Ana Tkacenko: “Teatrul este crucea pe care mi-am ales-o și pe care trebuie s-o duc cu demnitate”

Este pasiunată de teatru de când se ține minte. Nu și-a dorit niciodată să îmbrățișeze altă profesie. S-a visat actriță de teatru încă din perioada când era la grădiniță. Întrebată dacă ar avea ocazia să se întoarcă în timp și să aleagă altă profesie, răspunde cu certitudine că chiar și așa, știind despre greutățile și încercările care o așteaptă, tot teatrul ar alege. Aceasta e Ana Tkacenko, actrița care a avut un vis și l-a văzut împlinit datorită meseriei pe care a ales-o. Are în bigrafia sa trecute peste 20 de spectacole, iar de doi ani încoace trăiește în scenă drama unei necunoscute în care s-au regăsit zeci de femei și au stors o lacrimă la altele câteva sute. Am prins-o pe Ana după culise, în momentul în care o lăsa pe necunoscută în scenă și revenea la viața reală, la femeia Ana Tkacenko. Printre florile primite de la spectatori, actrița ne-a împărtășit dintr-o răsuflare pasiunea și viața ei din și dincolo de scenă.

403984_471311019554199_489872763_n

Ce înseamna teatrul pentru tine?

Pentru mine teatru obține o mai mare valoare cu cât îmi adun anii, cred că este direct proporțional cu vârsta. Dacă atunci când eram la școală și visam să mă fac actriță, însemna doar o meserie și implinirea unui vis, acum, la 30 de ani, însemnă o menire, o cruce pe care mi-am ales-o și pe care trebuie s-o duc cu demnitate până la sfârșit.

23533_1322731799528_3868276_nCe roluri te-au marcat sau care te-au dezorientat?

Toate rolurile care te marchează te și dezorientează! Este foarte curios… cu cât mai mult te debusolează la început, cu atât mai bine îți reușesc și respectiv, te marchează mai profund. Cu cât dai mai mult, cu atât ți se întoarce!  Da, teatrul în privința legilor este exact ca un destin uman – nu acceptă greșeli – și dăruirea, răbdarea și dragostea este tot ce trebuie să dai ca să ți se ofere.

 E mai ușor să joci în comedie, tu totuși ai ales să joci într-un spectacol dramatic. Cum, când și de ce?

Nu este mai ușor să joci în comedie… Nu știu dacă expresia “e mai ușor” este compatibilă cu jocul. Ba chiar aș spune că a face comedie e mult mai greu. Profesorul meu de la București, Tudor Mărăscu spunea foarte frumos “comedie – farmacie”.  Adică dacă nu este dozat cu măsura riști să faci o caricatură… și respectiv tot restul rămâi doar o caricatură. Cât despre spectacolul dramatic… Da, pot spune că aici chiar am ales să joc, dar nu din mare poftă de a face drama, ci pentru marea venerație pe care o port pentru opera lui S.Zweig. M-am legat de nuvela ”Scrisoarea unei necunoscute” cu vreo 15 ani în urmă. Atunci nu știam ca o s-o dramatizez și o să joc, dar mi-a plăcut foarte mult atunci, ca după mulți ani să fie exact această nuvelă, regizorul potrivit, oamenii potriviți care să mă susţină și eu cred că destul de “potrivită” să joc în acest monospectacol.

15310_1409911298961_1878640_n

De câte ori ai jucat ”Scrisoarea unei necunoscute”?

Cred că am jucat peste 60 de reprezentații…

ana”Scrisoarea unei necunoscute” este un monolog despre drama unei femei. Cât de ușor ți să dă fiecare apariție în fața publicului?

Hmm… Miracolul cu acest monospectacol este altul… cu 2 zile înainte să-l joc deja îl simt. Sunt niște stări foarte ciudate pe care le trăiesc când se apropie ziua reprezentației. Sunt caudate, în sens că sunt urmarită de o melancolie, de o sensibilitatea excesivă a mea. De fapt atât corpul, cât și rațiunea mea acumulează pentru ce trebuie să dau în scenă. Pentru un asemnea spectacol nu sunt suficiente doar 2 ore de concentrare, mai degrabă câteva zile. Aparițiile în fața publicului sunt altceva. Eu apar în fața publicului abia după spectacol… ceea ce se întamplă în scenă în timpul spectacolului nu are nicio legatura cu actrița Ana Tkacenko.

Scrisoarea unei necunoscute2

Te-a marcat într-un fel drama eroinei tale?

scrisoarewa unei necunoscuteDa, ca orice alt rol. Poate un pic mai mult pentru că sunt singură în scenă. E un monospectacol, deci este mai mult, mai greu, mai singur… Dar ce ține de drama eroinei mele… da, m-a marcat. Nu știu cum trebuie să fii ca să nu te marcheze, dar deja m-am tratat câte un pic J.

