Anatol Durbală este actor și regizor la Teatrul Național Mihai Eminescu și prezentatorul emisiunii umoristice “Ora de ras” de la Jurnal TV. A ajuns în topul actorilor de stand-up comedy în publicația britanică The Guardian, datorită filmului „Tenis cu moldovenii”. Are 42 de ani și este un burlac convins… Un interviu despre artă, iubire, mamă, amintiri și vise…
Nopţile dormiţi liniştit? Niciun telefon dubios nu vă tulbură visele? (Mă refer aici la vreun politician supărat).
Până acum nu am avut nicio altercație cu niciun politician și nu am primit niciodată telefoane stranii… chiar dacă postul de televiziune Jurnal TV ne oferă o libertate totală de exprimare. Pe bune, suntem absolut liberi să ne spunem părerile așa cum sunt ele, deşi conștientizăm că există şi unele pericole, însă vorba ceea: “Cine nu riscă nimic, riscă totul!”
Combinaţia dintre teatru şi televiziune este una de succes?
Cred că da! Și-ți voi spune de ce… în prezent trăim cu atâta internet, publicitate, iar pentru un actor este foarte important cumva să fie cunoscut. Televiziunea, în acest, sens este un instrument incomparabil de “puternic”. Cunoaștem cu toții că efortul de a merge la spectacol, pentru cetățeanul nostru, este mult mai mare decât să vină acasă, să se relaxeze pe canapea și să apese butonul telecomenzii…
Faptul că sunt în televiziune, mă ajută mult și în domeniul actoriei. S-a schimbat atitudinea atât a spectatorilor, cât și a conducerii teatrului, care a început să mă implice mai activ. La moment sunt distribuit în două spectacole deodată!
Totodată, televiziunea îmi solicită niște aptitudini pe care nici nu știam că le am și care în teatru nu sunt utilizate la maxim, spre exemplu “cântatul”…
Când aţi descoperit dragostea de teatru?
… din fragedă copilărie, la școală. Eram sigur că vreau să urmez acest vis, iar la 17 ani eram deja student la Moscova la cea mai renumită școală de teatru din lume, MHAT. Mama a fost singura care m-a susținut total în acest sens, este un om extraterestru. Am dorit acordeon, mi-a cumpărat acordeon. Am dorit la dansuri, m-a dat la dansuri. Niciodată nu mi-a pus piedici, am avut un mare, mare noroc! Majoritatea însă erau sceptici, vedeau alegerea mea ca pe o aventură! De aceea, mi-am zis că dacă merg în profesia asta, trebuie să merg la maxim!
Dragostea de mamă nu poate fi asemănată cu nimic…
După moartea bunicii, este singurul om care mă iubește extrem de mult așa cum sunt: bolnav, sănătos, noaptea, ziua, murdar, frumos, urât, cu păr sau fără. N-am cunoscut nicio altă femeie capabilă să mă rabde aşa cum sunt, cu caracterul meu foarte complicat și spurcat…
Când v-aţi îndrăgostit prima dată?
E complicată întrebarea… Ştii, dacă stau și mă gândesc în mintea mea, cred că nu m-am îndrăgostit niciodată… Dar am spus “te iubesc” de 3 ori şi de 3 ori am regretat… Nu-s un sfânt! Sunt viu, sănătos, îmi plac femeile, sunt “lesbian”, însă viaţa este viaţă… Dacă mă mai gândesc, sentimentele pentru o colegă de facultate moldoveancă m-au cutremurat prima dată în timpul studenţiei, la Moscova. Cred că ea a fost prima mea dragoste…
Aţi găsit femeia visurilor dvs. sau urmează? Ce calități ar trebui să aibă ea?
Nu pot spune că nu am găsit femeia visurilor mele, poate am găsit-o și am pierdut-o, nu știu…(tăcere). Nu în toate cazurile am fost eu cel care a renunţat și a plecat… Au fost situații când au plecat femeile de la mine, iar eu eram gata să dau orice ca să nu plece. Dar așa s-au întâmplat lucrurile…
Femeia mea ideală… N-aș vrea să am alături o femeie ideală, perfectă, mi se pare că aș adormi de fericire în acest caz. Mi-ar plăcea să fiu cu o femeie care să aibă caracterul foarte bine pronunțat, care să facă ceva în viață, care să aibă o îndeletnicire, să fie de ceva pasionată… După părerea mea, doi oameni au un rost să se unească pentru ca să-și contureze personalitățile, dar nu să le distrugă…
Ați pus accent pe carieră, în detrimentul vieții personale. Este un sacrificiu sau doar o întâmplare?!
Nu mi-am pus accente niciodată, așa s-a întâmplat în viața mea… Tot timpul am fost deschis, dacă mi-a fost dragă o fată, am făcut tot posibilul s-o am alături, dar lucrurile până la urmă s-au rupt… Cu trecerea anilor, este tot mai greu, deja caracterul meu s-a conturat, este foarte dur și foarte puţin flexibil. Asta e soarta mea. Într-adevăr, observ că balanța înclină mai mult spre profesie, însă nu pot schimba nimic, aceste lucruri se întâmplă în mod organic, armonios. Eu pe mama aşa o liniștesc: “În 2 ani mă fac cu familie și cu 2 copii și s-a terminat discuția”.
Dacă aţi trage o linie acum, ce vise s-au împlinit și care urmează să se realizeze?
Eu cu visurile am tot timpul o rezervă. Când ne rugăm spunem “Doamne, facă-se-n voia ta, nu a mea” și m-am convins de o mie de ori că este foarte adevărată rugăciunea. Dacă Dumnezeu ar vrea să le încurce oamenilor, pur și simplu, le-ar împlini toate dorințele. Noi suntem așa de orbi și de inconștienţi și uneori ne dorim așa tâmpenii, că nici nu ne dăm seama ce consecințe ar urma după… Tot timpul când vine binele, apare neapărat şi răul… Visez ca Domnul să mă protejeze şi să nu-mi împlinească visele… Contez foarte mult pe tot ceea ce înseamnă soartă şi Dumnezeu, căci câteodată are grijă să te înmoaie cu nasul în glod… Ador insuccesul! Iar când e prea mult bine, încep să tremur. Înseamnă că ceva nu este în ordine cu mine, dacă am devenit ursuz și nu mai simt că nu poate fi totul perfect.
Victoria Sănduţă