Frânturi de amintiri cu… Tania Cerga

cerga3A revenit cu noi forțe și dorințe de a cuceri piața muzicală de acasă și din România. Are multe planuri și tot mai puțin timp pentru amintiri, dar a rămas surprisă ce emoții frumoase pot trezi câteva frânturi de gânduri din copilărie… Tania Cerga a răsfoit dintr-o răsuflare perioadele vieții care au transformat-o în interpretă și femeia de astăzi, doar pentru unica.md.

separator

Părinții din copilărie mi-au spus… că educația unui om este cea mai mare bogăție pe care o are. Responsabilitatea față de lucrurile care le faci sau nu le faci este doar a ta. Și acum țin minte fraza datorită căreia mă luam de carte chiar și când nu aveam chef deloc. ”Dacă ai să înveți rău la școală, ai să ajungi să mături străzile”. Pentru o fată care se vedea artist în viitor, acestă frază era foarte grea. Iar de la bunica am învățat să cuget de două ori înainte de a face ceva și numai din simplul fapt că eram mereu însoțită de îndemnul ei: ”Arată mereu că ai cei șapte ani de acasă”. Mult timp am încercat să înțeleg ce înseamnă asta, iar apoi mă prindeam la gândul că în momentele decizionale apelam inconștient la cei ”șapte ani de acasă”. Antrenăm și învățăm cum este să ai acești ani de care îmi tot spunea bunica prin lucruri simple, dar care au avut impactul dorit de bunica. Dacă aveam două fructe în farfurie și mai era cineva în casă, luam cel mai mic și mai urât fruct, ca cel frumos să revină oaspetelui.

a

Când eram elevă, în fiecare duminică… exersam la pian. Făceam pianul din clasa I-a și munceam mult. Acum nu regret nicio duminică petrecută în fața pianului, dar atunci (zâmbește)… aveam careva regrete. Mi-aș fi dorit să pot alerga împreună cu alți copii, mai ales să merg la săniuș, dar eram ambițioasă și nu vroiam să fiu nepregătită pentru a doua zi. Nu am fost impusă să studiez! Părinții chiar mă rugau să mai las cântatul, cel puțin duminica, ca să putem sta împreună să vizionăm un film, iar eu nu mă sculam de pe scaun până nu simțeam că sunt destul de pregătită să cânt în fața profesorului.

Untitled-1Cea mai dulce amintire despre Mama… este aceea când mama stătea lângă mine înainte de somn. O rugam mereu să stea încă puțin și nu înțelegeam atunci de ce mama nu dormea cu mine. Totuși acele moment, când în cameră era semiîntuneric, iar mama stătea lângă mine, au rămas ca un balsam printre amintirile din copilărie. Banal poate, dar amintirile despre părinți sunt legate de lucrurile simple pe care le faceam… Îmi amintesc cu emoții de o dimineață la bunei, când tata a scos un ”lighean” cu apă afară și noi, fiecare, treceam să ne spele. Mi se părea atât de super că facem tot împreună!

Cea mai haioasă amintire despre Tata… este aceea a sesiunilor de gâdilat. Tata când venea de la serviciu ne prindea prin casă pe mine și pe fratele meu și ne gâdila până nu mai puteam de hohote. În general am avut o copilărie obișnuită și fericită.

catalu copy cerga

cerga2Am avut o adolescență deosebită pentru că… a fost plină! Am încercat să fac ceea ce este specific vârstei. Am organizat petreceri, am stat până mai târziu la vreun party și apoi luam mustrări de la părinți. Mi se pare normal să te simți și să simți frumusețea vârstei prin toate încercările ei. Am avut parte și de iubiri, am fost mereu îndrăgostită, încă de la grădiniță. Îmi amintesc cum îmi plăcea de un băiat și am scris primele mele cântece pe care le cântam la diferite sărbători sperând că poate va înțelege că-i sunt dedicate lui. Nu știu dacă a înțeles, dar a fost un moment care m-a ajutat în cariera mea.

Fiecare perioadă a vieții are farmecul ei și trebuie trăită la maxim. Iar amintirile din copilărie, cât de mărunte, ne fac prezentul mai colorat.

Studiu: Oamenii nu se mai căsătoresc din dragoste, dar sunt mai fericiți. Ce așteptări au de la viață

Potrivit unui sondaj Gallup, persoanele care sunt căsătorite declară că sunt mult mai fericite decât cele care se află într-o relație, indiferent de stadiul ei.

