Unica.md vă oferă un interviu exclusiv cu o femeie care, o dată și pentru totdeauna, a mai cerut o șansă la viață.
Femeile au obiceiul să fie martire. Adică să spună că s-au sacrificat pentru familiile lor şi că pe primul loc sunt copiii, apoi soţul, apoi serviciul, apoi rudele şi dacă mai rămâne puţin timp şi energie le vine şi lor rândul. Greşit. Nu poţi să dai la nesfârşit din tine. La un moment dat te epuizezi. Şi atunci încep bolile, toate odată. Şi te întrebi dar oare cu ce ai greşit? Sau dar de ce eu? O mamă şi o soţie sănătoasă, fericită şi mulţumită este o bucurie şi o binecuvântare pentru familia ei. Aşa că pe primul loc sunteţi voi, dragele mele femei, ca mai apoi să puteţi dărui iubire din prea plinul tău.
Părinţii mei erau oameni simpli, dar intelectuali prin aspiraţii.
Mama, domnişoară crescută la pension, avea 43 de ani când m-a născut. Şi-a dorit foarte mult un copil cu tata, pe care l-a iubit până în ultima clipă. Avea principii solide şi o atitudine…. ca la pension. Nu aveam voie să mănânc pe stradă, nu aveam buzunare la rochiţă ca să nu îmi bag mâinile în buzunare, gentuţa era asortată cu pantofiorii, am făcut balet şi coseam gherghef şi multe alte reguli la care temperamentul meu de berbec (7 aprilie) nu prea a rezonat.
În schimb tot ce m-a învăţat tatăl meu-şantierist, care şi-a dorit un băiat, s-a lipit de mine la acea vreme ca o mănuşă. M-a învăţat să călăresc, să înot, să mă caţăr pe munte, să trag cu arcul şi cu praştia.
Când eram mică visam să devin… actriţă… apoi vânzătoare la aprozar, coafeză, învăţătoare, călăreaţă într-o herghelie, florăreasă, balerină… şi apoi iar actriţă…
Iar visul… a rămas doar un vis. Până la un moment dat. Am devenit contabilă pentru că aşa a vrut mama. După revoluţie am plecat din uzină, de la birou, şi mi-am luat destinul în mâini. Am dat concurs la un post de radio, pentru a spune poveşti copiilor şi am ajuns realizatorul programului de dimineaţă timp de aproape 3 ani.
Am câştigat locul 2 pe ţară pentru cea mai bună voce radiofonică feminină şi locul 1 la spoturi publicitare, în cadrul Zilelor Marconi.
După care am dat concurs pentru o emisiune pentru copii la ProTV Braşov şi m-am trezit producător la o emisiune de sport extrem, secretar general de redacţie şi şef de producţie timp de vreo alţi 3 ani.
Iar de la Pro tv Braşov… am ajuns la Bucureşti, la ProTv făcând emisiunea “Viaţa bate filmul”… şi iată-mă la Acasă brand la De 3X Femeie, o emisiune cu şi despre femei.
Când am devenit mamă, am simţit… o mare spaimă şi o mare bucurie în egală măsură.
Aveam doar 22 de ani şi eram destul de copilăroasă. Dar a compensat Ioana prin cuminţenia și răbdarea pe care a avut-o cu mine. Este cea mai minunată fiinţă din viaţa mea… nu ştiu dacă este corect, dacă „minunat” are superlative, dar eu aşa simt. Am crescut împreună cu ea, nu m-a încurcat niciodată în carieră şi mi-a fost alături în toate momentele dificile.
Acum are 28 de ani şi este un foarte bine cotat designer de interior. O sprijin în tot ceea ce vrea să facă şi ne suntem alături când ne este greu.
Am divorţat de soţul meu atunci când am simţit... faţă de el o altfel de iubire
Eram despărţiţi de 2 ani, eu la Bucureşti, el în Italia şi ulterior Spania. În momentul în care ne-am reîntâlnit şi l-am îmbrăţişat, am crezut că-l strâng în braţe pe fratele meu. Se schimbase ceva. Am hotărât împreună să salvăm minunata relaţie de prietenie pe care o construisem de-a lungul celor aproape 20 de ani de căsnicie. Şi am divorţat. Dar a rămas unul dintre cei mai buni prieteni pe care îi am… Şi apoi, împreună am făcut ceva extraordinar… am făcut-o pe Ioana.
Am început să trăiesc cu adevărat după… povestea neplăcută pe care am trăit-o pe sănătate, acum 2 ani… şi jumătate.
