Sergiu Vulpe, fotograful cu inimă de muzician și suflet de poet

Sergiu Vulpe vine din satul Cigîrleni, raionul Ialoveni, dintr-o familie de profesori, oameni simpli, onești care s-au dedicat  familiei și profesiei cu trup și suflet, fiind alături de discipolii lor! De mic, Sergiu a îndrăgit muzica, drept urmare a studiat clarinetul, saxofonul și pianul la școala muzicală, după care a continuat să studieze aceleași instrumente la Academia de Muzică și Arte Plastice.

separator

Sergiu Vulpe, fotograful cu inimă de muzician și suflet de poet

Îmi plăcea la nebunie să ascult și să interpretez muzica, dar în același timp, eram ispitit și de arta fotografică ce am îndrăgit-o de la bunicul meu, care a fost pictor și fotograf. Respectiv am încercat să îmbrățișez și această artă. Între timp, am reușit să scriu 2 albume de muzică instrumentală și 2 cărțulii cu versuri, urmează să mai scriu.

Odă Femeii
Tu ești menirea dragostei
Scăldată-n har Dumnezeesc,
Dar soarta-ți este-al muntelui vulcan,
Ce-n sînul lui, granit, calcar zvîcnesc.

Ești a Edenului podoabă orhidee,
Ce răsărit-ai din pămîntul sfînt, Otee.

Tu ești izvorul rodnic al universului cuprins
Ce oglindește chipul soarelui încins.

Tu ești al sufletului călăuza în ispită,
Tu ești adulmec de păcat, blestemului sortită.

Corina Daraban, soția

  • unicamd unica.md Din ce motiv ai părăsit țara?
  • Sergiu V. De fapt, sunt mai multe motive din cauza cărora am fost nevoit să plec din țară, câteva dintre ele sunt: atitudinea batjocoritoare din partea guvernării, salariile mizere, prețurile cosmice, justiția coruptă. Atitudinea unor funcționari publici, la fel e tristă, lasă de dorit, capaciatatea comunicării și a bunelor maniere.

  • unicamd unica.md De ce ai ales să pleci în Irlanda?
  • Sergiu V. Pentru că Irlanda visam să o văd încă de pe vremuri, de pe când eram mic, atunci când l-am citit pe marele dramaturg Bernard Shaw. Apoi, îndrăgostit fiind de muzica irlandeză, am fost atras și mai mult.

    Ajungând pe această insulă de smarald, am întâlnit oameni cu inimi nemărginite și am aflat o guvernare ce are grijă de popor. De mulți ani, urmăresc creațiile regelui stepului Michael Flatley și a dansatoarei lui, Bernadette Flynn, soarta a aranjat în așa mod lucrurile, ca aflându-mă aici, să întâlnesc acești artiști de talie mondială și să devenim prieteni de familie. Tot aici l-am întâlnit și pe idolul meu, Sting, cu care am făcut schimb de albume și am trăit un vis alături de el.

Sebastian și Agata Vulpe

  • unicamd unica.md Ce reprezintă pentru tine fotografia, amintire sau arta?
  • Sergiu V. Unii fotografi răpesc realitatea și impun dominația propriei viziuni, alții întâmpină realitatea cu mai multă tandrețe și pentru ei o fotografie este un instrument de dragoste și revelație.

    În viziunea mea, fotografia este arta de a fura timpului o fărâmitură de clipă, ea este legătura dintre vis și realitate, un secret despre un secret, cu cât îți spune mai mult, cu atât înțelegi mai puțin.

Corina Daraban, soția

  • unicamd unica.md Care este cea mai reușită fotografie a ta?
  • Sergiu V. Nu știu care este cea mai reușită fotografie, considerând că nu am făcut suficient pentru a avea o fotografie reușită, în schimb pot să vă prezint o lucrare , de rezultatul căreia într-adevăr sunt mulțumit. Fotografia este executată cu o lentilă manuală produsă de ruși, sursa de lumină fiind doar becul din mașină, în timp ce modelul plângea. Lucrarea nu este editată, este absolut material brut.

Corina Daraban, soția

Promisiune
Am să te cânt mereu în versuri
Și pe oglindă chipul tău îl voi picta.
Și ca să mă smulg din lume și din stresuri,
Voi sta-n genunchi, s-admir necontenit crearea ta.

