Ceea ce mă sperie este dispariția Bărbatului

“Masculinitate, feminitate. Pierdem sensuri, ne scapă esența. Rolurile se schimbă și vina e de ambele părți. Părerea mea de om onest care pune capul liniștit pe pernă, noaptea…”, scrie pe www.catchy.ro.

separator

“De ce spun asta? Dintr-un motiv foarte simplu. Femeile au ajuns să care saci cu glet, plase care cântăresc tone, de la aprozar, deschid singure borcane, vorba prietenei Mihaela Baran, chiar dacă bărbatul e dornic și plin de zel să dea o mână de ajutor. Și asta se întâmplă doar din dorința ei subconștientă de a-l castra emoțional. De a-i arăta cine-i șeful. Acest comportament frizează puțin patologicul, denotă o crasă lipsă de încredere în sine și o nevoie acută de control. M-am făcut înțeleasă? Cred că da. Detalii, în cărțile de psihologie.

Bărbații, pe de altă parte, se epilează, se uleiază și pensează, și își fac manichiura, întocmai ca niște cocote de doi bani care încearcă să agațe, pentru doi poli, un trecător anonim să aibă și ele de un păhărel și o pâine. Pentru că exact asta am simțit ieri, la ștrand, văzând toți acei eunuci etalându-și mușchii, tatuajele și chelia, toate acoperite de un strat gros de ulei: scârbă. Dragilor, nu vrem să vă lingem. Preferabil ar fi să nu vă vedem. Dar nu avem cum, pentru că și noi vrem să ne bucurăm de apă și soare. Bun, dar nu ăștia sunt adevărata problemă. Provoacă scârbă, da. Dar amestecată cu milă. Nu sunt sănătoși. Emoțional, zic. Detalii, tot în cărți.

Ceea ce mă sperie, însă, este dispariția Bărbatului. Ieri am trăit o experiență care m-a îndurerat, în ciuda eforturilor mele de a crede că Femeia și Bărbatul au o esență clară. Mă strofoc din ce în ce mai mult să cred asta. Eram la o terasă, cu limonada în față și relaxarea pe geană. Citeam liniștită, îmbrăcată absolut decent (asta ca să nu spuneți, cu toate că e o prostie, că eu aș fi fost factor instigator), când un bețivan se apropie de mine și mă abordează. Cunosc genul. Și eu sunt ca ei din când în când, doar că îmi văd de muzica mea. Așa că nu i-am răspuns, tocmai pentru că nu voiam să stârnesc un scandal. Am fost însă nevoită să o fac. Pentru că, intrigat de lipsa mea de atenție, m-a prins de braț. În acel moment am văzut roșu în fața ochilor, m-am ridicat și i-am spus deloc frumos să plece, pentru că altfel, va fi mai rău. L-am întărâtat. M-a strâns și mai tare. M-am transformat într-o leoaică, gata să îi sar la gât. I-am spus că e preferabil să plece în patru labe de acolo, decât în mașina poliției. Nu mi-a fost frică. Mi-au fost nervi. Mulți. Problema e alta. Terasa era ticsită de ceea ce, anatomic, se numesc bărbați. Domnilor, doamnelor, nici măcar unul nu s-a ridicat pentru a-mi lua apărarea. Am fost, încă o dată, în aceeași zi, scârbită.

Da, m-am descurcat singură, la fel cum mă descurc mereu. Nu pentru că aș vrea neapărat, ci pentru că e musai. Și, dacă-i musai, cu plăcere. Dar am văzut femei căzute, ajutate să se ridice tot de femei. Eunucii erau prea ocupați să își continue pasul triumfător, în căutarea unei prade facile prin jungla orașului, pe care să o învingă și să își dovedească, astfel, supremația. Am văzut femei agasate, în ajutorul cărora am sărit, pentru că bărbații se uitau ca la meci. Așa au învățat ei. Dacă e meci, de orice fel, ei stau în tribune, fluieră și o pun de un pariu. Ba chiar se prea poate să îl trimită pe ăla micu’ să cumpere niște semințe.

Pe de o parte, vina e a muierilor care au uitat că feminitatea nu poate fi cu adevărat completă decât în contopirea cu masculinitatea. Femeile s-au transformat în niște androgini care au uitat că pot fi amazoane, chiar dacă sunt blânde, gingașe și delicate, atunci când e cazul.

Bărbații, pe de altă parte, au uitat că femeia nu vrea să își ia greutatea de pe umeri și frunte și să le-o predea. Nici gând. A învățat de mult să se organizeze în așa fel încât să răzbească. Dar nu vă lăsați păcăliți de aparențe. Nu ar vrea să poată așa de mult. Ar vrea ca, măcar din când în când, să poată fi vulnerabilă și fragilă, în brațele bărbatului ei. Nu se va lamenta. Nici nu va jeli frenetic, spunându-ți cât de grea e viața ei. Va fi femeie. Se va ghemui la pieptul tău, poate va ofta odată, abia perceptibil, să dea răul afară, și apoi va închide ochii, liniștită și va adormi. Ca un copil căruia îi cânți cel mai frumos cântec de leagăn.

Doamnelor, domnilor, nu mai schimbați rolurile! Esența e clară. Nu ai cum să o denaturezi. Aceste tentative de a trece în cealaltă tabără, nu fac decât să ne transforme într-o societate lipsită de iubire. Când, de fapt, asta e tot ce ne dorim: să ne iubim.”

alte Articole interesante