Daniela Dermengi cea mai fericită mămică! Acum, existența ei a prins contur și mai mult sens

De aproape o lună de zile, Daniela Dermengi este fericită și împlinită, pentru că a adus pe lume cel mai scump și mai iubit omuleț – băiețelul Daniel! Acum, spune că viața ei este mult mai frumoasă și mai colorată, iar fiecare zi este o nouă aventură în lumea maternității.

separator
Iată ce spune Daniela despre cum e să fii mămică pentru prima oară:
„Încerc să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie perioada prin care trec acum, dar se pare că maternitatea e despre emoții care nu-și găsesc pereche printre cuvinte. Cert e faptul că toate dificultățile din sarcină și durerile nașterii sunt prea puține și prea ușoare dacă le punem pe aceeași balanță cu sentimentele și emoțiile generate de apariția bebelușului. Este o perioadă în care dragostea și grija capătă definiții noi, fricile sunt mână în mână cu încrederea că faci ce trebuie și cum e mai bine, existența prinde contur și viața prinde mai mult sens.”

Laura Cosoi, anunț sexul celui de-al patrulea copil. Mama a trei fetițe și-a visat bebelușul

Însărcinată pentru a patra oară, actrița româncă Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara.

Laura Cosoi va deveni mamă din nou, în vara anului 2024, când va aduce pe lume al patrulea copil. Vedeta a făcut primele declarații despre numele copilului. Laura Cosoi mărturisește că a știut că familia ei se va mări încă din ziua în care a născut-o pe Lara, cea de-a treia fiică.

Actrița dezvăluie că și-a visat al patrulea copil. „L-am visat. Mi-a spus numele. Știam din ziua în care am născut-o pe Lara, dacă vom mai face al patrulea copil, știam sexul și numele, mi l-a spus, așa încât, nu am ales eu a patra oară, a ales copilul, Dumnezeu”, a povestit Laura Cosoi, pe o rețea de socializare, potrivit unica.ro.

Dacă în cazul sarcinilor anterioare a fost extrem de deschisă, în prezent, vedeta a mărturisit că ea și Cosmin Curticăpean nu își doresc să facă public sexul copilului. Cel puțin deocamdată.

Cum se descurcă Laura Cosoi cu trei copii

Cei doi nu au apelat la ajutorul unei bone pentru îngrijirea copiilor, iar fetițele au fost incluse în colectivitate destul de rapid. Actrița și soțul ei și-au înscris fiicele la o creșă din apropierea casei și atât Laura Cosoi, cât și Cosmin au încercat să își organizeze programul în așa fel încât să fie cât mai prezenți în viața micuțelor.

Laura Cosoi are 42 de ani, este actriță și a devenit cunoscută în 2002, după succesul avut cu serialul La Bloc, difuzat la Pro TV.

Este căsătorită în 2005 cu Cosmin Curticăpean, împreună cu care are trei fiice: Rita (6 ani), Vera (3 ani și jumătate) și Lara (2 ani).

Însărcinată pentru a patra oară, Laura Cosoi a dezvăluit că a aflat sexul copilului și știe deja ce nume o să poarte. Actrița și soțul ei, Cosmin Curticăpean, mai au împreună trei fiice, Vera, Rita și Lara. Citeşte întreaga ştire: Laura Cosoi, anunț despre numele celui de-al patrulea copil: „L-am visat. Mi l-a spus”. Actrița și soțul ei mai au trei fiice

#stilunic – Alexandru Ghețan și Marco Ballerini:”Azi vedem cine este cel mai bun stilist: noi sau Nicoleta?”

În ultima perioadă îi vezi tot mai des împreună pe la diverse emisiune, deoarece după participarea în cadrul unui proiect, au devenit prieteni. Par foarte diferiți, însă ambii se înțeleg foarte bine și în acest episod de #stilunic vei avea ocazia să vezi cât de bine se cunosc. Un episod unde Alexandru Ghețan și Marco Ballerini au fost provocați să devină pentru o zi stiliști. Cine a câștigat, vezi în emisiune!

Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Importanța șamponului de păr în procesul de styling

Orice aranjare poate arăta senzațional pe un păr sănătos. Și de aici trebuie să pornească totul. Dacă vrei să întorci priviri, să îți placă ce vezi în oglindă – este foarte important să ai grijă ce produse folosești.

În acest video, hair stilistul Ekaterina Atasii și-a propus să vă spună de ce gama Equilibra de produse pentru păr este o variantă de avut încredere!

Aici afli mai multe detalii despre produs:

INSTAGRAM – https://www.instagram.com/equilibra_moldova/

Facebook – https://www.facebook.com/Equilibra.Moldova

Site – https://ff.md/

Cugetări înțelepte despre viață, căsătorie și copii, dezvăluite de Monica Bellucci
Articolul anterior
O tânără din Moldova a obținut medalia de bronz la Campionatul European de înot
Articolul următor