„Oricum ai analiza aceste date, vedem un avantaj destul de mare al căsătoriei în ceea ce privește modul în care oamenii își evaluează viața”, a declarat autorul sondajului, Jonathan Rothwell, economist principal la Gallup, potrivit CNN, preluat de Digi24.

Din 2009 până în 2023, peste 2,5 milioane de adulți din Statele Unite au fost întrebați cum și-ar evalua viața actuală, zero fiind cel mai rău rating posibil și 10 fiind cel mai bun.

Apoi, cercetătorii i-au întrebat pe respondenți cum anticipează că va fi nivelul lor de fericire în următorii 5 ani. Pentru a fi considerată norocoasă, o persoană trebuia să-și acorde un rating de cel puțin șapte la data sondajului și să anticipeze un rating de cel puțin opt în viitorul apropiat.

Pe parcursul perioadei în care a fost realizat studiul, persoanele căsătorite au declarat în mod constant niveluri de fericire mai mari decât cele necăsătorite, variind între 12% și 24% mai mult, în funcție de an. Educația este un predictor puternic al fericirii, dar datele au arătat că adulții căsătoriți care nu au urmat liceul își evaluează viața mai favorabil decât adulții necăsătoriți cu o diplomă de studii superioare.

„Lucruri precum rasa, vârsta, sexul și educația contează. Dar căsătoria pare să conteze mai mult decât acele lucruri atunci când vine vorba de mulțumire, statisfacție și de a trăi mai bine”, a spus Bradford Wilcox, profesor de sociologie și director al National Marriage Project de la Universitatea din Virginia. Wilcox a supravegheat studiul realizat de Gallup.

Poate că fericirea legată de căsătorie are ceva de-a face cu ceea ce oamenii așteaptă de la ea, a spus Ian Kerner, terapeut specializat în relații de cuplu.

„În practica mea din ultimul deceniu am observat o trecere treptată de la „căsătoria din dragoste” la „căsătoria pentru parteneriat”, ceea ce înseamnă că oamenii îi aleg din ce în ce mai mult pentru căsătorie pe cei mai buni prieteni decât pe cei cu care au o relație pasională”, a mai spus Kerner pentru CNN.

Deși acest lucru poate duce la probleme de atracție, oamenii își aleg, totuși, parteneri alături de care regăsesc stabilitate pe termen lung, a mai precizat terapeutul.

De Ziua Îndrăgostiților: ce cadou să-i faci iubitului în funcție de zodie?

Femeile care vor să-și suprindă jumătatea, dar sunt în pană de idei, pot afla ce cadouri să-i ofere iubitului în funcție de semnul său zodiacal.

separator
Berbec

Pentru bărbatul din zodia Berbec e nevoie de multă dragoste și apreciere. O cină romantică pe care să i-o prepari chiar tu, ar fi de apreciat. În plus, iubește lucrurile practice: un jurnal, un portofel, un organaizer.

Taur

Pregătește-i o cină neobișnuită, iar el o va aprecia cu siguranță!

Gemeni

Dacă ești în căutarea cadoului perfect de Sfântul Valentin pentru bărbatul din zodia Gemeni, ai putea opta pentru unul personalizat care să-i arate cât de bine îl cunoști și să-i amintească în fiecare zi de momentele petrecute împreună.

Rac

Pentru bărbatul Rac alege ceva clasic. Poate fi un articol vestimentar cu poza voastră, un ceas sau, dacă preferă bijuteriile, o brățară cu inițiala lui. Racul își adoră casă, deci este bine să-i oferi o baie caldă, urmăriți un film împreună și faceți o grămadă de fotografii.

Leu

Pentru pasionalul Leu, ai putea pregăti o supriză romantică în doi, plină de pasiune. Dă tot ce e mai bun în noaptea de Valentine`s Day. De asemenea, leii preferă să li se ofere ceea ce ei înșiși au cerut, deci nu ezita să-i pui întrebarea pentru a afla ce cadou să-i dăruiești.

Fecioara

Oferă-i un cadou intelectual sau un cadou făcut cu mâinile tale. Ei vor fi bucuroși să primească o carte sau un pulover tricotat de tine!

Balanță

Balanțele au un simț estetic dezvoltat, deci oferă-le un cadou frumos, fie o imagine sau altceva, dar cu siguranță într-un pachet elegant.

