De ce nu se mărită moldovencele?

“Ai peste 30 de ani, ești nemăritată, iar la orizont nu se arată niciun prinț pe cal alb? Trist. Trist pentru că îți pui această problemă. Într-o țară normală din vestul civilizat nu ar fi deloc grav. Nu te măriți la 30? Asta e, până la 40 mai e vreme…” scrie http://cojocari.ro/.

separator

Iar dacă îți dorești un copil, nu-i bai. Găsești donatori de spermă cu duiumul. Clinicile private oferă servicii de calitate. Dar să revenim la moldovencele noastre. Le-am lăsat scrutând orizontul în așteptarea prințului.

viata-fara-moldovence-520x245

Sunt sigur, fiecare dintre voi aveți o verișoară, o cunoștință, o prietenă ajunsă la etapa de “fată bătrână”, cum spun moldovenii. Vai de fetele nemăritate ajunse la 30 de ani. Mătușile or să le plângă de milă, rudele or să caute să afle ce este în neregulă cu ele? Și culmea, totul se va întâmpla de față cu acestea. Nu mai pomenesc de slujbele de la biserica, preoții dezleagă cununiile într-o veselie. Pe lume există suficiente mame disperate și mătuși care își bagă nasul unde nu le fierbe oala. O petrecere cu rudele este un calvar pentru o “fată bătrână”. Iar iadul absolut îl reprezintă nunta sorei mai mici! La fiecare al doilea toast vor auzi: “iar la anu’ să dea Dumnezeu să jucăm la nuntă și la sora mai mare” sau “ia exemplu de la sora mai mică”. Cu gura moldoveanului nu ai cum să te lupți. Pentru societatea moldovenească a fi “fată bătrână” este o greșeală, un păcat chiar. Şi este foarte trist când vezi o “fată bătrână” care chiar se crede “fată bătrână”.

Culmea, în cazul acestor femei nu contează dacă sunt frumoase ori ba. Cunosc sau am cunoscut “fete bătrâne” din Moldova frumoase, atrăgătoare. Bărbații roiesc în jurul lor. Cu toate acestea rămân nemăritate. Nemăritate, intrate în gura lumii și triste. De altfel, am observat o trăsătură comună. Cu foarte puține excepții sunt fete deștepte, educate. Fetele fără educație, fetele cu 9 clase se mărită la sigur. O să-mi permit o glumă: dragele mele, dacă vreți orbește să vă măritați, trebuie să fiți… fără studii. O fată educată, o fată citită nu o să accepte să iasă în oraș cu orice mârlan. O fată educată nu o să accepte să-l ia de soț pe unul care nu o va duce barem o dată la teatru. O fată educată vrea să fie respectată. Pentru că educația pune accent pe respect, îți crește numărul de neuroni activi, dar nu te ajută să te măriți.

658x0_prostitution1

La fel de adevărat este faptul că în această chestiune apare și o altă față a medaliei. Sunt și fete care vor cu ardoare să se mărite. Acesta este visul lor de o viaţă. Dar când prințul sosește, sare din șa și îngenunchează, madmuazela își va țuguia buzele și va spune: “fuuu, mie nu-mi place nuanța de alb, eu voiam ivoire!” Stimată domnișorică, o să ajungi la 40 de ani și o să accepți o mârțoagă murgă. Dacă tot vrei să te măriți, dar ești mai atentă la cal decât la prinț, s-ar putea să ai o mare problemă. Poate ar trebui să te măriţi cu calul, nu cu prinţul. Nu am nicio problemă cu cei atenți la detalii, întrebarea este – care detalii sunt importante? Modelul calului sau modul în care se comportă prințul. Am observat atâtea fătuci pline de sine, cu milioane de selfie-uri făcute în cele mai fierbinți poziții, care se plâng că prințul întârzie să apară. În foarte scurt timp prinții care vă dau târcoale or să lase locul conților, conții baronilor, baronii ofițerilor de cavalerie, iar ofițerii bufonilor.

Nu sunt bun la dat sfaturi. Nici nu cred că există un sfat general valabil pentru toate fetele nemăritate. Din punctul meu de vedere, decât să stai lângă un dobitoc doar de ochii lumii sau să fii bătută în fiecare seară de un beţiv numai ca mătuşile să nu te mai cicălească… mai bine “fată bătrână”!

*Citeşte mai multe articole pe blogul : http://cojocari.ro/

Ce foloseşti în prăjituri: bicarbonat de sodiu sau praf de copt?
Articolul anterior
Chinezoaicele îşi fac operaţii estetice pentru a semăna cu europencele
Articolul următor
Alte articole interesante