Până atunci respiram şi îmi făceam treaba cu seriozitate, crescându-mi copilul şi socializând pentru că aşa trebuia. Am avut momentele mele de bucurie, satisfacţie sau mulţumire despre care credeam că este fericire…
Am început să trăiesc cu adevărat când am început să iubesc viaţa şi fiinţele ei, când mi-am dat seama câte mai am de învăţat, dăruit şi de făcut. Vorba regretatului actor Adrian Pintea: „…trăiţi mai trăiţi, ca să mori nu-i mare scofală” sau cam aşa ceva. Şi m-am hotărât să TRĂIESC.
Cele mai curajoase lucruri pe care le-am făcut vreodată…
– am plecat la 37 de ani într-un oraş nou, într-un job nou, într-un cerc nou de cunoştinţe şi colegi, împreună cu fiica mea la pubertate, care schimba tot.
– am hotărât să fac o pauză de 2 ani ca să fac tot ce mi-am dorit, tot ce am visat şi nu am avut timp.
– am plecat singură într-un pelerinaj de 826 de km pe jos, timp de 6 săptămâni, în Spania-Camino ce Santiago de Compostela, lipsindu-mi cu desăvârşire simţul orientării.
– acum m-am mutat în Oradea doar pentru ca să pot colabora cu un studio de titraje, doar ca să pun voce pe desene… un alt vis de-al meu.
Nu mai vorbesc despre sporturile extreme pe care le-am practicat…
Ultima oară am plâns…
aseară, când am revăzut filmul Hachiko cu un câine akita şi cu Richard Gere… ah şi ce-am mai plâns…
Cel mai prost obicei pe care îl am este… că mi-e lene să ies din casă după o anumită oră seara, după 21:00 de exemplu. Ăsta este un obicei, dar cel mai mare defect al meu este că nu sunt consecventă, mă plictisesc repede dacă lucrul pe care îl fac nu mai este o provocare pentru mine.
Îmi este dor de televiziunea de pe vremea aceea
Nu mă mai regăsesc în formatele de acum; scandal; circ; bârfă, vin toţi şi îşi dau cu părerea. Eu nu am ce să caut acolo.
Cele mai frumoase amintiri pe care le port din acei ani de început sunt nopţile de la mare
… când înregistram 2-3 ediţii ale emisiunii „De 3X Femeie” şi începeam de la 9-10 seara pentru că apunea soarele târziu şi terminam când mijeau zorii. Primeam scrisori cu miile de la femei care-şi puneau toate speranţele în emisiune şi în specialiştii invitaţi în platou şi care îmi scriau că, prin exemplul meu personal le-am schimbat viaţa…
Nu mi-e frică de nimic
Şi pot să-ţi spun cu mâna pe inimă. Înainte îmi era frică de boală şi/sau de moarte, nu mai e cazul. Ştiu sigur că am îngeri păzitori, că Dumnezeu în toată iubirea şi lumina lui, ne ocroteşte şi mai ştiu că atunci când va fi, va fi. Dar nu-mi place durerea fizică.
Dragostea, sexul şi mâncarea- secretul fericirii?
…nu cred că există un secret al fericirii, dar ştiu că toate trei sunt foarte importante pentru mine.
La moment duc un mod de viaţă sănătos pentru că eşti ceea ce mănânci, eşti ceea ce gândeşti.
Şi pentru că acele provocări de sănătate pe care le-am avut m-au determinat să mă gândesc de 2 ori înainte de a mânca orice doar pentru că mi-e foame sau poftă.
Apoi în urmă cu 2 ani am renunţat la ţigară. Cafea nu beau pentru că nu prea îmi place şi gata. Încerc să-mi păstrez un regim de viaţă mai soft, să curăţ ceea ce am îmbâcsit o viaţă şi să-i dau o şansă corpului meu să respire sănătos şi curat.
Am citit în tratate de medicină alternativă că proteinele animale hrănesc anumite celule nocive corpului, iar în regimul homeopat nu este indicat consumul acestora. Aşa că am renunţat la carne, acum mai mănânc câteodată, peşte sau fructe de mare.
Îmi place să gătesc atunci când am cui. Pentru mine… multe salate, sucuri şi supe-cremă.
Nu vreau să mai vorbesc despre fibromul uterin, nu vreau să mai alimentez cu energie o situaţie neplăcută, dar vă spun, fetelor, cu toată fiinţa mea. Mergeţi la doctor constant şi din timp. Orice situaţie are cel puţin 2 rezolvări, dacă o descoperiţi din timp.
Victoria Sănduţă