  • unicamd unica.md Cele mai multe fotografii le-ai realizat…
  • Sergiu V. Am îndrăznit să execut mai multe genuri de fotografie, activând în mai multe ramuri ale acestui gen de artă, dar mai aproape de sufletul meu a fost, este și va fi chipul omului, portretul.
Sebastian Vulpe, fiulEcaterina Vulpe

  • unicamd unica.md Cum îți definești stilul de fotografie?
  • Sergiu V.  În niciun fel. (râde) Doar că mă conduc după un principiu: să nu plagiez. Dacă timpul îmi va permite să continui și să ating un rezultat, mă voi gândi atunci cum să-l definesc.
Agata Vulpe, fiicaAgata Vulpe, fiica

  • unicamd unica.md Au existat momente în care pur și simplu nu ai putut face o poză?
  • Sergiu V. Da, și nu o dată, pentru că după cum am menționat, nu obișnuiesc să plagiez sau să merg la filmare cu schițe, șabloane, exemple cum o fac unii… Am avut blocaje din mai multe motive, cum ar fi: lipsa de timp, emoții, stres, oboseală.
Ana Rosa Tanos, actrita din BraziliaAna Rosa Tanos, actrita din Brazilia

  • unicamd unica.md Unde au ajuns fotografiile tale?
  • Sergiu V. N-am participat în nici un proiect sau concurs cu fotografiile mele, din motiv că nu mi se par suficient de reușite, dar am trimis, la insistența surorii mele, pentru National Geographic o fotografie, care a fost executată cu o lentilă simplă, manuală, ceea ce e practic imposibil să captezi: niște libelule în zbor, după care am și fost premiat.

#unicLifeHacks: Top 5 tipuri de tricouri pe care trebuie să le ai în garderobă

🤗

Tricoul, un element vestimentar nelipsit, de altfel, din garderoba oricui, însă căruia cu siguranță nu îi oferim suficientă importanță. Tricoul îți poate fi cel mai bun aliat. Sau, din contră, cel mai mare dușman.
O primă greșeală pe care o facem cei mai mulți dintre noi când vine vorba de achiziționarea unui tricou este legată de alegerea dimensiunii corecte. De exemplu, un tricou S de la brandul X îți este numai bun, în timp ce tot S, dar de la alt brand îți este larg. Ca să fii sigur că nu dai greș cu un articol atât de simplu, ne-am gândit să-ți prezintăm câteva sfaturi legate de cum și mai ales ce fel de modele trebuie neapărat să ai în garderobă.


*Partenerul emisiunii –UNIC  – https://www.instagram.com/unic.md/ 
*Prezentator – Luciana Gurduz – https://www.instagram.com/lucianagurduz/

#stilunic – Alexandru Ghețan și Marco Ballerini:”Azi vedem cine este cel mai bun stilist: noi sau Nicoleta?”

În ultima perioadă îi vezi tot mai des împreună pe la diverse emisiune, deoarece după participarea în cadrul unui proiect, au devenit prieteni. Par foarte diferiți, însă ambii se înțeleg foarte bine și în acest episod de #stilunic vei avea ocazia să vezi cât de bine se cunosc. Un episod unde Alexandru Ghețan și Marco Ballerini au fost provocați să devină pentru o zi stiliști. Cine a câștigat, vezi în emisiune!

Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Importanța șamponului de păr în procesul de styling

Orice aranjare poate arăta senzațional pe un păr sănătos. Și de aici trebuie să pornească totul. Dacă vrei să întorci priviri, să îți placă ce vezi în oglindă – este foarte important să ai grijă ce produse folosești.

În acest video, hair stilistul Ekaterina Atasii și-a propus să vă spună de ce gama Equilibra de produse pentru păr este o variantă de avut încredere!

Aici afli mai multe detalii despre produs:

INSTAGRAM – https://www.instagram.com/equilibra_moldova/

Facebook – https://www.facebook.com/Equilibra.Moldova

Site – https://ff.md/

O elevă de 16 ani a rămas însărcinată, deși medicii au constatat că este virgină
Articolul anterior
Hăinuțele care inspiră copiilor sentimentul de încredere!
Articolul următor