Joci atât de real durerea, dezamăgire, nebunia… Cum reușești?

Îmi reușește asta abia după 2 ani de joc și nici acum nu pot spune că am ajuns la ce mi-aș fi dorit. Cred că îmi reușește pentru că am acumulat niște emoții, trăiri, pe care le-am mistuit, le-am existat și asta este rezultatul lor. În rest, mă ajută foarte mult imaginația mea, pe care o exploatez la maxim și doar mă teleportez în viața eroinei. Dar totuşi, secretul este experienţa! Spectacolul este așezat, are aer, are viață.

Crezi că doar o femeie care a trăit o tragedie  sau o dramă poate să simtă ceea ce vrei să transmiți prin eroina ta?

Nu… cred că orice om care simte în general, poate simți ce vreau să transmit prin eroina mea. Pentru vizionarea acestui spectacol ai nevoie doar de un singur ingredient SĂ FII OM… în rest toate curg.

20448_1304371620535_6321227_n

Ce vrea de fapt să transmit monologul ”Scrisoarea unei necunoscute”?

În primul rând vrea să transmită o viață de om… o viaţă plină, diferită de cea a altora. Prin acest spectacol aș vrea ca lumea să fie mai atentă cu cei din jur, pentru că doar dacă privești în jurul tău și-ți pasă, poți să-ți dai seama că cineva, alături de tine trăiește o dramă, iar tu poți salva acest om… Cred că multe din tristețile care i s-au întamplat eroinei  mele își au sursa din singuratate… Asta vreau să transmit prin ”Scrisoarea unei necunoscute”. Priviți în jurul vostru, sunt oameni ce au nevoie de ajutorul vostru!

Dincolo de scenă, Ana Tkacenko a trăit o dramă în dragoste?

Dramă? Nu cred… probabil pentru că n-am iubit J. Au fost dezamăgiri, dar trecătoare și puierile și care parcă n-au fost ale mele… sau eu ale lor.

20448_1304367620435_221517_n

A recunoscut cineva din public că s-a regăsit în scenele din ”Scrisoarea unei necunoscute”?

… Da… A fost atât de înspăimântător!  Cel mai dureros e că nu doar cineva. Mi s-a întâmplat în mai multe rânduri să fiu asteptată după spectacol de femei care plângeau și îmi vorbeau admirativ, dar de câteva ori a fost ca o bucată din altă lume… Odată m-a așteptat o doamnă, vorbitoare de limbă rusă. Cred că avea în jur de 40 de ani. Plângea în hohote și îmi mulțumea spunându-mi că și-a văzut soarta. Mi-a repetat mult fraza asta și nici din plâns nu se oprea… În astfel de cazuri mă simt foarte ciudat, neputiincioasă, dar nu în ultimul rând înspăimântată doar la gândul: Ce viață a trăit acea femeie?

Ai avut și critici pe seama acestui spectacol?

Da… cred că au fost. Dar le mulțumesc celor care m-au criticat că n-au vorbit prea tare sau prea mult ca să aud eu, pentru că eu nu am prea auzit critici. Dacă te referi la faptul că sunt “prieteni” care îți zâmbesc în față și te urcă pe pedestal ca la colț să te desființeze, astea nu sunt critici. Aștia sunt “prieteni” care au și ei funcția lor și cărora le mulțumesc pentru participarea activă la dezvoltarea socio-culturală a țării.

20448_1317289463473_7498380_n

Am văzut mulți tineri în sală. Care este publicul cel mai frecvent la spectacolul ”Scrisoarea unei necunoscute”?

Uite acest spectacol nu are vârstă la public. În doi ani am întâlnit de toate. Cred că e un spectacol fără “vârstă”, fără “gen”… E un spectacol ce atinge și dacă asta a fost obiectivul, atunci pot spune cu mâna pe inimă, ca a fost atins.

Dacă ar trebui să alegi  între un rol într-o dramă și altul într-o comedie, pe care l-ai alege?

Pe amândouă… și dacă s-ar putea să le și combin… hmmm…

9

Dacă ți-ar propune cineva să alegi vreodată între familie și teatru? Cum ai încerca să convingi acea persoană că ai nevoie de ambele?

Nu aș încerca să conving pe nimeni de nimic! Unicul om pe care trebuie să-l conving de ceva sunt chiar eu. În rest, toate sunt așa cum trebuie să fi. Iar dacă cineva ar veni cu o asemenea “propunere”, l-aș întreba pe cine ar alege între mama și tata, între un frate și o soră, cam asta e pentru mine Teatrul și Familie le poți combina perfect dacă vrei. Poți să ai și o familie, poți să faci și teatru. Chiar mă amuză oamenii care se interesează cum le reușesc și dacă se “combina”… Da! Teatrul și Familia sunt perechea indeală… trebuie să le găsești cheia.

alte Articole interesante