Scorpion

Scorpionul preferă petrecerile într-un club de noapte. Dacă e vorba despre un dar, atunci ar trebui să i se ofere ceva în spiritul sărbătorii: romantic, „fierbinte” și promițător.

Săgetător

Bărbatul Săgetător este unul puternic, agitat și nerăbdător să încerce experiențe și locuri noi. Îi plac la nebunie călătoriile, pe care niciodată nu le vor refuza.

Capricorn

Cadoul perfect este un picnic în natură. Cum vremea este rece, te-ai putea îndrepta către destinații exotice. Îi plac cadourile în interesul hobby-ului său sau oricare altă atenție practică care îi va demonstra că îl cunoști cu adevărat.

Vărsător

Vărsătorii preferă obiectele care le antrenează mintea, deci ai putea să ții cont de acest aspect și să alegi un calendar interactiv, un gadget nou sau chiar o carte. Ei vor accepta cu plăcere și haine elegante din ultima colecție. Dacă le vei oferi un fruct tropical deosebit, vor fi încântați de asemenea.

Pești

Peștii sunt bărbați romantici, nu foarte materialiști, motiv pentru care vor aprecia tot ce vine din partea iubitei. Un album cu amintiri sau o cutie de valori în care să păstreze obiectele semnificative ale relației voastre ar putea fi cadoul perfect. O poezie scrisă de tine, un tablou, va fi cadoul cel mai apreciat.



Zodii care nu pot înșela. Sunt partenerii ideali pentru o relație de succes și de durată

Vi se pare că loialitatea nu are nimic de a face cu astrologia? Potrivit astrologilor, nu este așa. Sunt anumite semne zodiacale care prin felul lor de a fi nu pot înșela niciodată. Acestea rămân alături, indiferent de greutăți.

Iată care sunt nativii care nu pot înșela:

Taur

Nativii Taur sunt deja celebri pentru loialitatea lor neclintită și pentru dedicarea lor în relații. Givernați de Venus, planeta dragostei și a dragostei, cei din Taur apreciază stabilitatea și securitatea în parteneriatele lor. Sunt statornici, de încredere și vor face tot posibilul pentru a-i face pe cei dragi să se simtă în siguranță și prețuiți. Odată ce un Taur se implică într-o relație, va rămâne ea pe termen lung. Loialitatea Taurului nu are limite.

Rac

Racul, un semn de apă guvernat de lună, este profund legat de emoții și familie. Loialitatea lui provine din felul lor protector de a fi. Racii sunt incredibil de devotați celor dragi și prioritizează crearea unui mediu familial iubitor și armonios. Sunt dispuși să facă sacrificii pentru a asigura fericirea și bunăstarea jumătăților lor, ceea ce îi face parteneri excepționali de loiali și grijulii.

Fecioară

Fecioarele sunt cunoscute pentru atenția acordată detaliilor, dar și pentru dăruirea lor. Conduse de Mercur, planeta comunicării, Fecioarele sunt ascultătoare și comunicatoare excelente. Loialitatea lor este înrădăcinată în dorința de a crea un parteneriat perfect. Ei lucrează neobosit pentru a rezolva problemele și pentru a se asigura că relația lor funcționează impecabil. Fecioarele nu se grăbesc niciodată să renunțe la o persoană. Acești nativi cred în rezolvarea provocărilor cu dăruire și cu statornicie.

 Scorpion

Scorpionii sunt cunoscuți pentru natura lor pasională, iar această intensitate se extinde la loialitatea lor în relații. Conduși atât de Marte, cât și de Pluto, Scorpionii îi protejează cu înverșunare pe cei dragi. Ei prețuiesc încrederea și profunzimea emoțională mai presus de orice altceva și sunt dispuși să-și investească toată energia în parteneriatele lor. Scorpionii nu sunt nicidecum cei care să trădeze încrederea, iar loialitatea lor este o dovadă a devotamentului lor neclintit.

Capricorn

Capricornii au un simț al responsabilității bine conturat și sunt devotați relațiile lor. Conduși de Saturn, planeta disciplinei și structurii, Capricornii au o perspectivă pe termen lung a relațiilor. Sunt parteneri foarte loiali și de încredere care cred în construirea unei baze solide pentru relația lor. Capricornii nu sunt influențați de distrageri temporare. Sunt dedicați succesului și longevității parteneriatelor lor.

sursa

Bărbații, sexul și grupa sanguină
Articolul anterior
Vacanța din Grecia a lui Pasha Parfeni a început la Brașov (FOTO)
Articolul următor