minute”, arhiva personala facebook